Mihaela Bilic și-a pierdut în urmă cu 32 de ani fratele. Tragedia a îngenuncheat-o și i-a bulversat total viața. Medicul nutriționist nu poate uita nici astăzi liniștea apăsătoare din casă și golul imens cu care s-a luptat după ce el nu a mai fost. Mihaela Bilic recunoaște că nu a cunoscut niciodată pe cineva mai săritor și mai plin de viață decât el.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Împărțeau totul, erau ei doi și restul lumii, dar într-o zi filmul s-a rupt. Durerea pierderii lui i-a schimbat toate trăirile. Dacă până atunci nu avuse o pasiune pentru mașini, așa cum avea fratele ei, după ce a trăit această dramă a început să aibă alte opțiuni. A descoperit condusul și drumurile lungi. Astăzi, Mihaela Bilic crede că acest fapt de viață are o legătură cu fratele ei.
Mihaela Bilic, marcată de moartea fratelui ei
Mihaela Bilic trăiește cu aceeași durere, an de an, ziua în care fratele ei nu a mai fost. Îi e greu să își deschidă sufletul și să vorbească despre această suferință.
„Tot ce mi-a rămas de la fratele meu este bucuria de a conduce. Zilele astea s-au împlinit 32 de ani de când nu mai am frate. O viață de om. Sau, mai bine spus, o viață fără un om bun și iubit. A fost o tragedie care mi-a bulversat viața și care a lăsat un gol neînchipuit. Cine are un frate sau o soră știe ce relație și ce legătură înseamnă asta, nici părinții, nici partenerii de viață nu o pot egala sau înlocui.
Îmi amintesc și acum că prima senzație pe care am avut-o după ce fratele meu s-a prăpădit a fost liniștea nefirească din casă. Nu mai suna telefonul, nu-l mai căuta nimeni pe Billy- cum îi spuneau prietenii. N-am cunoscut pe cineva mai plin de viață, mai săritor și mai iubitor de oameni cum era el. Împărțeam totul, mă lua cu el peste tot, eram noi doi și restul lumii. Cred că ăsta este și motivul pentru care am fost mai băiețoasă: am crescut în gașcă de băieți și am învățat să umblu cu trusa de scule, nu cu trusa de machiaj', mărturisește Mihaela Bilic pe o rețea de socializare.
Ce i s-a întâmplat Mihaelei Bilic după pierderea fratelui
Mihaela Bilic susține că, după pierderea fratelui, viața ei nu a mai fost la fel. Și-a descoperit pasiuni pe care nu știa că le are, cum ar fi condusul.
„Nu știu dacă există supranatural sau legături dincolo de moarte, însă pot să vă spun că mie mi s-a întâmplat un fenomen neașteptat: după ce fratele meu a dispărut, toată pasiunea lui pentru mașini și condus mi s-a transferat mie. Dacă până atunci nu mă interesa nici să-mi iau permisul de șofer, ulterior nu voiam să mă mai dau jos din mașină. Nu conta destinația, important era drumul.
Îmi era drag să conduc mai ales noaptea, când restul lumii dormea și drumurile erau pustii. Nu știu să descriu senzația de liniște și mulțumire pe care o am la volan, cu muzică în surdină și drumul șerpuind în lumina farurilor. N-am avut niciodată vreun sentiment de frică, neliniște sau nesiguranță, ba din contră, simțeam că la volan sunt protejată, că nu mi se poate întâmpla nimic rău„, adaugă Bilic.
![](https://thumbor.unica.ro/unsafe/760x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/02/c1-001-cover-6-51.jpg)
Cum a reușit Mihaela Bilic să își îngrijoreze mama
Treptat, s-a îndrăgostit de condus. Atunci când era la volan uita de necazuri și se simțea protejată. Cea care i-a dat viață era singura care se temea de ce i s-ar fi putut întâmpla.
„Doar biata mama se îngrijora și mă întreba mereu: unde pleci, măi mamă, în crucea nopții?!' De multe ori glumesc spunând că am condus la viața mea cat un șofer de tir. Pentru mine drumurile au fost prilej de regăsire și liniștire. Și tot drumurile mi-au adus răspunsuri la întrebări. Preotul Mihai, un prieten drag, care s-a prăpădit și el mult prea devreme, îmi spunea pleacă la drum și lucrurile/oamenii/evenimentele îți vor ieși în cale!'
Atunci când sunt la volan uit de griji și necazuri, uit de foame, uit de gânduri și scenarii negativiste, uit de frustrări și nemulțumire, uit chiar și de dorința de a face lumea mai bună. Când sunt la volan trăiesc în prezent, mă bucur de viață aici și acum…chiar dacă de multe ori nu știu care este destinația.
Și tot el, condusul, m-a ajutat să scap de control. Acel control păgubos pe care mintea vrea să-l dețină în fiecare aspect al vieții noastre și care ne împiedică să trăim în armonie cu noi și cu restul lumii', mai spune ea.