Văzându-l acum, e greu să crezi că Dorian Popa a fost complexat în copilărie și adolescență din cauza aspectului fizic. Cu toate astea, artistul a dezvăluit că avea probleme atât cu greutatea, dar și alte complexe care i-au adus porecle răutăcioase din partea colegilor.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Azi este unul dintre cei mai de succes artiști și vloggeri autohtoni, însă Dorian Popa mărturisește că în copilărie era complexat din cauza aspectului fizic. Iar acum este dovada vie că, uneori, orice rău este spre bine, deoarece de atunci sportul a făcut mereu parte din viața lui. Iată ce povestește artistul despre acea perioadă, dar și despre cea actuală, pentru că, spune el, încă mai are complexe!
Dorian Popa, complexat în copilărie, din cauza aspectului fizic
Deși acum stârnește invidia tinerilor din jur și admirația domnișoarelor cu trupul lui bine lucrat la sală, în copilărie și în adolescență Dorian Popa a avut câteva complexe din cauza faptului că era foarte slab, și nu numai, motiv pentru care s-a ales și cu o poreclă neașteptată.
Citește și: De ce Dorian Popa nu va avea un copil, prea curând: „Nu vreau să mă blameze oamenii’
Citește și: De ce nu s-a dus Dorian Popa la înmormântarea tatălui:„Nu pot să-l iert
Citște și: Cum arată garsoniera de lux a lui Dorian Popa.O închiriază în regim hotelier
„Încă am complexe. Nu mi-a fost niciodată rușine să recunosc. Primul complex pe care l-am întâlnit în viață a fost legat de greutatea mea. Eu sunt tipul somatic ectomorf, metabolism care arde absolut orice îngurgitezi, maică-mea îmi spunea Somalia, ca să înțelegi ce glume putea să aibă ea. Vă dați seama, dacă ea mă făcea somalez, un copil de 7 ani ce înțelege? Bine, glumea, evident. Nu de la mama mi-am creat complexul, complexul s-a creat la școală. Complexul de greutate l-am rezolvat imediat cu sport. Recomand tuturor celor care au complexe legate de cum arată, să se miște la sport. Fac sport singur de când mă știu. (…)
Am mai avut complexul „capului deformat’ , pentru că eu am craniul foarte alungit la spate, și până m-am maturizat, să înțeleg că forma craniului asta este, prin liceu îmi spuneau E.T.. Și am mai avut, dar am înțeles că ăsta sunt eu, complexul nasului mare, pe care puteam să-l rezolv într-o secundă. Nu l-am mai rezolvat, pentru că între timp corpul meu s-a mărit și el și consider că sunt proporțional’, a povestit Dorian Popa în podcastul lui Damian Drăghici.
Cum se menține artistul în formă
În pofida faptului că are un program extrem de încărcat, artistul a găsit totuși echilibrul, mărturisind că sportul îl ajută să treacă peste momentele dificile. Pe de altă parte, Dorian mărturisește că nu prea ia pauze, dar, în egală măsură, are grijă ca atât din punct de vedere fizic, cât și psihic să nu se epuizeze.
„Mai presus de orice, când vine vorba de odihnă, e mai presus de orice. Caut să dorm în fiecare noapte cel puțin 7 ore, dar norma la mine e de 8 ore. Medicul recomandă undeva între 7 și 9 ore. Caut linia de mijloc, așa am învățat de la oamenii sus-puși și relaxați și fericiți în viață că e bine să fii echilibrat, nici prea mult, nici prea puțin. Fac mult sport, care îmi curăță mintea și, de multe ori mă ajută să trec peste momentele de oboseală. Cam astea sunt secretele cu care fac față. În rest, pasiune la maxim, pasiune, pasiune! Eu consider că lucrul făcut fără suflet nu e niciodată elitist. (…)
E o chestie pentru care sunt extrem de blamat. Nu prea iau pauză, mi se pare că acum e momentul, bate fierul cât e cald! Sunt atâtea proverbe și zicale de la oameni reușiți în viață, care spun că ar fi bine ca atunci când ești pe val să nu te oprești, încât nu pot să spun că îmi pare rău că nu iau pauză. Am grijă ca fizic și psihic să nu mă uzez. Și atunci, de ce aș lua pauză? Până la urmă, mie asta-mi place să fac. (…) În lumea noastră e greu să ajungi în burn-out, dar poți ajunge, pentru că, în același timp în care muncim, ne și distrăm. Nu vreau să fiu ipocrit și să spun cât de greu e. Este foarte greu, dar norocul nostru este că pe lângă faptul că este foarte mult de muncă, e și distractiv ‘, a mai mărturisit artistul.