Delia Matache, cel mai vechi jurat de la iUmor, rămâne încă două sezoane, dar a pus unele condiții. Filmările pentru noul sezon începe zilele acestea, iar Delia a fost foarte clară când a punctat ce anume nu mai acceptă sub nici o formă. Partea bună pentru ea este că producătorii i-au acceptat pe loc doleanțele, deși fanii emisiunii pot fi nemulțumiți din cauza asta.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
La finalul acestei luni încep filmările pentru iUmor sezon 15 cu unele surprize. De pildă, Nelu Cortea a fost înlocuit de Cosmin Natanticu pentru că i-a expirat contractul, în timp ce partenerul lui de la America Express, Cătălin Bordea, rămâne în emisiune. Și Delia a pus câteva condiții pentru a putea continua în calitate de jurat la iUmor.
Ce condiții a pus Delia pentru a rămâne jurat la iUmor
Delia a rămas pe același onorariu ca și până acum la iUmor, dar a pus anumite condiții ce țin de formatul emisiunii.
„Delia va continua și-n acest sezon. Chiar dacă a avut anumite nemulțumiri, ea nu avea cum să plece. Are contract pentru încă două sezoane. A avut însă, la rându-i, anumite pretenții, dar nicidecum de natură financiară.
Delia a solicitat ca în emisiune să nu mai fie acceptate roasturi cu aluzie sexuală la adresa ei și nici anumite înjurături, altfel, poate pleca din emisiune, de la iUmor.
Producătorul a ținut cont de această doleanță. În cazul în care totuși vor mai apărea astfel de episode, artistei i s-a permis ca-n acel moment să iasă pur și simplu din sală’, a mărturisit o sursă din trustul Intact pentru cancan.ro.
De altfel, Delia declara acum câteva luni pe Instagram că a fost dezgustată de glumele „agresive’ cu tentă sexuale care au fost făcute la adresa ei în timpul unui roast. Artista a precizat clar că nu mai vrea să-și dea acordul pentru a se pune pe ea însăși, sau pe alții, în astfel de ipostaze neplăcute.
„Dacă nu spun în noaptea asta, posibil să dau uitării. Nu vreau să uit și ce am simțit și ce simt în momentul ăsta și mâine să am o altă părere și să in minte că nu îmi place senzația pe care o am în corpul meu cînd cineva face glume sexuale despre mine sau despre alte persoane, de față sau nu, despre traumele pe care le-au avut persoanele respective, de față sau nu, nu mai vrea sa simt asta, nimeni nu ar trebui să simtă asta fără acord, iar eu nu mai vreau să-mi dau acordul față de așa ceva„, a declarat Delia pe InstaStory.
Delia: „Mi se strânge pielea pe mine și mă simt vulnerabilă’
Delia a explicat fanilor pe contul de Instagram stările prin care a trecut în momentul în care a devenit ținta unor derapaje „agresive’ și care i-au provocat un dezgust profund.
„Moment de sinceritate la 3 și un sfert dimineața, proaspăt venită de la iUmor, ajunsă acasă…cred că a venit ziua în care pot să spun că nu cred că mai rezist la un alt roast. Cred că nivelul meu de toleranță a ajuns la niște praguri, cred că sunt firești, cred că fac parte dintr-un soi de maturizare, e un soi de saturație pe care îl simt, disconfortul pe care îl simt fizic, efectiv în stomac, felul în care simt că mi se strânge pielea pe mine și că mă simt vulnerabilă, descoperită în fața unor lucruri pe care nu le pot controla și nu mai vreau să trăiesc asta și să experimentez lucruri de genul.
Nu vreau să dramatizez, nu este vorba de o dramă, e vorba de o stare pe care o simt și de o explicație pe care o dau despre toată treaba asta cu roasturile pe care nu o mai vreau. Mi se pare că lucrurile sunt mult prea toxice pentru ce-mi doresc eu, genul meu de viața, pentru echilibrul pe care mi-l doresc, pentru armonia în care vreau să stau. Sunt lucruri destul de agresive, pe care eu le percep așa, dar e ceea ce simt eu îmi asum și doar vreau să spun că nu mai vrea să particip la roasturi.‘ a continuat artista.
Delia a postat apoi un mesaj în care a dat tag emisiunii iUmor, cu un mesaj extrem de clar.
„Roastul nu mai are rost,„, a scris Delia pe Instagram