Recent, Aurelian Temișan a dezvăluit de ce nu dorește să-i fie naș să fie naș la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. Cei doi artiști sunt în relații foarte bune, Aurelian Temișan și soția lui Monica Davidescu, fiind nașii de cununie la prima nuntă a Andreei. Acesta a dezvăluit însă că nu ar mai face din nou acest pas dacă artista se căsătorește cu Victor Cornea. Iată care este motivul!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Aurelian Temișan și Monica Davidescu au fost atât nașii de cununie ai Andreei Bălan și ai lui George Burcea, cât și nașii de botez ai Clarei, mezina cuplului. Din păcate, mariajul celor doi s-a încheiat după doar câteva luni de la cununie.
De ce nu vrea Aurelian Temișan să fie naș la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea
După un divorț dureros, Andreea Bălan și-a refăcut viața alături de tenismenul Victor Cornea, care o face fericită și de care fetițele sale, Clara și Ella, sunt extrem de atașate. Relația lor se îndreaptă, firesc, spre următorul pas – căsătoria.
Cum nașii Andreei din primul mariaj sunt buni prieteni cu artista, era de așteptat ca, dacă se va mărita cu Victor Cornea, să o nășească din nou. Aurelian Temișan spune însă că nu are de gând să mai facă acest pas, motivul fiind unul justificat.
„Și eu o să îi spun: «Pentru că te iubesc atât de mult, nu o să fac acest pas». O să zic că simt că nu am avut o mână atât de bună și de aceea nu aș… (râde). Nu, nu… o să îi spun: «Ia-ți mireasă ziua bună!». Nu! «Dacă eu îți închid ușa, ia vezi ce uși se deschid pentru tine!» Mi-e suficient! Am nășit-o o dată și liantul relației noastre este Clara’, a spus Aurelian Temișan pentru Click!.
Ce spune Aurelian Temișan despre plecarea Andreei Bălan de la Te cunosc de undeva!
Sunt 12 ani de când Te cunosc de undeva! se bucură de un succes imens și tot atât de când Andreea Bălan stă la masa juriului, așadar decizia artistei de a părăsi emisiunea a fost surprinzătoare pentru fani. Mai întâi a părăsit show-ul Andrei Aradits, apoi Cosmin Seleși, aceștia fiind înlocuiți de Pepe, care prezintă acum emisiunea, și de Cristian Iacob. Apoi, juriul s-a mărit cu un membru, Mihai Petre, iar formula s-a bucurat de succes. Cu toate acestea, Andreea Bălan a decis să încheie aici colaborarea cu Te cunosc de undeva!.
„Ea a luat decizia asta. Știi cum e, orice început are și un sfârșit. Probabil că viața ei duce spre alte culoare și atunci orice ușă pe care i-o închide cineva, sau și-a închis-o, poate să îi deschidă alte oportunități. Sunt convins că așa va fi. Îmi va fi dor de ea! Sunt 12 ani în care ne-am contrat, ne-am iubit, ne-am simțit bine împreună în juriu, dar asta nu împiedică cu nimic sau nu strică cu nimic relația noastră de prietenie și mai ales de rudenie’, a mai spus Aurelian Temișan pentru sursa citată.