Drama arhitectului Alex Gavrilescu de la Visuri la Cheie. Și-a pierdut mama și nu și-a cunoscut niciodată tatăl biologic: „Nu știu cum arată sau dacă mai trăiește. Am făcut terapie…” / EXCLUSIV

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Drama arhitectului Alex Gavrilescu de la Visuri la Cheie. Alex Gavrilescu de la Visuri la Cheie, are o poveste de viață tulburătoare. Acesta a trecut cu greu pestea moartea mamei sale. După ce a pierdut-o pe ea, a avut nevoie să meargă la terapie pentru a-și reveni. Însă, deși a trecut prin multe, este un om puternic. Într-un interviu pentru viva.ro, Alex Gavrilescu și-a pus sufletul pe tavă și ne-a povestit că nu și-a cunoscut niciodată tatăl biologic.

45384634_1262790323863412_7033168509530013696_n

Vezi galeria foto

Citește și: Cine este Alex Gavrilescu de la Visuri la cheie. A avut un început greu în viață: „Îmi închiriam hainele pe vremea aia”

Citește și: Cine sunt noii arhitecți de la Visuri la cheie. Andra Marinescu și Alex Gavrilescu vor apărea la PRO TV

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cine este și cu ce se ocupă soția lui Barna Tanczos. Szidonia lucrează la cea mai mare universitate maghiară privată din România și i-a dăruit doi copii ministrului Finanțelor

Citește și: Cine este Dragoș Bucur. Totul despre viața lui de familie: are 3 copii, a adoptat o fetiță și s-a mutat la țară

Citește și: Andreea Marin e mândră de iubitul ei. Ce face Adrian Brâncoveanu, în prezent, în Israel: 'Nu i-a lăsat la greu, i-a ghidat și a stat lângă ei cât au avut nevoie…' / EXCLUSIV

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată și cu ce se ocupă fiicele lui Emil Boc. Cezara Boc este absolventă de Drept și celebră pe TikTok, iar Patricia Boc e medic rezident la Spitalul Județean Cluj-Napoca

Drama arhitectului Alex Gavrilescu de la Visuri la Cheie

Alex Gavrilescu de la Visuri la Cheie, în vârstă de 35 de ani, a vorbit despre pierderea femeii care i-a dat viață. A fost la terapie după moartea mamei, pentru a putea merge mai departe. Într-un interviu pentru viva.ro, tânărul, care este la bază arhitect, ne-a povestit cum s-a luptat pentru a-și îndeplini visurile.

De unde bucuria de a ajuta semenii? Cum reacționează oamenii?

Vreau să cred că toți oamenii au această bucurie și acest sentiment de aș ajuta semenii. Eu personal fac asta din foarte multe motive, mă hrănește, mă vindecă, mai mult mă face să mă simt că sunt și eu o piesă importantă a vieții din care fac parte. Reacția oamenilor este una frumoasă, sinceră și bucuria asta pe care o ai când ajuți vine din bucuria lor. E mare lucru să știi să ajuți și să oferi ajutorul, căci sunt momente în care și actul de a ajuta poate să fie perceput greșit și să jignești prin a ajuta, alteori poate să fie și ceva rău, căci un ajutor impus, cu siguranță poate să fie un rău voit neconștientizat.

Îți place să mergi cu motorul. De unde pasiunea pentru motor?

Pasiunea mea pentru motoare mocnea în mine de copil, abia acum câțiva ani mi-am împlinit-o.

Da, iubesc și motoarele, mie cel puțin îmi dau starea de libertate și mă duc într-o stare puternică de a sta prezent – pe motor nu îți permiți să îți fugă mintea în altă parte în afară de următorul viraj – este o terapie de a sta în prezent mai mult decât normal.

Sunetul motorului, mirosul de benzină, vântul pe care îl simți diferit decât când stai pe loc… este o senzație pe care o iubesc și doar dacă faci asta o înțelegi.

Alex Gavrilescu: „Nu îmi imaginez o viață fără citit și cărți!'

Știu că îți place să citești. Care este ultima carte citită?

Deci nu îmi imaginez o viață fără citit și cărți, fără să descoperi – cititul pentru mine este hrană pentru creier, este o operație fascinantă care îți schimbă ochii de a vedea viața altfel (depinde și ce citești), este antrenamentul mental pe care îl recomand tuturor – o minte săracă într-un trup puternic este la fel de periculos cum ai vedea un idiot fără permis auto într-un Ferrari.

Ultima carte citită – Nebunia de a gândi cu mintea ta – Gabriel Liiceanu.

Dar pasiunea pentru muzică de unde o ai? Mai ai timp să cânți la chitară?

M-am născut extrem de bogat, aș spune. Într-o lume cu neajunsuri, îți descoperi, de fapt, bogățiile, așa mi-am găsit eu bogățiile în pasiuni – arta plastică, muzica și arhitectura au fost mereu bogățiile mele și m-au salvat ca om. Muzica pentru mine a fost și va rămâne medicamentul meu prin care îmi administrez starea de bucurie atunci când am nevoie. Mereu m-am înconjurat de frumos și nimic pentru mine nu este mai frumos ca manifestul artistic.

Alex Gavrilescu și-a pierdut mama și nu și-a cunoscut niciodată tatăl biologic

Să faci arhitectură și sculptură implică nu doar talent, dar și pasiunea și creativitate. De unde aceste pasiuni pentru meseriile acestea? Ai moștenit pe cineva din familie?

Din perspectiva mea, să faci orice îți trebuie talent, pasiune și creativitate, iar astea sunt abilități cu care te naști. Talentul este plăcerea și chemarea de a face, pasiunea este implicarea totală în plăcere, iar creativitatea este abilitatea de a găsi formula rapidă de a ajunge la rezultatul dorit. Pentru mine, domeniile astea sunt limbajul meu de a lăsa ceva în urma mea, iar, din ce știu, nu am moștenit din familie, sunt doar locurile unde eu mă simt liniștit și împlinit, nu mă văd făcând altceva în viața asta.

Ce au spus părinții de alegerile tale?

Am avut norocul să nu am părinți care să intervină în alegerile mele. Pe tatăl meu biologic nu l-am cunoscut nici astăzi, nu știu cum arată sau dacă mai trăiește. Aș spune că am fost interesat de el, așa cum a fost și el de mine. Mama mea a fost omul care se bucura când mă vedea preocupat de pasiunile mele și, când a văzut că îmi e bine acolo, a înțeles și ea că ăsta îmi e drumul.

Ce fel de copilărie ai avut? Unde îți petreceai vacanțele?

Dacă aș compara copilăria mea cu a multora din generația mea, aș spune că am avut o copilărie absolut minunată și aici a fost mâna vieții. Pus în situația de a mă descurca mereu, am prins curajul și puterea de a evolua total diferit față de un copil normal. Niciodată nu am lăsat instrumentele de desen și cărțile jos, ba chiar cu ajutorul lor mi-am câștigat viața, încă din copilărie, deci pot spune că am avut o copilărie diferit de frumoasă, o copilărie altfel, în care purtam haine de oameni mari.

Vacanțele mele erau jocurile artei, mă bucuram că puteam să îmi petrec mai multe zile în camera copilăriei, primul meu atelier, cum îi spun eu.

Ai urmat un liceu de artă și ai făcut pictură și desen. Te-a influențat cineva?

În liceu le-am experimentat pe toate, liceu de artă, la secția de arhitectură, dar atelierele de pictură, desen și modelaj erau nelipsite, bine, la un nivel de liceu ce este drept, dar m-au format ca om. Tot în liceu mi-am întâlnit și iubirea pentru arhitectură și suntem și acum împreună. De influențat aș spune că am fost influențat de viață. Nimeni nu a știut când am dat examenul de admitere în liceu și ce am de gând să fac, mi-am știut drumul sau poate drumul ăsta m-a ales pe mine, încă îmi pun întrebarea asta.

„Aveam nevoie de bani să mă întrețin, să îmi ajut mama și să îmi plătesc studiile'

Ziua student, noaptea ahitect. Povestește-ne, te rog, despre perioada aceea.

Ce vremuri… au început încă din primii ani de studenție. Venit la București, am început să aplic ce învățasem de la viață și anume cum să te descurci. Doar că aici scena de joc și miza erau mult mai mari, adică aveam nevoie de bani să mă întrețin, să îmi ajut mama și să îmi plătesc studiile. Am început să amenajez restaurante pe sume mici, să arăt lumii ce pot face. Făceam înțelegeri cu patronii să merg în restaurantele respective cu prieteni și să semnez bonul până la suma la care ne înțeleserăm. Însă prietenii erau potențialii alți clienți.

Le spuneam că este un loc făcut de mine și îmi jucam rolul de ce urma să devin cu acte în regulă. Mereu bine îmbrăcat, cu vorbele aranjate, inteligent. Nu te puteai prezenta în fața viitorului client ca un student cu mâna întinsă. Trebuia să joci bine rolul, altfel se găsea altcineva în locul tău care îndeplinea condițiile cerute de cel din fața ta. Și astăzi e valabilă metoda, doar că astăzi sunt mult mai relaxat, poate nici miza nu mai este așa mare.

Ca o lecție din vremea aia pentru cei ce citesc acest interviu ar fi: ești plătit după valoarea celui ce plătește, nu după valoarea ta adevărată ca om. Uneori, după ce valoare arăți și exprimi, oricum ajung la tine cei de valoarea ta din acel moment.

„Am făcut terapie'

Ți-ai pierdut mama în adolescență, dacă nu mă înșel, iar din acest motiv ai fost la terapie. Te-a ajutat acest lucru?

Trecuse adolescența când mama a plecat din lumea asta, abia terminasem facultatea de Arhitectură și aveam planuri să repar casa în care locuia. Cu un an în urmă pusesem acoperișul casei. Și când mă pregăteam să plec spre Târgu-Jiu să mă apuc de casă, am dus-o pe ultimul drum. Da, mi-a marcat destul de mult viața momentul ăla și s-a schimbat tot, absolut tot și era normal să fie așa. Cine nu o ia razna când își pierde un părinte, dar să fie singurul și să fie și când nu vrei să se întâmple asta? Dar cine suntem noi să decidem când vine sau pleacă un om?

Am făcut terapie, nu doar din motivul ăsta. Au fost multe care m-au dus acolo, aveam nevoie de răspunsuri și, da, terapia te ajută să le găsești mai ușor si mai rapid. Oricum și fără terapie, timpul le vindecă pe toate.

Alex Gavrilescu vrea să își facă atelier

Cu tatăl tău tot nu ai niciun fel de relație?

Aici îți spun un singur lucru, am aflat în copilărie că îl cheamă Constantin. Și cum el nu era, i-am găsit repede un alt Constantin care trona în orașul în care m-am născut și am zis că ăsta este Constantinul meu. De aici am ce să învăț. Și tare bine mi-a prins.

La Târgu-Jiu ai mai fost? Ai mai păstrat cu cineva legătura de acolo?

Da, merg, nu foarte des, dar merg să aprind lumânări mamei și să văd ce mai face Constantinul meu.

Ce planuri ai de viitor?

Am învățat de la viață că planurile pe care le faci sunt o iluzie personală, că viața te duce ea unde trebuie să te ducă și cel mai bun plan este să nu ai un plan, ci să ai încredere în viață. Asta nu înseamnă să nu ai dorințe și să nu lupți pentru ele. Ca vis și plan este să îmi fac, în viitorul apropiat, un atelier și să încep să produc, că de 3 ani sufăr că nu am atelier. Am umplut caiete de schițe cu ce vreau să fac și simt că le-a sosit vremea să le scot afară, în lumea reală.

Foto: PRO TV, Facebook.

Cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News