Luna aceasta, Diana Enache și partenerul ei, Ionuț Vîntu, vor deveni părinți pentru prima oară, iar superba viitoare mămică și-a făcut una dintre ultimele poze însărcinată. Fiica lui Adrian Enache arată spectaculos în ultima lună de sarcină și radiază de fericire.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Diana Enache se pregătește să devină curând mamă și le-a lăsat fanilor ei din social media o amintire emoționantă cu ea din ultima lună de sarcină. Partenera lui Ionuț Vîntu arată senzațional în luna a noua și se vede că maternitatea îi priește. Fiica lui Adrian Enache urmează să-și cunoască fetița în curând. Până atunci, le-a arătat tuturor ce mamă frumoasă are micuța ei.
Diana Enache arată spectaculos în ultima lună de sarcină
E doar o chestiune de zile până ce Diana Enache va deveni mamă pentru prima oară, așa că nu a scăpat ocazia de a face un shooting foto superb cu ea în ultima lună de sarcină. Tânăra s-a pozat într-o rochie portocalie scurtă, care-i lăsa la vedere picioarele superbe, perfect bronzate, rochie la care a asortat o coroniță de trandafiri. Dar accesoriul cel mai important a fost, fără doar și poate, zâmbetul ei larg ce demonstrează că Diana trăiește acum una dintre cele mai fericite perioade ale vieții sale.
„All love begins and ends there', a scris Diana în dreptul pozei postate pe Instagram, iar prietenii virtuali s-au ]ntrecut ]n laude.
Citește și: Cum a afectat-o pe fiica lui Adrian Enache divorțul părinților. Ce relație are Diana cu Iuliana Marciuc
Sarcina i-a priit Dianei, care, după cum se poate vedea și din fotografii nu a luat prea multe kilograme în sarcină, iar faptul că are doar 26 de ani va face ca recuperarea să se facă mult mai rapid, iar puținele kilograme în plus să dispară imediat.
Diana a fost discretă cu privire la sarcina ei
De când a aflat că urmează să devină mamă, Diana Enache, în vârstă de 26 de ani, a fost extrem de rezervată cu privire la sarcina ei și nu a făcut declarații pe marginea subiectului. În luna mai, fiica lui Adrian Enache a fost surprinsă de paparazzi cu o burtică proeminentă, făcând procedurile sociale necesare în cazul viitoarelor mame. În timp ce viitoarea mamă a refuzat să confirme, inițial, sarcina, milionarul Sorin Ovidiu Vîntu i-a dat de gol pe viitorii părinți, susținând public că va avea o nepoțică.
„Dacă nu am avea planuri în comun nu ar rezista relația. Suntem foarte bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Ne înțelegem foarte bine, ne completăm și simt că suntem pe aceeași lungime de undă și asta cred eu că este cel mai important.
Nu pot spune ce așteptări am de la această relație, că nu se mai întâmplă după aceea. Dar, da, îmi doresc copii, normal. Chiar cred că este bine să fii o mamă nici prea tânără, dar așa mediu… Ar fi varianta perfectă să mă și refac ușor, a spus fiica lui Adrian Enache despre relația cu Ionuț Vîntu, potrivit fanatik.ro.
Ce nume au ales Diana Enache și Ionuț Vîntu pentru fiica lor
La mijlocul lunii iunie, prin intermediul podcastului moderat de artist, tânăra a dezvăluit că va avea o fetiță, iar anunțul l-a emoționat profund pe tatăl ei. Acum, Adrian Enache a dezvăluit numele ales de viitorii părinți pentru fiica lor, pe care l-a descris ca fiind „frumos și sfânt.
Diana Enache și Ionuț Vîntu au ales ca fiica lor, care urmează să vină pe lume curând, să poarte numele Maria. Adrian Enache s-a arătat încântat de alegerea făcută de viitorii părinți, având în vedere încărcătura spirituală a acestui nume.
„Cred că Maria pentru că este un nume extrem de frumos și sfânt, care este cântat în multe melodii. Să vedem la al doilea ce nume au în plan, dar Maria știu sigur, a declarat Adrian Enache, la Antena Stars.