Elena, fosta soție a lui CRBL, pare că a trecut peste momentul trist al separării de artist, după o căsnicie de 16 ani și a reapărut pe rețelele de socializare. După ce CRBL declara recent că nu regretă divorțul de Elena, a venit și rândul acesteia să transmită același lucru, însă cu alte cuvinte. În plus, Elena a postat și un clip devenit viral pe TikTok.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
La începutul lunii aprilie, Elena și CRBL șocau pe toată lumea când anunțau că pun punct căsniciei lor de 16 ani, după ce participaseră cu puțin timp înainte la emisiunea Power Couple, în care demonstraseră ce uniți și frumoși sunt împreună.
Elena, fosta soție a lui CRBL a revenit pe TikTok după divorțul de artist
Elena, fosta soție a lui CRBL, a făcut curat nu doar în viața ei, ci și pe rețelele de socializare. După anunțul divorțului, care a șocat pe toată lumea, și-a schimbat complet contul de Instagram, astfel că în loc de @elena.cerebela, cum era până acum, aceasta poate fi găsită pe rețelele sociale cu numele de familie pe care îl avea înainte de căsătorie.
Elena Viscu este activă și pe TikTok, acolo unde a făcut public un videoclip în care pare extrem de sigură pe ea, acesta fiind însoțit de un mesaj pe măsură.
„Ai curaj, înaintează cu încredere. Viața te așteaptă! Noua eu. Viață nouă. Noi începuturi. Fii pozitiv. Fii tu', a scris Elena Viscu, alături de videoclipul publicat pe TikTok, iar reacțiile din partea prietenilor virtuali nu au întârziat să apară: „Atât îți spun: bravo, fată!', „Ești superbă!', „Frumoasă ai fost, frumoasă ai rămas!', „Ești o femeie puternică, Elena!'.
Ea a postat și pe Instagram a postat același videoclip, dar cu un mesaj diferit. „Fiți sursa propriei inspirații și lăsați lumina să vă ghideze spre succes și fericire', a transmis ea în limba engleză.
În urma divorțului, CRBL locuiește acum singur în Pantelimon, iar Elena și fiica lor s-au mutat într-un cartier rezidențial din Ilfov, aproape de nordul Capitalei.
Și CRBL „face bine” după divorțul de Elena!
CRBL declara recent că îi este foarte bine după divorțul de Elena și că vorbește zi de zi cu mama fiicei sale, însă despărțirea a fost cea mai bună soluție pentru ei.
„Oficial fac bine și în 2024. E bine ca bărbat singur, sunt foarte bine. Eu nu am avut război, a fost doar pe pace, noi am fost în uniunea noastră, nu am avut războaie. Nu sunt asaltat de admiratoare, și mai bine să nu fiu asaltat.(…) Normal că țin legătura cu Elena, vorbim în fiecare zi', a spus CRBL pentru spynews.ro.
Elena și CRBL nu au oferit detalii despre motivele care i-au determinat să divorțeze după 16 ani de căsnicie, însă amândoi par împăcați cu decizia luată.
„Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună. După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață. Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alesiei.
Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună. În această perioadă de schimbare ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru.
Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț. Vă mulțumim pentru susținerea și înțelegerea voastră în aceste momente dificile. Cu respect și recunoștință, CRBL și Elena', a fost mesajul transmis de CRBL pe pagina sa de Instagram.