Diana Dumitrescu, nașă de botez. Vedeta va deveni mamă în două luni

.

Diana Dumitrescu așteaptă cu nerăbdare să vină pe lume primul ei copil, iar emoțiile sunt foarte mari. Viitoarea mămică a fost nașă de botez weekend-ul trecut. Diana Dumitrescu va naște în aproximativ două luni.

Recent, Diana Dumitrescu și soțul ei au devenit părinți spirituali pentru micuțul Luca. Viitoarea mămică a botezat în weekend un băiețel și este mândră că este nașa acestuia. Diana Dumitrescu a postat pe una dintre rețelele de socializare o imagine din ziua în care a fost creștinat finuțul ei.


‘Să ne trăiască finuțul! Luca Marian’, a scris vedeta pe una dintre rețelele de socializare.

Câte kilograme s-a îngrășat Diana Dumitrescu pe parcursul sarcinii

Până acum, Diana Dumitrescu s-a îngrășat 12 kilograme, iar ea își dorește să nu ia mai mult de 15 kilograme în greutate. În două luni, vedeta își va putea strânge la piept băiețelul. După ce va naște, Diana Dumitrescu își dorește să aibă lapte ca să-și poată alăpta bebelușul și nu va ține nicio dietă.


‘Nu sunt slabă, am o rochie foarte largă pe mine. Am avut noroc. Nu m-am abținut de la mâncare. Am avut trei mese pe zi. Așa a fost să fie la mine. Acum urmează cele două luni, care din câte am înțeles de la toate mămicile care îmi sunt prietene, au spus că stai să vezi cum în două luni începi să te umfli. Probabil până voi naște voi fi și eu mult mai mare decât sunt acum. Îmi doresc să nu iau mai mult de 15 kilograme. Până acum am luat 12 kilograme. Nu o să fiu drastică, chiar nu vreau să fiu drastică. Sper să am lapte ca să-mi pot alăpta copilul. Voi mânca sănătos și nu voi ține diete atât timp cât va fi nevoie pentru el și pentru sănătatea lui, apoi mă voi gândi la el. O să mă gândesc la mine atunci când cred eu că este cazul.’, a dezvăluit Diana Dumitrescu pentru VIVA!.

FOTO: Instagram