Diana Bart spune că nu le-a dat niciodată bomboane sau alte dulciuri cu zahăr fiicelor ei de 7 și 4 ani, ba chiar le-a precizat ce probleme grave de sănătate pot avea dacă mănâncă. Mai mult, Diana Bart nu a considerat că Maira și Amina sunt prea mici și le-a vorbit despre cancer și diabet și spune că trebuie să știe de mici aceste lucruri pentru a fi sănătoate la maturitate.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Diana Bart și soțul ei, Mihai Dumitrescu, au devenit părinți pentru prima dată în 2017. Atunci s-a născut prima lor fetiță, Maira. Trei ani mai târziu, Maira a primit în dar o surioară mai mică, pe Amina. Vedeta Prima TV este foarte implicată în creșterea fetițelor și are mare grijă la alimentația lor.
Diana Bart explică de ce nu le-a dat niciodată zahăr fiicelor sale
Diana Bart nu consumă aproape deloc produse care conțin zahăr, conservanți și nitriți și își crește fetele cu aceleași valori. Ori de câte ori are ocazia, Diana le explică fiicelor ei consecințele consumului de mâncăruri nesănătoase și le formează, în primul rând, prin exemplul propriu.
„De mici le-am învățat (fără zahăr – n.red.). Așa cum le obișnuiești, așa le ai. Prin exemplul meu e clar că le-am conturat. Eu nu le-am dat bomboane, la noi bomboanele înseamnă stafide. Nu le-am dat zahăr, nu le-am învățat să mănânce dulce.
Nimic din ce iau nu conține zahăr, doar îndulcitori naturali care nu au același indice glicemic și nici aceeași dulceață', a mai spus prezentatoarea TV, pentru Unica.ro.
Tentațiile sunt la tot pasul, însă, având în vedere că micuțele cresc în colectivitate, la școală și la grădiniță.
„Tentațiile sunt mari. E bine să trăiești și pe pielea ta. Le iau cărți motivaționale. Le-am explicat și le-am arătat și filmuțe pe YouTube cu ce înseamnă să fii bolnav de, și de, și de. Mai departe sunt alegerile voastre în viață. Eu nu pot să vă controlez. Nu sunt lângă voi non-stop. Le-am explicat foarte clar că orice acțiune are o consecință', a mai spus Diana Bart.
Diana Bart nu mai are energie pentru un al treilea copil
Diana Bart a mărturisit că ar avea mai mulți copii și este deschisă și către a înfia, însă este conștientă că ar fi și mai greu decât acum.
„Am zis că eu niciodată n-o să am bonă. Când am văzut, pentru că le-am și alăptat exclusiv pe amândouă până la 2 ani și jumătate, cât de obositor este și cum eu pur și simplu nu mai aveam resurse și putere să merg mai departe, am zis e clar, trebuie să învăț să accept ajutor. Sunt foartă atentă la ce oameni stau în preajma copiilor', a povestit Diana Bart, la Fresh by Unica.
În creșterea Mairei și Aminei, Diana este ajutată în primul rând de soțul ei, apoi de o bonă, și nu în ultimul rând de bunici, mama ei și mama soțului ei. Dar, pentru că fiecare locuiește în județe diferite, Diana este nevoită, câteva ore pe zi, să apeleze la ajutorul unei bone.
„Mi-aș mai fi dorit, dar e destul de greu. Eu sunt foarte atentă la detalii. Îmi doresc foarte mult să mă implic, dar e un consum fantastic. Cred că dacă ar mai apărea un copil ar interveni oboseala fizică și mentală. Eu stau să le explic fiecare pas în fiecare zi.
Nu există să nu le observ. Încontinuu sunt într-o alertă. E tare plăcut, dar și obositor. Dacă ar mai veni un copil mi-ar fi greu să ofer atât de multă calitate fiecăruia în parte. Din acest considerent nu mi-aș mai dori, dar nu se știe niciodată', a explicat Diana Bart.
În 2024, Diana Bart crede că una dintre cele mai mari provocări este să rămâi loial valorilor tale.
„Trăim într-o lume destul de agitată, dar trebuie să și ținem pasul. Eu sunt adepta unui stil de viață echilibrat, sănătos și liniștit. Îmi place să trăiesc în liniște și pace. Sunt atentă la absolut tot ce mănânc, ce fac, ce muzică ascult, între ce oameni mă aflu, la fel și copiii. Asta e o provocare, să rămâi în esența ta și să poți, pe un astfel de fundament, să faci față acestei lumi haotice fără să te afecteze', ne-a mai spus jurnalista.