Deea Maxer a postat un mesaj tranșant pe rețelele de socializare, la aproape un an de la divorțul de Dinu Maxer. Multă lume s-a întrebat, la vremea aceea, de ce au divorțat după o relație de 18 ani pentru că, din exterior, totul părea lapte și miere între ei. Deea Maxer a explicat că era o mare diferență între ce vedeau oamenii la TV și cum era căsnicia lor, de fapt, iar mesajul postat acum pare să susțină declarațiile ei mai vechi.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Deea și Dinu Maxer au decis să pună punct relației lor de 18 ani și să divorțeze în martie 2023, iar mai apoi artista a vorbit despre motivele reale care au stat în spatele separării. Deși au existat numeroase speculații, Deea a explicat că povestea lor a ajuns la final din cauza comportamentului lui Dinu.
Ce spune Deea Maxer despre minciună, la un an de la divorțul de Dinu Maxer
Pe pagina sa de Instagram, acolo unde este foarte activă și unde le vorbește mai mereu fanilor ei, Deea Maxer a făcut o postare ce i-a luat pe toți prin surprindere.
„Acceptă greșelile celorlalți față de tine, dar nu accepta minciunile, pentru că minciunile nu sunt greșeli, sunt decizii cu rele intenții’, este mesajul publicat de Deea Maxer pe pagina sa de Instagram.
Deea Maxer nu a explicat cui i se adresează exact acest mesaj sau la greșelile cui face referire, însă imediat după divorțul de Dinu Maxer susținea că a vrut de mai multe ori să divorțeze pentru că fostul ei soț era un bărbat complet diferit în intimitate, decât era în public.
Deea a dezvăluit atunci că relația lor se răcise de multă vreme, iar asta din cauza faptului că artistul devenise irascibil și violent verbal, iar ea nu a mai putut suporta situația. „La detașare a dus nepotrivirea de caracter, incompatibilitatea și lipsa calmității. Era irascibil. Era violent verbal, irascibil, Dinu nu se iubea pe el. Nu am cum să iubesc un om care nu are grijă de el. Toate astea au dus la divorț. Eu îl știam de acasă, tu de la TV, e o mare diferență între cele două variante’, a declarat Deea Maxer, în cadrul unei emisiuni TV.
În urma declarațiilor făcute de Deea Maxer, Dinu a răspuns acuzațiilor care i-au fost aduse.
„Nu au fost acuzațiile ei. Ea a aprobat (..) Deea îmi spunea că m-am plafonat, că nu mai am viziune, deschidere, ambiție… Acum, la două luni de la divorț îi dau dreptate. Am ambiție, văd altfel viața. O să spun ceva care o să-mi aducă probabul câteva critici. Mi-am luat rolul de tată prea în serios, când eram în timpul căsătoriei. M-am neglijat profesional, aspirațional… Intrasem într-o rutină’, a declarat Dinu Maxer atunci.
Deea Maxer și-a dorit ani de zile să divorțeze de Dinu Maxer
Totodată, Deea a recunoscut anul trecut că ea a fost cea care și-a dorit să divorțeze, de mai multă vreme. „A fost un lucru pe care nu i l-am spus recent lui Dinu, i-l spun de ani de zile’, a adăugat ea.
În prezent, artista și-a refăcut viața amoroasă și se declară îndrăgostită de partenerul ei, Robert, alături de care s-ar vedea, la un moment dat, la altar. Cât despre numele său de familie, Deea a explicat că acesta va rămâne „Maxer’, pentru moment.
„Cu iubitul meu m-aș căsători. (..) Deea Maxer e numele meu pentru că am doi copii cu numele de Maxer. Dar o să mă cheme Drilea, dacă mă mărit. Nu e complicat, asta e iubirea’, a mai spus Deea Maxer acum ceva timp.