Gabriela Firea, fostul primar al Bucureștiului, a vorbit despre primul ei soț, Răzvan Firea, alături de care și-a petrecut 17 ani din viață, până când acesta a murit. Fostul edil încă poartă inelul de logodnă de la acesta și a explicat acum de ce.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Gabriela Firea a trecut prin momente emoționante în timpul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai’. Fostul edil a avut lacrimi în ochi de două ori: când a vorbit despre copilărie și tatăl violent, dar și când a povestit despre fostul soț care s-a stins din viață.
Deși este căsătorită cu Florentin Pandele, Gabriela Firea încă poartă inelul de logodnă de la primul soț. Fostul edil a explicat de ce a ales să-l alăture verighetei de la nunta cu primarul Voluntariului.
De ce poartă Gabriela Firea inelul de la primul soț
Gabriela Firea a fost căsătorită cu Răzvan Firea, fost membru al comisiei de marketing a Federației Române de Atletism, timp de 17 ani. Acesta era cu 17 ani mai mare decât fostul edil al Capitalei și s-a stins din viață, în 2010, din cauza unor probleme medicale.
Gabriela Firea s-a căsătorit după doar opt luni de la decesul fostului soț cu Florentin Pandele, primarul Voluntariului. În acel moment, Gabriela a fost pusă la zid.
Citește și: Ce salariu avea Gabriela Firea la Primăria Capitalei.
Citește și: Florentin Pandele nu este supărat că a pierdut Gabriela Firea Primăria Capitalei:
Citește și: Anamaria Prodan, avertisment către presupusa amantă a lui Reghe:
Citește și: Loredana a lansat o nouă piesă alături de Jador, Costi Ioniță și alți 6 maneliști
„Eu nu-i condamn pe cei ce m-au pus la zid, la acel moment, al recăsătoriei, probabil și eu aș fi fost mai aspră. Nu eu am condus destinul meu către o astfel de evoluție’.
Deși s-a recăsătorit la scurt timp, fostul edil a explicat că Răzvan Firea va fi mereu în sufletul ei. Gabriela a spus că îl simte în fiecare zi alături de ea, acesta fiind și motivul pentru care nu a renunțat la inelul de logodnă.
„Răzvan are locul lui în inima mea în întreaga mea viață și el știe, de acolo de sus, asta și-i simt energia pozitivă în fiecare zi și simt că mă susține. Acesta este inelul de logodnă pe care nu-l voi da niciodată jos de pe mână’, a mărturisit Gabriela Firea.
Gabriela Firea: „Florentin m-a șocat când am realizat că îmi face curte’
Deși pare de necrezut, Florentin Pandele a fost bun prieten cu Răzvan Firea, primul soț al Gabrielei. Edilul Voluntariului a cerut-o în căsătorie la doar trei săptămâni de la începutul relației.
Gabriela Firea a mărturisit că a fost șocată în momentul în care a realizat că este curtată de Florentin Pandele și că totul a fost neobișnuit.
„Credeți-mă că sunt la fel de uimită, cum s-a întâmplat totul atât de repede, de neașteptat, de neobișnuit. Așa a fost să fie, așa ne-a fost scris, așa a vrut bunul Dumnezeu. M-a șocat când am realizat că mi se face curte, dar Florentin are acea calitate umană de a nu invada sufletul persoanei, dar totuși să lase o amintire de neșters‘, a mai spus Gabriela Firea.
Fostul edil „a dat vina’ pe destin pentru căsnicia ei cu Florentin Pandele și a spus că verigheta de la nunta lor este ultima pe care o poartă, indiferent de ce le rezervă viitorul.
„Așa ne-a fost destinul, să fim împreună, eu văduvă, el divorțat. Și fiindcă v-am arătat inelul de logodnă de la Răzvan, aici este verigheta de la Florentin Pandele, care va fi ultima, indiferent ce se va întâmpla‘, a spus fostul edil.