De ce va fi audiată soția lui Nosfe. Poliția a deschis dosar penal după moartea artistului

.

De ce va fi audiată soția lui Nosfe. Nosfe, pe numele său real Darius Crețan, s-a stins din viață la vârsta de 37 de ani, în urma unui infarct miocardic. Soția artistului a anunțat autoritățile, însă, din păcate, medicii veniți la fața locului nu au mai putut face nimic. În cauză a fost deschis și un dosar penal, iar Mădălina Crețan urmează să fie audiată.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


Rapperul Nosfe, membru al trupei Șatra Benz, a murit în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, la scurt timp după ce se întorsese de la un concert susținut cu trupa. Vestea a fost dată de căte membrii trupei sale, prin intermediul unui mesaj pe rețelele sociale. ‘Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată. Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam intr-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin și trecere lină!, a scris Șatra Benz, duminică, pe Facebook.


Soția artistului, Mădălina Crețan, a fost cea care a anunțat autoritățile, precizându-le că partenerul nu mai reacționează. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic și au declarat decesul. După rezultatul necropsiei s-a aflat că acesta a murit în urma unui infarct.

Citește și: Răzvan Botezatu a avut o copilărie marcată de traume și un tată alcoolic:„Uși sparte, țipete, bătăi. Mi-a rupt mâna

Citește și: Ce a postat Nosfe pe Instagram, cu 3 luni înainte de deces. Coincidență bizară:„A murit pe aceeași dată…

Citește și: Cum se înțeleg Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea după 10 de ani emisiuni la TV: „Nu ne-am întâlnit niciodată la o bere

De ce va fi audiată soția lui Nosfe

Rapperul s-ar fi simțit rău încă din timpul concertului, dar apropiații l-au ajutat să-și revină. La scurt timp după eveniment, soția atistului a sunat la 112 și a anunțat că soțul ei este căzut în casă și nu reacționează. Medicii sosiți la fața locului nu au putut să-l salveze, din păcate.


În cauză a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, așa cum o cere procedura standard în astfel de situații, conform Codului Penal. Soția regretatului artist urmează să fie audiată, întrucât bărbatul nu avea niciun fel de problemă de sănătate, iar moartea a fost subită.

‘La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează. Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv.


S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a fost comunicatul Poliției.


Nosfe a fost înmormântat

 Artistul a fost înmormântat astăzi, la Biserica Izvorul Tămăduirii, Dumbrăveni. Rudele, apropiații si fanii l-au condus astăzi pe ultimul drum pe celebrul rapper. Zeci de artiști au fost prezenți la înmormântarea acestuia.

Mădălina, soția lui Nosfe, a îngenunchiat în fața unui potret cu acesta și nu s-a ridicat minute în șir. Fetița regretatului cântăreț nu a participat la înmormântare.

sursă foto- Facebook și captură de ecran