Ce dificultăți a întâmpinat Cătălin Saizescu, fiul regretatului Geo Saizescu, din cauza numelui tatălui său. Regizorul Cătălin Saizescu a pășit pe urmele tatălui său, marele Geo Saizescu, devenind un cineast foarte apreciat. Faptul că este urmașul unei legende a cinematografiei implică și aspecte mai puțin plăcute, despre care Cătălin a vorbit cu sinceritate.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cătălin Saizescu, fiul marelui regizor Geo Saizescu, a moștenit pasiunea părintelui său pentru cinematografie, devenind, la rândul său un profesionist în domeniu. Autorul mai multor producții apreciate, precum „Scurtcircuit” sau „Milionari de weekend”, Cătălin Saizescu cinstește memoria tatălui său. Totuși nu i-a fost deloc ușor să poarte numele prolificului său tată, presiunea de excela fiind destul de mare.
Ce dificultăți a întâmpinat Cătălin Saizescu, fiul regretatului Geo Saizescu, din cauza numelui tatălui său
Cătălin Saizescu a fost conștient, încă de la începutul drumului său în cinematografie, că va fi privit diferit, deoarece este fiul unuia dintre cei mai mari regizori români. Acesta a menționat că a fost întâmpinat cu reacții mai puțin plăcute din cauza numelui său, însă, până la urmă, a reușit să le depășească.
'În momentul în care am pornit la drum, cu numele acesta, pentru că oarecum nici nu aveam încotro, a venit la pachet și cu bune și cu rele. Numele Saizescu încă mai are rezonanță în societatea noastră.
Oamenii își mai amintesc de Geo Saizescu, de comediile lui, mai ales cinefilii. Am și lucrat cu tatăl meu, am colaborat cu el la 'Păcală se întoarce', am fost producător pentru acel film', a declarat Cătălin Saizescu, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Cătălin Saizescu și-a întâlnit soția în filmul regizat de tatăl său, Geo Saizescu
Prima colaborare cinematografică a lui Cătălin Saizescu a fost chiar cu tatăl său, la filmul „Păcală se întoarce”. Producția are o semnificație specială pentru regizor, deoarece pe platourile de filmare a cunoscut pe viitoarea soție și mamă a copiilor săi, actrița Georgiana Saizescu.
'La filmările pentru 'Păcală se întoarce' am cunoscut-o pe cea care mi-a devenit soție. Ne-am și căsătorit, iar la ultima secvență, filmată un an mai târziu, apare și fiica noastră. E filmul care mi-a adus și o familie frumoasă', a mai dezvăluit Cătălin Saizescu, exclusiv pentru Playtech Știri.
Câți bani câștigă Cătălin Saizescu din drepturile de autor
Cătălin Saizescu a dezvăluit și care este situația din punct de vedere financiar în cinematografia din România. Acesta a menționat că regizorii și scenariștii câștigă decent din drepturile de autor, deși nu la fel se poate spune despre soliști sau compozitori.
'În România, din fericire, funcționează drepturile de autor, pe parte de regie și de scenariu, e mulțumitor. Dar, pe alte părți, în zona artistică, pentru soliști și compozitori, aud că sunt foarte multe discuții, primesc sume mici. Acum, filmele sunt foarte scumpe, costă câteva sute de mii de euro, contează foarte mult distribuția, dar și aparatura cu care lucrezi', a conchis acesta pentru aceeași publicație.
FOTO: Facebook VIVA!