Diana Bart, primele declarații despre sarcină și căsătorie

.

Diana Bart trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Prezentatoare emisiunii Focus Monden urmează să devină mamă pentru prima dată. Aceasta ne-a mărturisit cum a aflat vestea cea mare, ce nume va purta bebelușul și când urmează să se căsătorească cu logodnicul ei Mihai.


Diana Bart este însărcinată în luna a patra, iar în primăvara anului viitor urmează să devină mamă pentru prima dată. Frumoasa prezentatoare a avut până acum o sarcină ușoară, cu ușoare stări specifice acestei perioade.

Cum ai aflat că vei deveni mămică? 

Diana Bart: Fără să am vreun simptom, pur și simplu am simțit că sunt însărcinată. Mergeam spre sală și am zis să intru înainte la farmacie și să-mi iau un test de sarcină. Deși am simțit dinainte, a fost o mare surpriză când s-au colorat ambele linii ale testului. Bineînțeles că nu m-am mai dus la sala de fitness.


Cum i-ai dat vestea logodnicului tău?
Diana Bart:Am sunat-o prima oara pe mama ca să-i împărtășesc emoțiile, căci nu voiam să-l anunț pe Mihai prin telefon. Apoi l-am invitat pe el la masă, iar acolo l-am surprins cu un mic cadou: testul pozitiv. S-a bucurat extrem de tare, m-a întrebat de multe ori dacă sunt sigură că este pozitiv!
Ai deja aflat sexul bebelușului?
Diana Bart:La ultima vizită, doctorul ne-a spus că este 90% fetiță.

Înseamnă că v-ași gândit deja la un nume…

Diana Bart: Avem o listă, dar nu ne-am decis. Vreau un nume care să nu fie banal și care să aibă rezonanță. Și dacă nu ne decidem până nasc, atunci când o voi ține în brațe pentru prima oara, sigur mă va inspira în alegerea celui mai potrivit nume.

Cum a decurs sarcina până acum?

Diana Bart:În primele două luni mi-a dat ceva de furcă, am avut grețuri dese. Eu care sunt o adevărată gurmandă, n-am putut să mănânc decât fructe și iaurt, nimic gătit. Dar, mulțumesc lui Dumnezeu, mi-a revenit pofta pentru deliciile culinare.


Ai anumite pofte în această perioadă?
Diana Bart:Nu pot spune că pofte, cât foame. De fapt, sunt eu, cea dinainte de sarcină. Mănânc de trei ori pe zi, plus gustări între mese. Și dacă mi-e poftă de sarmale, și nu am, îmi satisfac pretențiile și cu un borș de legume. Doar să mănânc ceva bun gătit.

Ai început să te plimbi prin magazinele de copii, să cumperi hăinuțe?
Diana Bart:Recent ne-am întors dintr-o mini vacanță din Amsterdam, iar acolo am vizitat mai multe magazine ale designerilor locali, inclusiv cu produse pentru copilași. Am fost tentată să cumpăr multe, mai ales că olandezii sunt adepții hăinuțelor hand-made și ai jucăriilor ecologice, care mă atrag foarte mult, dar m-am înfrânat, pentru că am stabilit ca tot ceea ce vom lua pentru bebeluș, vom lua cu puțin timp înainte să se nască.


Te-ai decis asupra nașterii? Vei opta pentru o naștere naturală sau sau prin cezariană?
Diana Bart:Aș vrea să nasc natural. După toate vizitele pe care le vom face la doctor și toate discuțiile, vom stabili împreună acest aspect.

Plănuiți să vă căsătoriți până vine bebe sau după ce vei naște?
Diana Bart:Vorbim de mult despre căsătorie, nunta am planuit-o pentru august-septembrie, iar cununia civilă, până la sfârșitul anului. Noi oricum avem o logodnă făcută de duhovnic, în biserică. Vrem să traim toate aceste momente frumos, să ne bucurăm de ele fără vreun stres.