Destinul tragic al actriței Shannen Doherty. S-a stins din viață la 5 ani după Luke Perry, partenerul ei din Beverly Hills 90210. El a susținut-o pe patul de spital, când a aflat că are cancer: "Brenda și Dylan sunt, în sfârșit, împreună!"

 Oana Pantazi
.

Ziua de 13 iulie a fost, cu siguranță, una dintre cele mai negre pentru fanii serialului-fenomen „Beverly Hills 90210'… Shannen Doherty, alias Brenda Walsh, s-a stins din viață la doar 53 de ani, după ce s-a luptat cu una dintre cele mai boli teribile ale secolului – cancerul. Actrița l-a urmat în neființă pe Luke Perry, partenerul ei din serial, care s-a stins cu 5 ani în urmă și alături de care a format cel mai iconic cuplu de pe micul ecran.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI

La începutul anilor 1990, nu era tânără care să nu-și dorească să fie Brenda și să aibă un iubit ca Dylan, care amintea atât de bine de rebelul James Dean… Povestea tinerilor de liceu, presărată cu drame adolescentine, a fost urmărită cu sufletul la gură de tinerii din America, dar și din lumea întreagă. Personajele interpretate de Doherty și Perry s-au întâlnit în primul sezon și au devenit rapid un cuplu favorit din serial, datorită chimiei lor naturale. Au devenit un cuplu, dar nu au rămas împreună, spre dezamăgirea fanilor. În schimb, prietenia dintre ei, începută pe platourile de filmare, a rămas mereu la fel de puternică, iar acum sunt din nou împreună, de data aceasta pentru eternitate.

shannen4-copy-1shannen4-copy-1

Shannen Doherty a pierdut lupta cu cancerul

S-a spus despre ea că a fost „o luptătoare cu inimă de leoaică' și, într-adevăr, Shannen Doherty a trăit permanent cu speranța că va supraviețui cancerului. Prima dată, actrița a fost diagnosticată cu cancer la sân în 2015, iar un an mai târziu a suferit o mastectomie. În 2018, Shannen anunța, bucuroasă, că boala a intrat în remisie, pentru ca, în 2019, boala să revină și să se extindă. În pofida tuturor tratamentelor, din păcate, cancerul ei a ajuns în fază terminală, iar la începutul acestui an, Shannen Doherty a aflat că avea metastaze la creier, și cancerul se extinsese și la oase. Cu toate că a trecut prin multe momente dificile și multe ore chinuitoare de radiații și chimioterapie, actrița nu și-a pierdut speranța, după cum dezvăluia într-un interviu pentru revista People.

Citește și: Fratele lui Michael Schumacher s-a logodit cu un bărbat, după ce a divorțat de soţie: „Persoana potrivită poate schimba totul'. Cum a reacționat fiul lui Ralf Schumacher

Citește și: De ce a lipsit Radu Drăgușin de la nunta lui Ianis Hagi, colegul său de la Națională. Cum a reacționat fiul lui Gică Hagi: „Cei care nu au putut veni…'

„Nu vreau să mor. Nu am terminat cu viața. Nu am încetat să iubesc. Nu am încetat să creez. Nu am încetat să sper că voi schimba lucrurile în bine. Pur și simplu… nu am încheiat socotelile’, spunea Shannen. Cu toate că afirma că nu-i este frică de moarte, actrița mărturisea că nu vrea să moară și chiar dacă boala ei metastazase încă nu-și pierduse speranța că va învinge cancerul. „Cred că mi-ar fi frică de moarte dacă nu aș fi o persoană bună, dar sunt. Nu mi-e frică de moarte, doar că nu vreau să mor, cum ar fi, niciodată’, dezvăluia Shannen, însă divinitatea a avut alte planuri cu ea.

Blestemul „Beverly Hills 90210'

Serialul „Beverly Hills 90210' a avut o distribuție imensă, care i-a inclus pe Jason Priestley, Jennie Garth și Tori Spelling, dar nimeni nu a captat atenția publicului atât de mult ca Shannen Doherty și Luke Perry. Chimia specială dintre ei a depășit sticla și s-a transformat într-o frumoasă prietenie. Poate nu întâmplător au avut un destin atât de asemănător… Luke Perry s-a stins din viață pe 4 martie 2019, pe un pat de spital, înconjurat de familie, în urma unui accident vascular cerebral masiv. Actorul fusese plasat de medici în comă indusă, în speranța că își va reveni, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el. Avea doar 52 de ani, iar vestea a căzut ca un trăsnet asupra generațiilor care l-au idolatrizat.

Cum Shannen suferea de ceva vreme de cancer, Luke a susținut-o și a încurajat-o permanent în lupta cu boala pe cea care, spunea el, a fost iubita lui preferată din serial. Iată însă că, total neașteptat, el a murit primul… Am vorbit cu Dylan al meu și după atacul cerebral. Nu pot să cred că Luke nu mai e. Sunt în stare de șoc. Cu inima frântă. Devastată de pierderea prietenului meu. Am atât de multe amintiri cu Luke care mă fac să zâmbesc și care sunt pentru totdeauna imprimate în inima și mintea mea. Luke a fost un om inteligent, liniștit, umil și complex, cu o inimă de aur și un izvor nesfârșit de integritate și iubire. Acea conexiune pe care am avut-o cândva a rămas intactă. Există un fel special de dragoste pe care o ai unul pentru celălalt atunci când experimentezi călătoria pe care am făcut-o în 90210 și, desigur, viața în general. Luke și cu mine lucram la idei de show pentru noi. Am vrut să lucrăm din nou unul cu celălalt și să creăm ceva special și semnificativ pentru fanii noștri în această etapă a vieții noastre… Îmi va fi dor de el în fiecare zi. Fiecare minut. Fiecare secundă”, spunea actrița la scurt timp după decesul partenerului ei de serial.

Și actorul David Gail, care l-a interpretat pe Stuart Carson, în cel de-al patrulea sezon, a murit, la 59 de ani, iar Jason Priestley, geamănul Brendei în serial, a suferit două accidente grave de mașină, fiind la un pas de moarte. Lanțul ghinoanelor nu s-a oprit aici… Tiffani Amber Thiessen, aka Valerie Malone în serial, a suferit o grea pierdere: logodnicul ei, actorul David Strickland, și-a luat viața la vârsta de 30 de ani. Apoi, a venit rândul lui Ian Ziering, interpretul lui Steve, care a fost victima unui atac violent la Los Angeles. Iar anul acesta, în luna iulie, Shannen s-a stins din viață după 9 ani de luptă acerbă cu boala, atât fanii ei, cât și colegii de serial fiind răvășiți de durere. Mii de mesaje au curs pe conturile de socializare, Carteris, Torri Spelling, Jason Priestley și Brian Austin Green exprimându-și regretul, dar mesajul actriței Jennie Garth este, de departe, cel mai impresionant:

„Încă procesez durerea enormă pricinuită de pierderea prietenei mele vechi, Shannen, femeia pe care am descris-o adesea ca fiind unul dintre cei mai puternici oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Legătura noastră era reală și sinceră. Am fost atât de des una în competiție cu cealaltă, dar asta nu a reflectat relația noastră adevărată, construită pe respect reciproc și admirație. Era curajoasă, pasională, foarte iubitoare și generoasă. Îmi va fi foarte dor de ea și o voi onora mereu profund în inima și amintirile mele. Inima mea este zdrobită pentru familia ei, pentru Bowie ( n. red. câinele lui Shannen) și pentru toți oamenii care au iubit-o”. Dar cel mai memorabil și tulburător mesaj a fost cel al unui fan – „Dylan și Brenda sunt, în sfârșit, împreună'.

„Fata rea' a anilor 1990

Shannen a venit pe lume în 1971, în orașul Memphis, din statul Tennessee, și avea doar 11 ani când a primit primele roluri. La aproape 15 ani, debuta deja pe marele ecran, iar în 1988, a jucat în comedia neagră „Heathers”, alături de Winona Ryder, filmul fiind considerat una dintre cele mai bune producții despre liceeni. Rolul care i-a adus consacrarea în toată lumea a fost însă cel al Brendei Walsh, din „Beverly Hills 90210”. În viața reală însă, Shannen a fost o rebelă – a intrat în conflict cu Jennie Garth şi cu alţi colegi de distribuţie, părăsind serialul în al patrulea sezon, în 1994, iar timp de 6 ani nu a mai făcut parte din distribuție. În 1998, producătorul ”90210”, Aaron Spelling, a distribuit-o în ”Charmed”, în rolul Prue Halliwell, cea mai mare dintre trei surori cu abilităţi magice. Serialul a fost un succes, dar a ţinut primele pagini ale tabloidelor și din cauza conflictelor de culise.

Revista People a supranumit-o pe Shannen Doherty ”fata rea” a anilor 1990, deoarece participa la numeroase petreceri, întârzia la filmări şi se certa atât cu colegii de platou, cât și cu producătorii.

În 2003, în cadrul podcastului ”Let’s Be Clear with Shannen Doherty”, actriţa a mărturisit că „îşi asumă întreaga responsabilitate pentru acţiunile ei, recunoscând că depăşea puţin măsura pe vremea când frecventa cluburile de noapte, adolescentă fiind. Shannen a revenit în continuările la Beverly Hills 90210 din 2008 şi 2019 şi a dezvăluit ulterior că s-a împăcat cu Jennie Garth, dând uitării conflictele din adolescenţă.

Noroc în carieră, ghinion în dragoste

Shannen Doherty a fost căsătorită de trei ori, însă nici ultima căsnicie, cea mai longevivă, nu i-a adus noroc. Mariajul cu Ashley Hamilton a durat un an (1993-1994), apoi a urmat cel cu Rick Salomon (2002-2003), iar de Kurt Iswasienko (2011-2024) a divorțat legal chiar cu o zi înainte să moară, renunțând la orice pretenție materială de la el. Shannen a mărturisit, chiar în cadrul podcastului ei, că a aflat despre infidelitatea soțului său, în timp ce se lupta cu cancerul în faza terminală, chiar în dimineața zilei în care s-a operat pe creier.

Am intrat la acea operație dimineața devreme și am intrat după ce am aflat că mariajul mea s-a încheiat, în esență, că soțul meu avea o aventură de doi ani. Era foarte clar că el a vrut să meargă cu mine, dar nu am putut să intru în operație știindu-l acolo. M-am simțit atât de trădată. După toate, m-am simțit atât de incredibil de neiubită de cineva cu care am fost timp de 14 ani, de persoana pe care am iubit-o din toată inima. A trebuit să trec prin toate astea în timp ce încercam să-mi dau seama dacă voi obține un divorț. Și voiam să ajung la adevăr’ , a spus actrița.

Probabil nu întâmplător Shannen a lăsat cu limbă de moarte ca, după incinerare, cenușa ei să fie amestecată cu cea a tatălui ei și cu cea a câinelui, singurele ființe care au iubit-o cu adevărat…

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton