Denis Hanganu, despre accidentul de la filmările pentru Cursa, în care doi cascadori și un cameraman au ajuns la spital: „M-a întristat că mulți colegi din breaslă și-au permis să-și dea cu părerea într-un ton ironic sau răutăcios"

.

Denis Hanganu a jucat în filmul Clanul, dar acum are un rol antrenant în filmul Cursa, un lungmetraj care îl pune într-o altă lumină. Denis se afla pe platourile de filmare atunci când s-a produs accidentul în care au fost implicați și vătămați doi cascadori profesioniști și un cameraman.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE GRATIS, AICI


Actorul se declară încântat că proiectele vin unul după altul și că nu apar acele pauze, de care recunoaște că se teme. La un moment dat, în viața lui a existat o astfel de perioadă, care l-a încercat din plin, și atunci s-a gândit la o reconversie profesională. Soarta a vrut, însă, să continue pe acest drum și i-a oferit alte oportunități.

Denis Hanganu a trecut din Clanul în lungmetrajul Cursa


Denis Hanganu deține rolul principal în filmul Cursa. Actorul are convingerea că acest proiect a venit în viața lui într-un moment optim, deși a fost o perioadă când s-a temut că au găsit pe altcineva pentru această producție.

„Ideea e că am dat casting pentru filmul Cursa’, un casting pe care l-am luat. Ulterior a fost o pauză și o mare perioadă de așteptare în care n-am știut exact ce se întâmplă, dar am avut cu ce să-mi ocup mintea, pentru că noi tocmai ce aveam de filmat sezonul patru din serialul Clanul’ și ulterior, după ce s-a terminat, chiar fusesem pe la Cannes cu niște campanii și filmări, am aflat această veste minunată că vom începe practic filmările la Cursa’. M-am bucurat enorm.

Cred că de fapt a venit la momentul potrivit, atunci când nu mai credeam, nu știu, că se filmează sau că, cine știe, poate au găsit pe altcineva pe rol. Habar n-am. Exact atunci a venit vestea că filmările o să înceapă în luna iulie și că sunt personajul principal. E măgulitor pentru mine într-adevăr și mă simt norocos că am șansa asta să intru dintr-un proiect într-altul și proiecte mari. Mă simt norocos și binecuvântat  să pot intra dintr-un proiect în altul și să nu am perioada asta de pauză de care mie mi-e frică și pe care am mai și declarat-o în mod public, că am vrut să mă las și să fac o reconversie profesională.


Și atunci nu știu: cineva, universul, Doamne, Doamne, cineva acolo încearcă să mă țină probabil pe un drum. Ăsta o fi drumul? Pare că da, acum încă sunt foarte tânăr și am toată viața înainte, dar da, deocamdată rămân cu drumul ăsta și încerc să nu dezamăgesc în niciun proiect în care sunt implicat. Se aplică și pentru acest lungmetraj minunat’, spune Denis Hanganu pentru Ciao.ro.

Denis Hanganu ar putea face cascadorii în filme

Denis Hanganu recunoaște că are pregătirea necesară și ar fi putut executa cascadoriile, dar trebuiau luate anumite măsuri de siguranță și avea nevoie de un timp de pregătire.


„Sunt și pilot. Am terminat cursurile de conducere defensivă, într-adevăr. N-au legătură cu filmul, am făcut pentru mine, pentru propria mea experiență și pentru a fi în siguranță la volan în traficul din România.

Într-un film ca ăsta e atât de multă tehnicalitate la nivel de privire, coordonare, atenție, concentrare, nu este doar despre tine, partenerul tău, starea pe care o aveți împreună și secvența sau scenă și atât, încât trebuie să faci toate lucrurile astea. Efectiv e ca și cum ai fi un pilot pe bune. În aceeași măsură și ordine de idei, noi am avut niște cascadori profesioniști care s-au ocupat de toate cascadoriile pe care le-am avut de făcut și într-adevăr nu ne-au lăsat pe noi să facem. Eu eu aș fi vrut, crede-mă, mi-aș fi dorit din tot sufletul! Și dacă cineva ar fi dispus în România, doar că nu suntem dispuși să acordăm timpul ăsta actorilor, dacă cineva ar fi fost dispus să-mi dea o lună, două să fac sau să mă antrenez pentru cascadoriile alea, îți spun cu mâna pe inimă că le-aș fi făcut pe toate negreșit. Dar ar trebuit să fie luate niște măsuri de safety în sensul ăsta și nici să nu se piardă timp până învață și actorii să facă cascadoriile respective. Sunt mașini care s-au dat peste cap, s-au catapultat, au fost accidente programate’, mai spune el.


Ce spune Denis Hanganu despre accidentul de pe platourile de filmare

Denis Hanganu era prezent pe platourile de filmare atunci când s-a produs accidentul în care au fost implicați colegii lui. S-a întristat atunci când a văzut că mulți alții își dau cu părerea.

„A fost un caz nefericit și am văzut că într-adevăr s-a făcut mare vâlvă din cauza asta. Și m-a întristat foarte tare că mulți colegi din breaslă chiar și-au permis să-și dea cu părerea într-un ton ironic sau răutăcios pe seama acestui eveniment nefericit, deși nu cunoșteau nici măcar 10% din proporțiile adevărului din film, din context’, adaugă el


„Noi am avut cascadori profesioniști care s-au antrenat pe mașinile alea, au făcut două sesiuni de antrenament de câte două săptămâni în locații special pregătite. Repet, pe mașinile alea sunt erori umane, se poate întâmpla. Repet, e pentru prima oară când se face așa ceva în România la nivelul ăsta. O să vedeți despre ce vorbesc în toamnă, în cinematografe, și mi-aș dori și cu toții ne doream ca acest lucru să nu se întâmple, dar uneori inevitabilul se produce și mai ales în condiții astea de risc, cu toate că încerci să faci totul ca la carte, nimeni nu și-a dorit asta’, precizează Denis Hanganu.


Citește și: Cum gestionează fiicele lui Florin Dumitrescu celebritatea tatălui lor și cum reacționează când e oprit de fani pe stradă: „Au fost cazuri în care au fost foarte geloase. Când sunt cu Mia, ea le cere oamenilor…'/ EXCLUSIV

Citește și: Cum arată Misha în costum de baie. Artista s-a pozat în ipostaze super-sexy în vacanța din Thailanda

Citește și: Daniela Iliescu a explicat de ce a ales, de fapt, ambele ținute negre pentru nunta lui Iancu Sterp: „Ca și când nimeni nu a mai văzut o femeie în negru la evenimente. Gusturile nu se discută. Nu aș fi considerat potrivită…’


Citește și: Andreea Berecleanu și soțul ei, Constantin Stan, le-au făcut cunoștință finilor Anca Lungu și Harry Arampatzis: „Ulterior acelei prime întâlniri, după vreo doi ani, au rămas împreună’

Citește și: Cum a reacționat fiul Ancăi Țurcașiu când a aflat despre relația mamei lui, după divorț: „Ei doi se cunosc de când Radu avea 4 ani. Când noi am apărut la braț, ca iubiți…' / EXCLUSIV

Ce alte experiențe a trăit Denis Hanganu pe platourile de filmare

Deși acest eveniment l-a speriat, Denis mărturisește că nu e străin de astfel de experiențe, pentru că s-a întâlnit cu ele și în serialele de acțiune.

„Am asistat, dar tocmai asta probabil că ne-a și speriat pe toți, pentru că de multe ori eram noi în mașini, adică aveam noi de filmat anumite secvențe și poate s-ar fi putut întâmpla. Dar o să mă întorc acum și să fac o paralelă. Eu nu sunt deloc străin de cazurile astea, pentru că și în serialul „Clanul’, în toate episoadele cred că am avut zeci și zeci de secvențe în care am condus prin București și nu conduceam pe o platformă. Practic conduceam în condiții reale de trafic, cu câte o cameră sau două lateral puse pe mașină„, povestește Hanganu.