Ecaterina Ladin, actrița care o interpretează pe Dalida în Las Fierbinti, este însărcinată pentru a treia oară. Îndrăgita actriță a făcut marele anunț pe rețelele de socializare, unde a postat primele imagini cu burtica de gravidă. Se pare că vedeta a păstrat sarcina secretă, iar în curând va aduce pe lume un băiețel. Iată cum îl va chema pe cel de-al treilea fiu al Ecaterinei Ladin!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Ecaterina Ladin este una dintre cele mai apreciate actrițe de la noi din țară. Personajul Dalida, interpretat de actriță în serialul Las Fierbinti i-a adus notorietate. Pe lângă cariera sa de succes, actrița are o familie minunată, iar în urmă cu putin timp a anunțat că este însărcinată cu cel de-al treilea copil.
Ecaterina Ladin a postat pe Facebook câteva imagini în care apare alături de soțul ei, și unul dintre cei doi fii ai lor, în timp ce mângâiau burta de gravidă a vedetei. Dalida din Las Fierbinti va aduce pe lume cel de-al treilea copil al ei. În trecut, Ecaterina Ladin a declarat într-un interviu că își dorește să devină mamă de fată, având în vedere că are doi băieți. O rudă apropiată a vedetei a dezvăluit sexul bebelușului!
Ecaterina Ladin,alias Dalida din Las Fierbinți, este însărcinată pentru a treia oară
Ecaterina Ladin, actrița care o interpretează pe Dalida în Las Fierbinti, urmează să devină mamă pentru a treia oară. Vedeta a făcut marele anunț pe rețelele de socializare, acolo unde a postat primele imagini cu burtica de gravidă. Actrița apare alături de soțul ei, dar și unul dintre băieții lor, pe plajă, iar Ecaterina Ladin ține mâna pe burtică.
De asemenea, se pare că sarcina este avansată, iar actrița a aflat deja sexul bebelușului. Deși nu a postat niciun mesaj la descrierea imaginilor, o rudă apropiată a Ecaterinei a postat pe Instagram un comentariu care ne dă de înțeles că Ecaterina Ladin va aduce pe lume cel de-al treilea băiețel. „Bine ai venit, micutule„. Mai mult, aceeași persoană a distribuit la InstaStory una dintre imaginile postate de Ecaterina, alaturi de mesajul „Bine ai venit, Roman”. Totodată, fanii actriței au fost surprinși de vestea dată și au felicitat-o pe Ecaterina Ladin. „Felicitări pt cel de al treilea bebe!”, „Felicitări si sarcina usoara in continuare”, „Felicitări!!!! Sarcină ușoară,să fiți fericiți și să vă iubiți veșnic!!„, au fost doar câteva dintre comentariile postate de internauții la imaginile Ecaterinei.
Ecaterina Ladin vrea să devină mamă de fată
Ecaterina Ladin are o carieră de succes, iar pe plan personal are o familie absolut minunată. Actrița este căsătorită cu Laurentiu Ladin, iar împreună au doi băieți, Marcu și Petru. Acum, vedeta se pregătește mamă pentru a treia oară și se pare că va aduce pe lume tot băiat. În trecut, Ecaterina Ladin a declarat într-un interviu că își dorește să devină mamă de fată, cu toate că niciodată nu a avut pretentii în legătură cu sexul bebelulușui.
„Eu nu am avut niciodată pretenția sexului copilului. Eu mi-am dorit copii, mi-am dorit mulți copii și atunci când a venit primul oricum a fost o binecuvântare. Și a venit foarte greu, ambii au venit cu un pic de ajutor și greu și nici măcar nu am îndrăznit să-mi doresc să fie băiat sau fată. Voiam copil și să fie sănătos. Acum că am 2 băieți, într-adevăr, când mai văd fetițe pe stradă, îmi lasă gura apă și sunt toată după ele, cu fundițe, cu rochițe, dar, cine știe?', a declarat actrița pentru Impact.ro.
Sursa foto: Facebook