Denis Drăguș s-a căsătorit cu Vanessa, iar naș le-a fost Marius Șumudică. Mireasa a purtat o rochie spectaculoasă / Imagini de la nunta de poveste a fotbalistului: ce meniu au avut și cine a cântat

 Oana Pantazi
.

Denis Drăguș s-a căsătorit cu Vanessa, mama fetițelor lui, iar la eveniment, care a fost unul spectaculos, au participat toți colegii săi de la Națională. Mirii au pregătit nunta în doar două săptămâni, la scurt timp după ce România a fost învinsă de Olanda la EURO 2024, dar nunta lor a ieșit perfect.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI

Denis Drăguș și Vanessa și-au unit destinele în prezența familiilor și a prietenilor, într-un cadru de poveste, undeva în afara Bucureștiului. Colegii de la Națională i-au fost alături fotbalistului și proaspetei sale soții, care îl au acum părinte spiritual pe Marius Șumudică. Printre invitați s-au numărat Florinel Coman, Răzvan Marin, Radu Drăgușin, Denis Alibec, Nicolae Stanciu, dar și Alexandru Băluță, de la FCSB.

83824d8a-152f-4af8-b925-4c073fbbe7d183824d8a-152f-4af8-b925-4c073fbbe7d1

Denis Drăguș s-a căsătorit cu Vanessa

Denis și Vanessa formează un cuplu de mai mulți ani. Nunta lor trebuia să aibă loc în luna mai, înainte ca echipa să fie calificată la EURO 2024, dar, pentru că naționala ne-a reprezentat în Germania, cei doi au amânat nunta, alegând aceeași dată cu botezul. Petrecerea de nuntă a avut loc la Ciolpani, lângă București.

„E un moment special, am emoții. Nu trăiești în fiecare zi un astfel de moment. Mă bucur că s-a întâmplat, că am făcut acest pas. Cred că e cea mai frumoasă vară din viața mea. Nu puteam să îmi doresc mai mult, e un sentiment unic, greu de descris. Nu a fost greu să îmi aleg nașii, avem două perechi. Deja nu mai e un secret, am o relație specială cu Șumi, m-a ajutat foarte mult. Îi mulțumesc că e alături de mine în continuare. Eu speram să mai fim la Euro și să schimb data. Abia după meciul cu Olanda am început să ne pregătim de nuntă, nu am vrut să ne gândim la asta', a mărturisit Denis Drăguș.

În cea mai frumoasă zi a vieții ei, Vanessa a arătat senzațional într-o rochie albă, pe corp, cu umerii goi, bordată cu trandafiri albi la decolteu. Mirele a ales să poarte un costum negru, la care a pus papion. De altfel, toți invitații s-au întrecut în ținute care mai de care mai elegante.

Citește și: Ce face Oana Moșneagu cu accesoriile, buchetul de la nuntă și cele două rochii de mireasă: „Intenționez să vopsesc rochia de la petrecere, îmi place extrem de mult cum se simte pe corp. O să mă vedeți purtând-o…'. Vlad Gherman nu a vrut să-și vadă iubita mireasă înainte de nuntă / EXCLUSIV

Citește și: Oana Roman, adevărul despre facultatea din Franța, după ce a fost acuzată că nu a studiat, de fapt, la Sorbona: „Eu am făcut o școală de înalte studii, cu sistem diferit, care face parte din Sorbona'

La nunta lor au răsunat hiturile compuse special pentru Naționala noastră la EURO 2024, iar printre artiștii care au întreținut atmosfera s-au numărat Theo Rose, Adi de la Vâlcea și Feli.

„Toată lumea e fericită pentru ei, în primul rând și noi ne bucurăm că putem să cântâm pentru cineva care tocmai ce ne-a reprezentat la EURO. Am emoții așa. Am pregătit și momentul cu România ca să fie nebunie și să retrăim niște momente frumoase. Sunt bucuroasă că o să cânt pentru niște oameni speciali, niște oameni tineri, sper să fie fericiți și să aibă o viață frumoasă. Sunt implicată cu totul. O să-mi dau toată silința ca nunta asta să iasă bine, cel puțin momentul meu', a spus artista.

Meniu de 5 stele la nunta lui Denis Drăguș

Nu doar locația a fost una spectaculoasă, ci și meniul de la nuntă a fost unul pe măsură. Invitații s-au delectat la început cu o selecție rafinată de gustări reci, printre care se numără pastrama de vită cu cimbru, piept de rață afumat și tarte cu ciuperci de pădure. A urmat apoi un delicios file de sturion cu risotto și sparanghel.

La felul principal, invitații s-au delectat cu cotlet de porc la cuptor marinat și piept de pui învelit în bacon, fiecare preparat fiind însoțit de garnituri rafinate, cum ar fi cartofii aromatizați cu unt și usturoi, completate cu sos de gălbiori. Evident, nu au lipsit nici sarmalele, pentru cei care preferă mâncărurile tradiționale.

Marius Șumudică, naș la nunta lui Denis Drăguș cu Vanessa

Denis Drăguș și Vanessa au avut două perechi de nași la nuntă, fotbalistul alegând ca Marius Șumudică și soția lui să-i fie nași. Denis Drăguș și Marius Șumudică au colaborat anul acesta și au rămas în relații foarte bune, așadar Drăguș a decis ca tehnicianul să îi fie părinte spiritual.

„Am avut șansa să cunosc un băiat extraordinar, un băiat cu un caracter extraordinar. (…) A fost plăcerea lui, îi era și rușine la un moment dat să îmi spună, i-am spus că fără niciun fel de problemă. Nu aș fi vrut să fac acest lucru pentru că în fotbal se interpretează, dar țin prea mult la el, face parte din familia mea. Înainte făcea parte din familia mea, toți jucătorii români pe care i-am antrenat i-am ținut aproape și cu toți am o relație specială”, a spus Marius Șumudică.

Vanessa a plâns la nunta ei

Pentru miri, dar și pentru invitați au fost momente pline de emoție, însă, de departe, cea mai impresionată a fost mireasa, care a plâns la propria nuntă.

'A fost o zi plină, de emoții, de surprize. Au apărut tot felul de surprize, dar toate au fost probabil de la Dumnezeu. Cea mai emoționată parte a fost ceremonia. Acum urmează să sărbătorim.

Am plâns. Nu pot descrie. Sunt foarte copleșită de tot ce s-a întâmplat. Le mulțumesc celor care au venit. A fost mai mult decât mi-am imaginat eu. A fost totul ok. Acum suntem pe distracție.

Denis a părut mai relaxat decât mine. El a fost mai liniștit. Ne completăm ca în orice cuplu. Vedem de acum înainte ce va urma. Locația e de vis.

Rochia este foarte grea, dificilă. E fix ceea ce îmi doresc. Am găsit-o în Turcia. Toate lucrurie bune au fost în Turcia anul acesta', a declarat Vanessa Drăguș, conform digisport.ro.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton