Cum l-a ajutat Corina Caragea pe Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme. Prezentatorul PRO TV Mihai Dedu a reușit să dea jos 36 de kilograme în câteva luni și arată extraordinar. Prezentatorul mărturisește că cea care i-a dat un imbold important ca să scape de kilogramele în plus a fost colega sa, Corina Caragea.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Prezentatorul știrilor PRO TV, Mihai Dedu, 52 de ani, a devenit unul dintre preferații telespectatorilor de-a lungul timpului. Dedu a făcut, recent, o schimbare majoră în stilul său de viață, iar acest lucru a devenit evident mai ales pentru public, care îl vede zi de zi, pe micile ecrane. Știristul a reușit să slăbească 36 de kilograme, cu ajutorul surprinzător din partea colegei sale de, Corina Caragea. Prezentatoarea i-a propus lui Mihai Dedu să slăbească 24 de kilograme în primă fază.
Cum l-a ajutat Corina Caragea pe Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme
Mihai Dedu a slăbit 36 de kilograme, după ce colega sa, Corina Caragea, a făcut o remarcă la adresa lui, ce l-a determinat să ia măsuri imediat și să adopte un stil de viață mai sănătos. Totul s-a întâmplat anul trecut, în luna martie, când Caragea i-a mărturisit lui Mihai Dedu că ar arăta mai bine dacă ar da jos câteva kilograme.
„Undeva în luna martie, am avut o știre, dimineață, până să intre Corina la sport, care îmi zice: „Dacă slăbești și tu câteva kilograme… o să fii piesă', așa a început totul pentru Mihai Dedu.
„A fost și pentru mine o provocare extrem de mare. A fost uluitor, pentru că nu mă mai opream din slăbit. Sunt două etape. Prima a fost undeva la patru luni, când am pierdut în jur de 22-24, și apoi, până la șase luni, restul. Nu mi-am dorit să slăbesc atât de mult, însă totul a plecat de la o joacă. Sunt două dintre colegele noastre implicate, Corina Caragea și Lavinia Petrea, colega mea de platou din această săptămână', a povestit Mihai Dedu, la Vorbește lumea, la PRO TV.
Mihai Dedu: „Din cauza unor probleme medicale, mi-am asumat”
Pentru a se ține de promisiunea de a da jos kilogramele în plus, Mihai Dedu a notat pe o foaie de hârtie momentul când a luat decizia de a slăbi în greutate: Corina 17.03.2023.
„A stat la Lavinia (n.r. Petrea) această hârtie șase luni. Atunci aveam 131 de kilograme. Ulterior, lucrurile au căpătat alte dimensiuni. Am ajuns la alte dimensiuni. Ideea e că nu pot să mă laud că a fost simplu. A fost îngrozitor de greu. Eu am mai avut o tentativă în urmă cu 28 de ani. Am slăbit foarte mult și atunci, dar eram mult mai tânăr, a fost mult mai ușor, am făcut mișcare. În condițiile în care acum, și din cauza unor probleme medicale, mi-am asumat ce mi-am propus. Nu am voie să fac efort și e mult mai greu. Este îngrozitor de greu', precizează Mihai Dedu.
Ce a mâncat Mihai Dedu ca să slăbească
Mihai Dedu spune că, în primă fază a dietei, alimentele de bază au fost ciorba, merele și salata, treptat a început să mănânce aproape orice, dar în cantități mici. Acum, știristul de la PRO TV face și sport.
„În facultate am învățat și chestii de genul ăsta. Am mâncat, timp de trei luni spre patru, doar ciorbă, mere și salată de varză albă. Să nu faceți așa ceva. Aveam niște analize groaznice', a declarat Dedu.
Mihai Dedu: „Nu e sănătos ce am făcut”
A urmat stagnarea, când timp de o lună, Mihai Dedu nu a dat jos niciun kilogram, însă nu s-a abătut de la drumul pe care pornise. Treptat, a inclus și sportul în regimul lui de viață. Astăzi, într-o oră, face în jur de 40 de bazine, iar rezultatul analizelor s-a schimbat radical. A scăzut de la 131 de kilograme la 94.650 se simte mai bine ca niciodată.
„Nu e sănătos ceea ce am făcut. Aveam niște analize groaznice, dar am plecat de la ideea că pe vremuri existau deținuți politici, care au trecut nu trei, patru luni, ci ani de zile cu apă și pâine. Se poate face așa ceva, dar să nu ai boli asociate. Nu am fost la doctor în viața mea de câte ori am fost în perioada aceea. De când a început anul nu am fost deloc, dar în 2023, prin noiembrie, din 38 de analize câte făcusem în martie- aprilie, cam 32 erau cu roșu.
Acum au rămas cu roșu cam 3-5 %. Îmi dau seama că s-au reglat pentru că mă simt altfel. În martie aveam 131 de kilograme, iar azi dimineață 94, 650.Mă joc cu greutatea acum, este fabulos. Am mâncat și cartofi prăjiți. Ideea e cât și cum, le asociezi', a adăugat Mihai Dedu la PRO TV.