Drama pe care a trăit-o Francisca de la ProTV. Francisca, artista care se făcea remarcată cu aproape 10 ani în urmă, la X Factor, cu o interpretare care a ridicat pe toată lumea în picioare. De atunci, popularitata ei a intrat pe o pantă ascendentă și a apărut ultima dată pe micile ecrane la Vorbește Lumea, atunci când a înlocuit-o pe Viviana Sposub.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Puțini sunt, totuși cei care știu că ea a trăit în trecut clipe de coșmar, atunci când avea o vârstă foarte mică. O fire foarte ambițioasă, Francisca, fosta vedeta de la ProTV, este puternică și atunci când își propune ceva, face tot posibilul să iasă cât mai bine. Totuși, în spatele acestei stări de spirit pe mulți și-o doresc se o copilărie traumatizantă. Ea povestește că a cunoscut ce însemnă să fii umilit înainte să învețe să scrie.
Drama pe care a trăit-o Francisca de la Pro TV. Ce s-a întâmplat când era la grădiniță
Și, pentru că a început să cânte de la cinci ani și apoi a continuat cu dansul și teatru, Francisca de la ProTV, a trăit o dramă, atunci când a devenit victima bullyingului, pentru că primea rolurile principale la serbări, iar acest lucru a născut invidii.
„Am fost victima bullyingului încă din grădiniță. Eu nu am avut niciodată mulți prieteni, ci doar câțiva buni din copilărie, care îmi sunt prieteni și în prezent.
Fiind expusă, pentru că eu cânt de la vârsta de cinci ani, tot de atunci am început să fac teatru, dansuri, aveam spectacole, concursuri și, ca atare, cam primeam rolurile principale și la serbările de la grădiniță', rememorează Francisca de la ProTV, despre drama trăit, potrivit cancan.ro.
Citește și: Cine este Francisca de la Vorbește Lumea
Citește și: Francisca Dulceanu, fostă concurentă X Factor, a slăbit 20 de kilograme în 4 luni!
Citește și: Cristina Ciobănașu, fotografie alături de Vlad Gherman la 7 luni de la despărțire
Citește și: Primele fotografii de la botezul lui Milan, fiul lui Culiță Sterp și al Danielei Iliescu
Bullyingul a continuat și în școala generală
Grădinița avea s-o marcheze, deși hărțuită avea să fie și în școala generală. Ea consideră, că pe lângă faptul că ceilalți copii erau invidioși, nu o lăsau în pace pentru că era un pic…grăsuță.
„Cred că grădinița a fost cea mai oribilă perioadă din viața mea, apoi clasa a 8-a și a 9-a am fost hărțuită constant de colegii din alte clase și chiar și din clasa mea. Fiind grăsuță, de asemenea expusă pentru că nu era eveniment la care să nu cânt și, cu o sensibilitate aparte, eu nu am avut puterea de a jigni înapoi niciodată.
Însă, în urma acelor evenimente, pot să spun că hate-ul sau comentariile din online acum sunt o glumă pentru mine.
Ajunsesem să mă îndoiesc de capacitățile mele, mă simțeam urâtă, că nu fac nimic bine, simțeam că niciodată nu voi reuși, ba chiar, la un moment dat, îmi era frică să cânt, pentru că ajunsesem să cred că nici voce nu mai am.
Toate lucrurile acestea, după ani în care mi-am dedicat copilăria muzicii și am adunat o cameră de trofee și diplome câștigate la concursuri naționale și internaționale', a mai spus vedeta, potrivit aceleași surse.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2021/10/cover-VIVA-octombrie-2021-small-102-9-1145x1536-98-763x1024.jpg)
Francisca a participat la X Factor
Francisca Dulceanu a participat în anul 2012 la X factor România. La doar 18 ani, Francisca Dulceanu îi uimea pe jurații X Factor, fiind supranumită speranța jazz a competiției. Atunci, tânăra a interpretat melodia At last, a Ettei James, și i-a lăsat mască pe Delia, Bittman și Cheloo, care au crezut că este profesionistă.
Între timp, Kim Kardashian de România a slăbit 20 de kilograme în doar 4 luni, prin intermediul unui regim sănătos de viață, ajutată, ce-i drept și de tratamente faciale și corporale.
„Și eu am avut nevoie de ajutorul unui specialist! Asta pentru că de câte ori am încercat să fac ceva de capul meu haotic niciodată nu mi-a reușit!’, a povestit ea.