Îl mai ții minte pe Dr Alban, care făcea furori cu piesa It's my life? Își dorește o iubită româncă

.

Dr Alban, artistul care acum mai bine de 20 de ani făcea furori cu cu piese ca ‘It’s my life’ sau ‘Hello Afrika‘, are legături mai puțin știute cu România. În ultima vreme, datorită proiectelor muzicale, artistul stă mai mult pe aici și mărturisește că i-ar plăcea să aibă o iubită româncă…

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!


În anii ‘90, Dr Alban era unul dintre cei mai populari artiști din lume și extrem de îndrăgit și în România. Nu exista petrecere, pe vremea aceea, fără hiturile ‘Its my Life, ‘Hello Afrika, ‘One Love, ‘Look whos Talking ori ‘Let the Beat Go On. În 1994, mii de oameni s-au călcat în picioare în fața scenei, la concertul artistului de la Sala Polivalentă, din București. Și iată că Dr Alban a ajuns, acum, să stea mai mult prin România…

Artistul este stomatolog de profesie


Acum în vârstă de 64 de ani, artistul, ale cărui piese puteau fi auzite, după anii 1990, pe toate radiourile și în discoteci, a venit recent în România, unde poposește de mai multe ori pe an. De data aceasta a venit pentru a filma, la Cluj-Napoca, un videoclip la piesa „Moving On', pe care o cântă cu Admiral C4C și Lian Ross. De altfel, recent Dr Alban a participat și la ziua impresarului Radu Groza, care îi este și prieten, iar cu ceva timp în urmă artistul apărea într-o ipostază inedită în social media și alături de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID din România.

Dr Alban a dezvăluit că numele de artist îl datorează, de fapt, profesiei inițiale, fiindcă puțini sunt cei care știu că, înainte de a se dedica muzicii, a fost stomatolog.

„Pentru cine nu știe, am terminat facultatea in Suedia, Stomatologia, la fel ca și fratele meu, dar el a facut-o la Timișoara. Sunt medic dentist și am profesat la un moment dat, dar foarte puțin. Sunt fericit că am putut trăi într-o țară atât de frumoasă. Cu multe femei frumoase', a mărturisit el pentru Click.ro.


Citește și: Viorel Șipoș de la 3 Sud Est a devenit tată pentru a doua oară. Cum arată soția lui

Citește și: Reghe amână divorțul? Anamaria Prodan:Vorbim în fiecare zi. Eu nu am primit niciun act

Citește și: Iulia Vântur și Salman Khan, împreună la un eveniment monden.Cum au fost surprinși cei doi

Citește și: De ce s-a despărțit Jean de la Craiova de mama fiului său:„Eu am venit mai devreme și am văzut…

Dr Alban speră să își găsească o iubită româncă

În ceea ce privește statutul actual al artistului, acesta a povestit că s-a despărțit de partenera lui de viață și este gata pentru noi experiențe. Nu în ultimul rând, spune că și-ar putea face o iubită româncă. De altfel, Dr Alban a declarat și cu alte ocazii că speră să își găsească sufletul-pereche în România, unde se simte ca acasă.


„Da, m-am despărțit de mama copiilor mei (n.red. alături de care a format un cuplu timp de 20 de ani) și acum merg mai departe. Viața este plină de surprize și îmi place să cunosc oameni noi, poate îmi fac o iubita româncă', a spus artistul pentru sursa citată.

Dr Alban nu-și arată deloc vârsta, iar asta datorită faptului că, la 64 de ani, are un stil de viață echilibrat și sănătos.

„Îmi plac femeile și fac sport. Trăiesc sănătos, nu beau și nu fumez. Cam atât. Îmi place să mă plimb prin țara voastră', a încheiat el.


Legătura neștiută cu România

Alban Uzoma Nwapa, pe numele său adevărat, vine în România de trei patru ori pe an. Legătura artistului cu țara noastră a început însă cu mulți ani în urmă… Unul dintre frații lui Dr Alban – acum, medic în Statele Unite – a studiat până în 1988 în România. Dr. Alban i-a finanțat studiile, mai mult, îi trimitea colete din Suedia cu pachete de cafea și cartușe cu țigări pentru că la noi, în vremea comunismului, aceste produse erau un lux și se găseau foarte greu.


‘Studenții străini plăteau studiile și campusul statului român în dolari SUA. Fratele meu,acum american, pe atunci era doar cetățean nigerian. Țineam legătură la telefon și scrisori în acele vremuri, nu existau ‘mail’-urile de azi (scrisoare- l.engleză-n.a.). Îi trimiteam la circa 3 luni câte un colet. Am crezut că nu există cafea, parfumuri și țigări în România! Târziu mi-a explicat că erau extrem de scumpe și le folosea ca atenții la școală’, a povestit Dr Alban.

Foto: Facebook