De ce refuză Antonia să apară la TV. Nu are nevoie de vreo descriere, fiind considerată cea mai frumoasă femeie din România, iar totodată și o artistă ce se bucură de un succes colosal. Ei bine însă, când vine vorba de aparițiile publice, podacasturi sau interviuri, îndrăgita cântăreață, se ferește destul de bine, iar toată lumea a observat acest lucru, mai ales fanii. Fără a se mai ascunde, iubita lui Alex Velea a dezvăluit care este, de fapt motivul.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
De ce refuză Antonia să apară la TV. Antonia este cu adevărat o femeie împlinită. Are un mare succes pe plan muzical, însă și o familie cu adevărat frumoasă. De ani de zile, artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Alex Velea, cu care are și doi băieți superbi. Totuși, nu putem să nu reamintim și de Maya, fiica ei cea mare, din prima ei căsnicie.
Ei bine, după ce de multe ori fanii au ținut să comenteze fiindcă Antonia refuză să ofere interviuri televizate, artista a pus punctul pe ‘i’. Nu a mai lăsat loc de interpretări și a dezvăluit care este teama ei de ani de zile, cât și adevărtul motiv pentru care de cele mai multe ori se exprimă în scris sau în limba engleză.
Citește și: Antonia și Alex Velea și-au înscris copiii la școală privată: „A fost o decizie corectă…'
Citește și: Cum a ajuns Antonia să joace în filmul de comedie „Haita de acțiune', cu BRomania: „Avem chimie. Am mai…'
De ce refuză Antonia să apară la TV
Antonia a recunoscut că teama de a vorbi în public este pe fondul unei traume, dar și din cauza numeroaselor jigniri și vorbe urâte la adresa ei. Acestea nu sunt singurele motive însă. Frumoasa artistă a continuat cu dezvăluirile și a explicat că alege să vorbească deseori în engleză fiindcă se exprimă mult mai ușor, iar multe dintre conturile care o urmăresc sunt străine. De asemenea, nu s-a sfiit să explică că atunci când știe că trebuie să vorbească în română se blochează.
„Am multe de spus și mi-aș dori să mă exprim mai des. E evident că în engleză îmi este cel mai ușor. În limba română mă blochez. De aceea nu vreau să merg la TV, în podcasturi. Simt că nu mă voi exprima corect.
Mă ia anxietatea, devin timidă. Această reacție vine din traume, din tot ce mi s-a spus până acum: `Ești proastă, nu știi să vorbești`. De multe ori îmi spun, cine vrea să mă înțeleagă, o va face. Cine vrea doar să haterească, tot o va face’, a spus Antonia pentru Fanatik.ro.
Antonia a fost amenințată cu familia în mediul online
Antonia deseori s-a confruntat cu probleme legate de haterii din mediul online. Artista are mai mereu parte de comentarii răutăcioase, iar acest lucru o afectează foarte tare. Mai mult decât atât, de la replicile răutăcioase, s-a ajuns să-i fie amenințată inclusiv familia, moment în care aceasta a răbufnit și i-a pus la punct pe cei care spun astfel de lucruri.
„Am învățat că orice postez, orice dansez, orice orice, nu fac bine (…) Mă faceți în toate felurile, ok, accept, dar când începeți cu mesaje despre copiii mei, mi se pare că sunteți bolnavi, băi dar sunteți bolnavi la cap, nu ai cum să faci așa ceva, nu ai cum. Urmează să postez niște mesaje și vă cer ajutorul să dați report la fiecare pagină pe care o postez. (…) Poți să mă urăști pe mine, poți să mă faci în toate felurile pentru că sunt obișnuită, dar tu când scrii că vrei să moară copilul cuiva, eu nu înțeleg, pe mine mă depășește situația, a scris Antonia, la acea vreme, pe InstaStory.
Sursă foto: Facebook / Instagram