Delia și Loredana, sărut pe buze, la iUmor. Totul a fost filmat

.

S-a spus despre ele nu o dată că sunt rivale, însă Delia și Loredana au dovedit încă o dată contrariul – s-au sărutat, apăsat, pe scenă, la iUmor, lăsându-i pe cei doi jurați și publicul cu gurile căscate.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Delia și Loredana au fost protagonistele unei scene incendiare la iUmor, cele două artiste sărutându-se pe gură în fața întregii audiențe. Cele două artiste au luat atât juriul, cât și spectatorii prin surprindere în momentul în care au făcut acest gest neașteptat. În pofida faptului că, în presă, s-a speculat adeseori de-a lungul anilor, că cele două sunt rivale, iată că cele două colege de juriu de la XFactor au dovedit încă o dată contrariul.


Delia și Loredana, sărut în fața camerelor

Recent, telespectatorii au fost surprinși să vadă un teaser din următoarea emisiune iUmor, unde îi va aștepta o surpriză de proporții. Loredana, invitată în emisiune, va fi protagonista unui moment incendiar alături de Delia. Ambele extrovertite și nonconformiste, au reușit să-i lase atât pe jurați, cât și pe spectatori mască după ce s-au sărutat în fața camerelor de luat vederi. După momentul de roast al Loredanei, colega ei de la X Factor, impresionată de prestație, a urcat pe scenă și cele două au creat un moment care cu siguranță va rămâne iconic în istoria show-ului.


Delia a mers la Loredana, a prins-o ușor de cap și… a urmat un sărut neașteptat pe buze. Cum au reacționat Mihai Bendeac și Cheloo telespectatorii vor vedea în următorul episod.

Citește și: Cum a cerut-o Pavel Bartoș în căsătorie pe soția lui și ce s-a întâmplat la nuntă: „Am întârziat o oră la biserică'/ EXCLUSIV

Citește și: Cât de mult s-a schimbat Alina Vidican, în 10 ani, de la nunta cu Cristi Borcea, până în prezent. Operațiile estetice au transformat-o

Citește și: George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, trimis în judecată. A fost prins drogat la volan, anul trecut

Citește și: Motivul pentru care Albert Oprea și Sebastian Chitoșcă s-au luat la bătaie la Survivor: ‘Ești cel mai fals de aici’

Citește și: Cum arată Daniela Iliescu, iubita lui Culiță Sterp de la Survivor, cu puțin timp înainte să nască

Delia, mărturisiri despre Loredana

S-a speculat mult timp că între Delia și Loredana ar exista o veche rivalitate, însă acum fac parte din același juriu, la X Factor. Delia a dat detalii din culise și ne-a spus care este, de fapt, relația sa cu Loredana și cum se înțeleg în cadrul emisiunii.


„Am avut până acum aproximativ două săptămâni  în  care am  filmat  pentru audițiile „X Factor sezonul 9, iar în acest timp ne-am văzut zi de zi și ne-am cunoscut mai bine, am schimbat idei, povești.  Nu  am  avut  niciodată  altă relație în afara perioadei în care am lucrat împreună pentru o campanie, iar  până  când  ne-am  regăsit  la  „X Factor ne-am intersectat doar înainte de concerte și ne-am salutat. Cred că motivul pentru care nu am avut o relație strânsă de prietenie a fost pentru că nu am avut contextul, însă mereu ne-am apreciat și ne-am respectat ca artiști', mărturisea Delia pentru VIVA! anult trecut, în septembrie.


De altfel, Delia a dezvăluit că o admiră pe colega ei de scenă și de juriu, atât ca om, cât și ca artist.

„Admir creativitatea ei și faptul că s-a reinventat în tot acest timp și a rezistat în această piață, fiind mereu actuală! Totodată, îmi place faptul că este un om și un artist cu identitate, nu merge cu valul și nu a făcut copromisuri, muzical vorbind, ci a făcut mereu doar ce i-a plăcut și a reprezentat-o', a mai declarat Delia pentru VIVA!