În prima sa apariție TV după divorț, Deea Maxer a mărturisit că Dinu Maxer ajunsese să fie un bărbat agresiv verbal și irascibil, un om cu care ea nu se mai putea trăi și de aceea a luat decizia să pună punct căsniciei. Cântăreața nu regretă nimic din tot ce a trăit cu fostul ei soț, mai ales că au doi copii împreună, însă este mulțumită că a plecat când a fost momentul.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Deea Maxer a decis să apară pentru prima dată la TV, după divorțul de Dinu Maxer pentru a-și spune și punctul său de vedere în legătură cu cele întâmplate. Până acum, doar Dinu a fost cel care a apărut în diverse emisiuni TV și a vorbit pe marginea divorțului.
Deea Maxer își acuză fostul soț de un comportament violent
Deea Maxer a scos la iveală detalii neplăcute, pe care nimeni nu le știa, din căsnicia ei și a lui Dinu. De aceea, Deea a decis să nu se mai prefacă de dragul celor din jur și să rupă căsnicia.
„E ciudat că nu mai avem acelaşi drum, dar nu mai puteam continua aşa. Nu mai era totul roz, nu ne puteam preface! Am un grad de toleranţă foarte mare, am tras pentru casa, pentru familie, dar nu mai eram fericită. Nu puteam juca teatru de faţă cu cei dragi, cu familia, copiii…
Nu vreau ca omul de lângă mine să fie violent verbal, irascibil, Dinu nu se iubea pe el. Nu am cum să iubesc un om care nu are grijă de el. Toate astea au dus la divorţ. Eu îl ştiam de acasă, tu de la TV, e o mare diferenţă între cele două variante', a explicat Deea Maxer în emisiunea lui Măruță de la Pro TV.
Ce spune Deea Maxer despre divorțul de Dinu Maxer
Deea Maxer nu regretă decizia de a pune punct căsniciei cu Dinu Maxer și este convinsă că va fi mult mai bine pentru amândoi de acum înainte.
„Nu există reţeta fericirii, suntem diferiţi, gândim diferit, nu pot da sfaturi. Nu regret absolut nimic, a fost un şoc pentru toată lumea, dar nu a fost o decizie luată de ieri, ne-am chinuit să reparăm chestii. Dar nu am mai funcţionat împreună!
Nu mai dramatiza, există o viaţă după divorţ, suntem oameni maturi. Nu vreau să intru în detalii! Noi am fost super naturali, cât am fost fericiţi şi am avut lucruri frumoase de arătat am fost transparenţi. Căsătoria asta a fost un exemplu pentru toţi!', a mai spus Deea Maxer.
Deea Maxer a vorbit și despre infidelitate
Deea a vrut să clarifice situația și în ceea ce privește infidelitatea, de care amândoi au fost acuzați.
„S-a vorbit despre înşelat. Nu a existat aşa ceva între noi, sunt tare mândră de asta! Am fost doar doi oameni care şi-au schimbat principiile de viaţă.
Eu nu aş fi zis niciodată că o să divorţez, am vrut să reparăm lucrurile, dar nu mai eram compatibili. Nu am mai funcţionat împreună, asta e viaţa, am acceptat situaţia', a mai spus artista.
Deea a recunoscut că atât ea, cât și Dinu și-au refăcut viața. Ea nu o cunoaște pe iubita lui, dar fostul soț îl știe pe actualul său iubit.
„După căsătorie, fiecare şi-a refăcut viaţa. Eu am un iubit, sunt îndrăgostită şi îmi asum asta! Dinu are şi el pe altcineva. Nu este prea repede! Eu nu o cunosc pe iubita lui Dinu, copiii o cunosc! Robert, de exemplu, nu ştia nimic despre mine. M-a cunoscut drept Andreea, are 31 de ani şi lucrează în vânzări auto. Eu sunt mai mare cu doi ani decât el. Nu ştiu cât o să ţină, îmi doresc să fim fericiţi, nu ne-am mutat împreună. E fiecare la casa lui', a mai spus Deea Maxer.