Elena Merișoreanu a intrat și ea în colimatorul Angelei Rusu. După ce a jignit-o pe Laura Lavric, Angela Rusu a spus despre Elena Merișoreanu că nu are talent, iar replica artistei de muzică populară nu a întârziat să apară.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Invitată vineri în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV, Angela Rusu a fost întrebată și cine sunt, după părerea ei, artistele din România care nu au talent muzical. „Elena Merișoreanu nu are talent. Al doilea nume e Saveta Bogdan', a declarat Angela Rusu și așa cum era de așteptat, Elena Merișoreanu a oferit o replică pe măsură.
Ce a declarat Elena Merișoreanu după ce a fost jignită de Angela Rusu
Declarațiile Angelei Rusu au ajuns la urechile Elenei Merișoreanu care susține că nu este atât de deranjată de ceea ce spune artista pentru că nu este un nume important nici în muzică și nici în viața ei privată.
„Ce colegi am și eu?! Persoana la care faceți referire, nici măcar nu vreau să-i pronunț numele, căci nici nu știu dacă ne-am întâlnit de prea mute ori. Nu cred că are vreo calitate să facă vreo departajare între soliste! Eu 35 de ani am fost angajată la marele ansamblu Rapsodia Română. Am cântat cu cei mai mari dirijori și soliști de mare renume. Nu au avut nimic de reproșat la adresa mea', a spus Elena Merișoreanu pentru Click!.
Elena Merișoreanu se apără reamintind că are o carieră de 60 de ani și lumea o iubește pentru că aștfel nu ar fi rezistat atât pe scenă.
„Nu cred că aș fi putut să stau atâția ani la un mare ansamblu fără talent, am fost iubită de public și de media. Și după 60 de ani scenă lumea mă iubește. Pentru mine, soliștii, nu sunt decât cei care au piese la radio.
Nu știu dacă cea care a făcut aceste afirmații este în măsură să categorisească soliștii. Persoana respectivă a vrut un pic de scandal, nici nu pot să mă pronunț și nici nu are rost să o bag în seamă. La noi există o vorbă din bătrâni: „când te latră o cățea, nu întorci capul, doar când te latră un dulău. Până acum, nu m-a lătrat niciun dulău!„.
Să fie sănătoasă, să se bucure de costumele ei și de videoclipurile cu rochii decoltate! Noi am slujit cu sfințenie folclorul românesc. Ea nu trebuia să facă această departajare. Îmi trimit mesaje soliștii din țară să nu-mi bat capul cu această femeie! Ea, prin Ardeal, nu e pe nici măcar un afiș!', a mai spus Elena Merișoreanu.
Angela Rusu a jignit-o și pe Laura Lavric
În cadrul rubricii „Spui tot sau îți ia gura foc' din emisiunea lui Cătălin Măruță, Angela Rusu a primit o întrebare neașteptată. „Cine crezi că este cel mai prefăcut cântăreț de muzică populară', a fost întrebarea care a stârnit-o pe Angela Rusu.
Cântăreața de muzică populară nu a stat mult pe gânduri și a spus: Laura Lavric. „Am avut un scandal monstru. Chiar colegii tăi m-au sunat, pentru un spectacol la Roma, pentru că eu eram un pic mai mare pe afiș decât ea, și a făcut mare scandal și a vorbit foarte urât la adresa mea și ce cânt, că nu știu să cânt, că nu a auzit de mine.
Și a sunat la Roma și a zis dacă nu o dați jos de pe afiș, eu nu mai vin și bineînțeles, organizatorii au zis că „Doamnă, nu veniți, noi nu schimbăm”. M-a făcut în toate felurile, e cea mai prefăcută, pentru că vorbește de toți artiștii, nu doar de mine. Vorbește foarte urât, acum e cu tine la masă, ai plecat de la masă și te-a bârfit în secunda doi. Oamenii au multe fețe', a declarat la PRO TV Angela Rusu.
În continuare, aceasta a fost întrebată care ar fi cele trei cuvinte care o caracterizează pe Laura Lavric și a răspuns din nou fără ezitare: „Perversă, rea și invidioasă' (…). „Doamna cântecului românesc, moldovenesc, ce hit aveți, nu vă supărați, pe care îl cântă toată lumea la nunți, vă rog? Oare ce caut aici lângă Măruță, invitată de ani de zile? (…)', a mai zis ea.