Elena Gheorghe ne-a spus cum își petrece timpul alături de familie

 Adina Vilcea
.

Atunci când nu are concerte Elena Gheorghe își dedică tot timpul familiei. Au foarte multe activități împreună, iar fiul ei pur și simplu o adoră. Are și motive având în vedere că artista este o mămică modernă, gata să se pună la mintea lui în orice moment. 

elena-gheorghe-familie

Elena Gheorghe: „În weekend avem concerte și suntem la cealaltă familie, a fanilor, dar în cursul săptămânii suntem părinți. Suntem alături de Nicholas, iar din momentul în care îl luăm de la grădiniță se pot întâmpla tot felul de lucruri și nici o zi nu seamănă cu cealaltă. Gătim, mergem la filme, în parc, ne dăm cu rolele, avem biciclete, mergem toți trei cu bicicletele, la înot, la patinoar. E o nebunie cu patinoarul, mai ales că Nicholas a făcut patinaj de mic. Facem clătite, facem mare dezordine  în bucătărie și ne implicăm toți trei, nu doar eu cu Nicolas, și Cornel se implică. Avem tot felul de activități și nu ne plictisim niciodată, pentu că întotdeauna există o nouă provocare atât pentru mine, cât și pentru cei doi băieți ai mei, soțul și băiețelul meu. Eu sunt genul de persoană care mă pun la mintea lui Nicholas , merg de-a bușilea, mă ascund în parcare, n-am niciun fel de treabă. Mă simt foatre liberă și foarte bine alături de el pentru că-mi retrăiesc copilăria și mă redescopăr. El este foarte fascinat de treaba asta. Dacă avem de înregistrat în timpul săptămânii  vreo piesă vine cu noi la studio. Dar e foarte frumos pentru că eu consider că timpul petrecut cu cel mic este foarte important atât pentru părință, cât și pentru copil. Este acea legătură care se crează doar dedicându-ți timpul. N-ai cum să ajungi să-ți cunoști propriul copil și n-ai cum să-l înțelegi dacă nu-ți petreci timpul cu el”.

Iar de curând, familia lor s-a mărit cu încă un membru, după ce Elena Gheorghe a adus acasă o pisică. „A doua roșcată în familia noastră 🙂 Mimi vă salută”, a scris asrtista în dreptul fotografiei postate pe contul de Instagram.

Elena Gheorghe si pisica Mimi

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton