În această seară, Diana Dumitrescu va juca pe scena Teatrului Elisabeta în spectacolul „Hârca se întoarce' unde o va interpeta pe Viorica, personaj cu care marturiseste ca seamana. Despre ce înseamnă acest proiect pentru cariera ei, provocările cărora a trebuit să le facă faţă, dar şi cum s-a schimbat viaţa ei după ce a divorţat, ne-a vorbit în interviul următor:
Diana, joci în comedia muzicală „Hârca se întoarce', piesă care va avea premiera pe 29 aprilie. Ce te-a atras la acest proiect?
Cand am fost abordata pentru acest proiect, am fost destul de sceptica. Eu, de fel, nu cant. Cand mi s-a spus ca este o comedie muzicala si ca ar trebui sa cant, primul instinct a fost sa renunt. Dar ceva mi-a spus sa incerc. Prima lectura a fost extraordinara. Am avut chimie cu colegii mei si mi-a placut la nebunie. Asa ca m-am provocat singura sa incerc sa cant. Uneori imi iese, alteori nu, dar sper ca macar la premiera sa fie bine. Imi place foarte mult textul, si desi este o comedie, undeva subtil are si un strop de romantism. Eu, romantica incurabila, mi-am propus sa il scot la suprafata. Imi place mesajul piesei si sper ca toata lumea sa fie de acord cu noi, ca: nu poti fi fericit decat alaturi de cel pe care il iubesti'!
Cum te înţelegi cu colegii de distribuţie?
Foarte bine. Am invat in fiecare zi cate ceva de la ei. Pe langa actori exceptionali sunt oameni adevarati pe care nu ai cum sa nu ii indragesti si sa te apropii de ei. Ma simt bine in preajma lor si o sa imi fie dor sa ii vad in fiecare zi, asa cum m-am obisnuit sa o fac in ultimele 2 luni de cand repetam pentru acest proiect.
Care au fost principalele provocări pe care ţi le-a ridicat acest proiect?
Cantatul. Si, bine, comedia in sine. Eu nu sunt foarte buna pe comedie si imi este destul de greu sa o fac, dar invat. Cred cu putere in tot ceea ce fac pe scena, si apoi, comicul poate veni din situatie, daca esti sincer…
Care replica o defineste cel mai bine pe Viorica, personajul tau din comedia muzicala?
Eu nu o sa ma marit niciodata cu un barbat pe care nu il iubesc!' Ador acest romantism si increderea in iubire a Vioricai! Semanam!
Ai jucat mulţi ani în seriale de televiziune. Ce a însemnat acea perioadă pentru tine?
A fost o perioada definitorie, din mai multe puncte de vedere. M-a format ca actor, ca om… A fost familia mea timp de aproape 10 ani. Este un ciclu, care se pare ca s-a inchis. Va incepe, sau deja pot spune ca a inceput un nou capitol in viata mea. Atat in cea profesionala cat si in cea personala.
Cum este viaţa de femeie divorţată?
Rebela! Cum sa fie?! Agitata.. sau foarte linistita. Nu am un curs stabil…cand sus, cand jos. Normala… cred. Sau incepe sa se apropie de normalitate…
Dezvăluie-ne 3 tips-uri de frumuseţe.
1. Demachierea este unul din lucrurile pe care le fac cu sfintenie. 2. Crema de corp este foarte importanta pentru tonusul pielii. 3 Zambeste in fiecare zi de 3 ori pe zi. Adevarata frumusete este in zambetul nostru sincer.
Pentru tine, o zi perfectă este aceea în care…
Lenevesc in pat cu o carte… Ideal… sa lenevesc in pat cu persoana iubita!
Ce planuri de vacanţă ai pentru această vară?
N-am… chiar nu am. Nu m-am gandit ce fac vara asta!