Cuplului Deea și Dinu Maxer și-a botezat fetița, după ce o lungă perioadă au amânat evenimentul. În pofida pandemiei, Maysa a avut parte de o petrecere minunată.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Anul trecut, pe 18 octombrie Deea și Dinu Maxer au devenit părinți pentru a doua oară, văzându-și împlinit visul de a avea și o fetiță.
„Maysa Maria Maxer, BINE AI VENIT pe lume!
Suntem binecuvântați!❤️
Ora nașterii 06:54, după ce Maysa ne~a
luat prin surprindere.
Membranele s~au rupt la ora 2:30 chiar dacă cezariana era programată în această dimineață la ora 7.
Are 3190 gr și 49 cm, gălăgioasă dar extrem de grațioasă', scria Deea Maxer pe Facebook.
Botezul a fost amânat 5 luni
Câteva luni mai târziu, fericiții părinți se pregăteau intens pentru creștinarea fiicei lor, care urma să aibă loc pe 4 aprilie. Din păcate, planurile lor au fost date peste cap de pandemia de coronavirus, care începuse să se acutizeze, iar Deea și Dinu Maxer au fost obligați să amâne evenimentul.
„Botezul fetiței noastre se amână având în vedere noile hotărâri cu privire la virusul COVID 19. Nu dorim să punem pe nimeni în pericol, așadar cosiderăm că botezul Maisey mai poate aștepta. Suntem siguri că înțelegeți situația și că ne veți fi alături în momentul în care apele se așază și nu vom mai fi în pericol de îmbolnăvire”, anunța Deea la vremea respectivă.
Deea și Dinu Maxer: „Este un vis împlinit”
În cele din urmă, Deea și Dinu Maxer au luat decizia de a-și creștina totuși micuța, acum în vârstă de 11 luni. Drept urmare, în pofida pandemiei de coronavirus, micuța Maysia a fost în sfârșit creștinată și, mai mult, a beneficiat de o petrecere de botez ca la carte, de unde nu au lipsit nici ursitoarele, chiar dacă invitații au păstrat regulile de distanțare socială.
'Suntem emoționați, este un vis împlinit, ne-am întâlnit bunicii, pe care nu i-am mai văzut de câteva luni. Lucrurile au mers mai repede decât ne-am fi așteptat, pentru că nu ne-am mai pupat cu toți invitații, doar cu părinții. Cu restul, am ciocnit un pahar de șampanie și gata, ne-am ferit și de virus', a spus Deea Maxer, în cadrul unei emisiuni TV, aflată la localul luxos unde a avut loc petrecerea de botez.
Din păcate, Maysa a plâns în timpul botezului, dar acest lucru nu a fost o surpriză pentru părinții ei, care s-au confruntat cu aceeași problemă și la creștinarea fiului lor.
„Acum 9 ani, băiatul a plâns foarte tare, așa că ne-am dat seama că se va repeta întâmplarea și acum”, a mărturisit Dinu Maxer.
Dar în cele din urmă totul s-a terminat cu bine, cu atât mai mult cu cât Maysa a fost înconjurată de oamenii dragi, printre care și bunica, dar și străbunica.
'Să fie frumoasă ca maică-sa și inteligentă ca taică-su, ca frate-miu', i-a spus nașul ei micuței, în timp ce străbunica i-a urat 'să îi dea Dumnezeu sănătate, fericire și bani mulți', iar bunica și-a exprimat dorința de a-și vedea nepoata mireasă.
Foto: Instagram, Facebook