DJ Harra luptă cu disperare să-și salveze mama aflată în stare critică, la spital. Tânăra ar face orice pentru a-i asigura o șansă la viață mamei sale și a spus că este dispusă chiar să îi plătească pe cei care vin să doneze sânge pentru ea.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
DJ Harra se află într-o situație de-a dreptul disperată, după ce a aflat pe ultima sută de metri că mama ei este în stare critică, aceasta fiind internată în spital. Femeia a fost la un pas de moarte, iar acum se află în stare gravă, iar DJ Harra a anunțat chiar că este dispusă să-i plătească pe cei care îi donează sânge.
DJ Harra, disperată să-și salveze mama, aflată în stare critică în spital
Dj Harra a dus-o de urgență la spital pe mama ei, după ce aceasta s-a simțit foarte rău și bine a făcut că altfel avea toate șansele să moară.
„A avut o sângerare intestinală, la un moment dat, de care mi-a spus două zile mai târziu, motiv pentru care starea ei s-a agravat destul de mult și hemoglobina a scăzut undeva la șase, asta este o situație care îți pune viața în pericol.
Din fericire astăzi am făcut un apel și le-am cerut oamenilor să mă ajute prin a dona sânge și le sunt extrem de recunoscătoare tuturor celor care au făcut asta astăzi. Încă mai are nevoie de sânge. Momentan cauza nu este sigură, mai are nevoie de investigații”, a declarat Dj Harra la Antena Stars.
Citește și: Cristina Cioran, despre o posibilă împăcare cu Alex Dobrescu:'Suntem într-o perioadă de reevaluare'
Artista a mai spus că, așa cum procedează mulți părinți pentru a nu-și îngrijora copiii, și mama ei i-a ascuns faptul că se simte rău, fapt care a dus la situația limită în care se află acum:
„Dacă eu aseară nu luam decizia să merg cu ea la Urgențe și ascultam rugămintea ei de a merge la un control, după care să facă o endoscopie și o colonoscopie cu substanță de contrast, acea substanță însemna deshidratare, adica teoretic, murea. (…)
Ea cumva ține lucrurile astea departe de mine uneori pentru că se gândește că mă îngrijorează, doar că nu este așa. (…) E foarte important, pentru noi, copiii să ne știm părinții bine.”
Dj Harra oferă bani celor care donează sânge pentru mama ei
DJ Harra a făcut un apel disperat, spunând că este dispusă inclusiv să-I plătească pe toți cei care vor dona sânge și vor contribui astfel la salvarea mamei sale:
„Nu știu dacă ce eu am spus sau ce fac este legal, în sensul în care nu știu dacă este legal ca eu să le plătesc serviciul oamenilor, pe de altă parte înțeleg că trăim niște vremuri în care toată lumea are nevoie de bani și nu este nimic rău în a oferi o sumă unui om care te ajută într-o situație de criză.”