Disney+ a anunțat, în cadrul Festivalul Canneseries, că serialul original din șase episoade „Becoming Karl Lagerfeld” (cunoscut înainte sub numele de „Kaiser Karl”), produs de Gaumont și Jour Premier, va avea premiera pe 7 iunie 2024, exclusiv pe Disney+ la nivel internațional și pe Hulu în SUA. Telespectatorii vor face o călătorie fascinantă în lumea modei și-l vor cunoaște și altfel pe cel supranumit Kaiser Karl, designerul care a reinventat moda.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
19 februarie 2019 este ziua în care lumea modei a devenit mai săracă. Karl Lagerfeld, cel mai cunoscut creator din lume, directorul artistic al Casei Chanel, figură legendară devenită logo, a încetat din viață la vârsta de 85 de ani, lăsând în urma sa un imperiu fashion, dar și o incredibilă aură de mister. Iar dacă moda nu e altceva decât o luptă pentru imaginația lumii, atunci Karl Lagerfeld este cel care a câștigat lupta. Serialul original din 6 episoade produs de Disney+ ne duce în mijlocul anilor 70, la Paris, Monaco și Roma, pentru a urmări formidabila evoluție a acestei personalități complexe și emblematice a couture-ului parizian, deja condusă de ambiția de a deveni un împărat al modei. Între glam, conflicte de orgolii, petreceri grandioase și pasiuni distructive, se dezvăluie povestea lui Karl înainte de a deveni Lagerfeld.
„Becoming Karl Lagerfeld’ – o distribuție plină de actori celebri
În 1972, Karl Lagerfeld (Daniel Brühl) avea 38 de ani și nu purta încă coafura sa emblematică. Era la acel moment un designer de prêt-à-porter, necunoscut publicului larg. În timp ce îl întâlnește și se îndrăgostește de senzualul Jacques de Bascher (Théodore Pellerin), un tânăr ambițios și neliniștit, misteriosul designer îndrăznește să-l înfrunte pe prietenul (și rivalul) său, Yves Saint Laurent (Arnaud Valois), un geniu al modei haute-couture, susținut de formidabilul om de afaceri Pierre Bergé (Alex Lutz). Adaptată după bestsellerul „Kaiser Karl' semat de Raphaëlle Bacqué (publicat de Albin Michel), aceasta poveste este prezentată pentru prima dată pe ecran și aduce o distribuție plină de personalități celebre.
Actorul Daniel Brühl („Nothing New in the West', „Captain America: Civil War', „Rush', „Inglourious Basterds', „Good Bye, Lenin!') în rolul couturierului, parade Théodore Pellerin („Continental Draft (South)', „Solo', „Franklin', „Beau is Afraid') în rolul lui Jacques de Bascher și Arnaud Valois (cel mai talentat actor nou la Festivalul Lumière 2018; „120 BPM', „Good Grief' „The Girl on the Train', „My Best Part', „Spring Blossom') în rolul lui Yves Saint Laurent. Alex Lutz (César pentru cel mai bun actor în 2019; Molière în 2016 și 2020; „Vortex', „Guy', „Romantique', „Baron noir', „Strangers by Night') îl interpretează pe Pierre Bergé. Agnès Jaoui (César pentru cea mai bună actriță în rol secundar în 1998, 2001 și 2016; „À lOmbre des filles', „En Thérapie', „The Sweet Escape', „The Taste of Others') o interpretează pe Gabrielle Aghion, fondatoarea casei de modă Chloé, care a contribuit în mare măsură la succesul său.
Citește și: Karl Lagerfeld – detalii neștiute despre viața Împăratului modei
„În urmă cu trei ani, când Arnaud de Crémiers și Isabelle Degeorges de la Gaumont ne-au prezentat adaptarea lor după cartea Kaiser Karl de Raphaël Bacqué, am fost imediat cuceriți de viziunea lor asupra poveștii. Departe de a fi un film biografic, care să documenteze povestea vieții lui Lagerfeld, producția se concentrează asupra anilor 70, înainte ca el să devină icon-ul cu coada albă și ochelari de soare întunecați, pe care am ajuns să-l cunoaștem cu toții.
Am simțit că ar fi foarte inspirat să scriem despre începuturile acestui personaj incredibil de misterios și enigmatic – Karl, înainte de a deveni celebrul Lagerfeld, ca să spunem așa. Ulterior, am depus toate eforturile pentru a ne asigura că acest proiect se poate dezvolta sub umbrela noastră, deoarece se potrivea perfect cu ceea ce ne străduim să oferim pe Disney+.’, declară Kevin Deysson, director de producții la Disney+.
Daniel Brühl îi dă viață magistral lui Karl Lagerfeld
Poate farmecul seriei n-ar fi fost același fără interpretarea lui Daniel Brühl, în vârstă de 45 de ani, un actor poliglot, cu o carieră internațională remarcabilă, care își pune în aplicare talentul și abilitatea sa pentru a da naștere unui Karl autentic și veridic. Actorul germano-spaniol, pe numele său complet Daniel César Martìn Brühl Gonzàlez Domingo, care și-a făcut un nume în Good Bye, Lenin!, a acceptat fără tăgadă rolul principal, fiind chiar dornic să-și interpreteze personajul în limba franceză. Născut la Barcelona și crescut la Köln, de un tată german și o mamă spaniolă, Daniel susține că Lagerfeld a fost un personaj fascinant, dar că nu-l vom cunoaște niciodată pe omul din spatele figurii emblematice:
„Am avut onoarea să-l cunosc în timpul unei ședințe foto’ pentru o revistă, povestește actorul. Brühl a fost surprins de această scurtă întâlnire și-și recunoaște nervozitatea și emoțiile în fața „ochilor inteligenți’ ai couturierului din spatele celebrelor lentile negre. Povestind despre cum a reacționat la aflarea veștii că va interpreta rolul, el își amintește că s-a gândit: „‘Uau, o vor face în franceză, ceea ce este corect, pentru că era mai mult francez decât german.’
El vorbește despre dragostea lui Lagerfeld pentru Franța, despre imaginea incertă a copilăriei sale din Hamburg – care reprezintă „poarta lui către lume’ când își dorea „lumea însăși’ – și relația complicată cu patria sa, unde este „adorat’ chiar și în zilele noastre. „Am început să vorbesc singur în franceză, cu accent german și să încerc să-i copiez limbajul corpului în timp ce mă plimbam’, declară Brühl.
3 personaje-cheie și povestea lor fascinantă
Noua serie Disney+ este mult mai mult decât o călătorie în lumea modei pariziene a anilor 70, ci reprezintă o explorare intensă a relațiilor personale și romantice ale unui cvartet extraordinar: Karl Lagerfeld, Jacques de Bascher, Yves Saint Laurent și Pierre Bergé. Prima scenă din Becoming Karl Lagerfeld prezintă o întâlnire între două personaje pline de exuberanță, Lagerfeld și parizianul Jacques de Bascher, interpretat de Théodore Pellerin. De Bascher este un obișnuit al celor mai la modă cluburi din Paris, de la Le Sept până la Le Palac și este preocupat să-și facă un nume datorită stilului său impecabil. Când îl întâlnește pe dandy-ul în vârstă de 22 de ani, Lagerfeld se îndrăgostește instantaneu de farmecul lui. Și așa începe o relație complexă, platonică (întrucât tânărul Jacques va fi implicat de-a lungul anilor ‘70 într-o poveste de dragoste tulburătoare cu Yves Saint Laurent), care va dura mai bine de un deceniu.
De-a lungul vieții sale, Lagerfeld a spus întotdeauna cât de mult a inspirat de Bascher multe dintre lucrările sale. Chiar și după moartea lui de Bascher, din cauza virusului HIV, în 1989, couturierul a continuat să-l onoreze în mai multe moduri. Rolul lui Yves Saint Laurent este jucat de Arnaud Valois, care îl portretizează pe unul dintre cei mai importanți creatori de modă ai secolului XX. La debutul seriei, designerul și-a creat deja casa de modă împreună cu partenerul său, Pierre Bergé. El reprezintă, deja, un nume sonor în lumea haute couture, conduce propriul butic de prêt-à-porter – Saint Laurent Rive Gauche și începe să atragă atenția pe podiumurile internaționale. Muzele sale includ oameni precum Loulou de La Falaise și Paloma Picasso.
Povestea amoroasă pe care acesta o are cu Jacques de Bascher este întreruptă de Pierre Bergé. În 1974, casei sale de modă i se oferă o nouă locație pe Avenue Marceau, în arondismentul 16 din Paris. Când și-a luat rămas-bun de la haute couture în 2002, se spune că Saint-Laurent a declarat: „Coco Chanel a emancipat femeile, ceea ce mi-a permis, ani mai târziu, să le dau putere și, într-un fel, să eliberez moda’.
Saint Laurent s-a stins din viață în iunie 2008, la vârsta de 71 de ani. Om de afaceri și filantrop, precum și iubitul lui Yves Saint Laurent din 1958, Pierre Bergé este interpretat de talentatul Alex Lutz. La începutul seriei, Bergé l-a ajutat deja pe Yves Saint Laurent să-și construiască casa de modă și este pe cale să devină președinte al renumitei Asociații a Couturierilor și Creatorilor de Modă Francezi, pe care o va deschide, ulterior, și pentru tinerii designeri. Deși acest cuplu a traversat vremuri dificile și mai multe despărțiri, Berger a rămas devotat intereselor și imaginii partenerului său, chiar și după moartea acestuia. Berger a murit în septembrie 2017, la Saint-Rémy-de-Provence.
Așadar, din 7 iunie, Disney+ te invită să descoperi drumul inițiatic și povestea romanțată a vieții lui Karl Lagerfeld, cu aspirațiile și ambițiile sale, cu trăirile și dorințele sale de a crea, de a iubi și de a fi iubit, dar și câteva interpretări de excepție ale unor actori renumiți, a căror pasiune pentru meserie a transformat scenariul într-o serie captivantă despre unul dintre cei mai mari designeri pe care lumea modei i-a avut vreodată.
Kaiser Karl, omul care a reinventat moda
A avut privilegiul de a fi contemporan cu Coco Chanel, Yves Saint Laurent, Balenciaga şi Dior şi norocul de a pătrunde în lumea modei la începutul anilor ‘50, atunci când măiestria unui creator se regăsea în forma cea mai pură a actului artistic – haute couture. „Am supravieţuit câtorva generaţii. Iar asta pentru că nu mi-am pierdut niciodată entuziasmul. Mă trezesc în fiecare dimineaţă ca şi cum ar fi ziua de Crăciun, aşteptând darurile, spunea Lagerfeld, iar asta se oglindeşte în toate creaţiile sale.
Karl Lagerfeld s-a născut în Hamburg, Germania, în 1933 și s-a mutat la Paris împreună cu mama sa, Elizabeth, la începutul anilor 1950. După ce a absolvit Lycée Montaigne, a devenit ilustrator de modă și s-a asociat cu Yves Saint Laurent pentru a câștiga premiul I la Secretariatul Internațional al Lânii, în 1954. Înainte de a se alătura casei de modă Chloé în 1963, unde a stat 20 de ani, a petrecut o perioadă la Balmain și Jean Patou.
„Becoming Karl Lagerfeld' își începe acțiunea în 1972, când personajul nostru urmează să fie numit director de creație la Chloé. Lagerfeld s-a alăturat, ulterior, casei de modă Chanel și și-a deschis și propria casă de modă. Fotograf, artist de schițe, editor, designer și realizator de film în timpul său liber, Lagerfeld s-a bucurat de o viață întreagă de colaborări cu o gamă largă de mărci. A murit pe 19 februarie 2019, la Neuilly-sur-Seine, la vârsta de 85 de ani.