De ce-și investesc banii, de fapt, Adela Popescu și Radu Vâlcan în casa din Șușani: "Oamenii ne spun că de ce băgăm într-un loc din care nu vom putea monetiza. În ideea de a..."

 Oana Pantazi
.

Cu ceva timp în urmă, Adela Popescu și Radu Vâlcan anunțau că urmează să-și construiască o casă în Șușani, locul unde a copilărit vedeta. Actrița chiar a postat o imagine cu locul unde urmează să fie ridicată casa, o locuință simplă, din lemn, dar care îi va bucura cu siguranță pe cei 5 membri ai familiei. Recent, Adela a dezvăluit că au fost și oameni care le-au criticat decizia de a investi bani într-o casă la țară…

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Adela Popescu și Radu Vâlcan au ales să-și investească banii într-o casă la țară, situată într-o zonă dragă artistei, a cărei copilărie este legată de acele locuri. Este vorba despre o casă modestă, din lemn, situată pe un deal, unde Andrei, Alexandru și Adrian, cei trei fii ai cuplului, vor învăța să se bucure de copilărie în mijlocul naturii. Iată însă că nu toată lumea i-a felicitat pe cei doi pentru ideea de a-și construi o casă la țară, considerând că e o investiție neinspirată.

244646923_1641089816234586_2846826564182190367_n_82250100-copy244646923_1641089816234586_2846826564182190367_n_82250100-copy

De ce-și investesc banii, de fapt, Adela Popescu și Radu Vâlcan în casa din Șușani

Cu ceva timp în urmă, Adela a dezvăluit că ea și soțul ei se ocupă de ultimele detalii pentru construirea casei la Șușani, locul unde vedeta a copilărit. Vedeta este fericită că i se va îndeplini în sfârșit dorința și a spus că noua locuință va fi modestă, din lemn și cu piatră. Cu toate acestea, gestul celor doi soți de a investi în construcția unei case la țară nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea.

Citește și: Radu Vâlcan revine pe marile ecrane, după o pauză de 7 ani. În ce film joacă alături de Adela Popescu: „M-a ajutat foarte mult faptul că am filmat împreună’

Citește și: Secretul prieteniei de 17 ani dintre Laura Cosoi și Adela Popescu: „M-a ajutat într-un moment foarte delicat, e o legătură pe viață'

Citește și: Ce o motivează pe Adela Popescu atunci când vrea să slăbească: „Mi-e rușine să mai mănânc’. S-a îngrășat 3 kilograme

Citește și:„Eu mă trezesc foarte devreme, ei îi place să doarmă mult. Timpul ăsta, când o aștept la cafea, este infernal’. Ce surpriză i-a făcut Adela Popescu lui Radu Vâlcan, după Insula Iubirii / EXCLUSIV

Chiar dacă unii consideră că investiția făcută de Adela și de Radu nu va face pui, pentru ei este important faptul că le vor putea oferi celor trei băieți ai lor o copilărie frumoasă, iar acea casă își va dovedi utilitatea, cu siguranță, de-a lungul anilor.

Am început să ne îndeplinim dorințe, acum ne facem casă la Șușani. Oamenii ne spun că de ce băgăm bani într-un loc din care nu vom putea monetiza. Noi investim în ideea de a ne oferi variante atunci când vom avea nevoie de asta. Copiii sunt mici și se bucură real de un astfel de lucru. De aia băgăm așa, vrem să ne bucurăm de anii aceștia', a declarat Adela Popescu într-un interviu pentru Antena Stars.

Adela Popescu: „Ne-am gândit să o facem într-un stil brâncovenesc'

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt tot mai aproape să-și vadă visul cu ochii, și anume propria locuință la țară. Fosta prezentatoare TV a declarat în nenumărate rânduri că este foarte atașată de locul copilăriei sale, iar acum i s-a îndeplinit dorința de a avea propria casă la Șușani.

„Nu știam cum vrem să arate casa, sunt o grămadă de modele, și ca stil, dar și ca împărțelă, cu etaj, fără etaj. Sigur că ne-am gândit să o facem într-un stil brâncovenesc, dar mi se pare că e un stil riscant.Ori îl faci cu niște super meșteri, care nu se prea găsesc, ori riști să iasă un kichi, și nu ne dorim asta. În stil minimalist avem o casă în București. Îmi amintesc o imagine cu o casă de piatră pe care am văzut-o, cumva veselă și cu geamuri mari, dar și cu obloane, din clipa aceea am știut că aia e casa visurilor mele’, spunea Adela Popescu în social media.

De asemenea, Adela Popescu a reușit să îl facă și pe Radu Vâlcan să iubească locurile copilăriei sale. „În sfârșit a recunoscut și soțul că e frumos la Șușani. Nu vă așteptați să fiu mâhnita că afirmația a fost făcută abia acum după atâta amar de ani, ba chiar mi se pare un gest cu atât mai frumos că venea și când nu i se părea, doar așa, vezi Doamne, de dragul meu.Și al cartofilor mamei, a vinului tatei, a glumelor unchilor, a grătarului cu pui de țară. Nuuuu, el venea de dragul meu. În imagini vedeți petrecerea de doi ani a lui Adrian, plimbările noastre zilnice pe deal, prunele acrișoare, meniul zilnic, cafeluță cu lămâie, etc’, a mai spus Adela Popescu.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton