Ellie White și Doru Tincă s-au căsătorit după 16 ani de relație. Nunta a fost una atipică, așa cum spun ei, având în vedere că au doi copii care au fost și ei prezenți, evident, la petrecere și urmează o lună de miere de asemenea specială, în aceeași formulă. Ellie White spune că nunta a fost una de vis și a postat pe rețelele de socializare mai multe imagini de la eveniment, fanii fiind foarte încântați de rochia de mireasă pe care a ales-o.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST GRATIS, AICI!
Ellie White și Doru Tincă au așteptat timp de 16 ani pentru a-și uni destinele și la Starea Civilă, respectiv la biserică, dar au simțit dintotdeauna că sunt căsătoriți și au trăit ca atare. Însă au simțit că acum este momentul pentru ca relația lor să fie oficializată și să fie o familie și în acte.
Ce spune Ellie White despre nunta ei cu Doru Tincă
Ellie White și Doru Tincă au amânat nunta de mai multe ori, prima dată în 2011, apoi în 2014 și în 2016, când a murit tatăl vedetei. Ultima încercare a celor doi de se căsători a fost chiar anul trecut.
Iată că, anul aceasta a fost unul cu noroc pentru ei și cântăreața Ellie White s-a căsătorit la sfârșitul săptămânii trecute cu bărbatul pe care îl iubește de 16 ani. Recent, cântăreața a făcut publice imagini de la nunta ei cu Doru Tincă, care a avut loc într-un conac din Brașov.
„A fost ca-n povești sau, vorba lui Doru de ieri, „a fost ca un vis”.. Am vrea să vă mulțumim fiecăruia în parte pentru faptul că ați ales să fiți alături de noi în ziua noastră perfectă, dar nu cred că am atâtea caractere aici. Voi vă știți, așa că aș vrea să știți că vă mulțumim și că vă iubim!', a scris ea în dreptul fotografiilor surprinse de la eveniment.
'După 16 ani și 2 copii, nunta noastră mult așteptată a fost perfectă!', a mai continuat artista, care este mama unei fetițe pe nume Maria și a unui băiețel ce poartă numele Mihai.
Ellie White a optat pentru o rochie A-line creată, pe comandă, de designerul Iselin Dimitri, care îi face și toate ținutele de scenă, în ultima vreme. Mirele Doru Tincă a purtat cu costum din denim negru cu broderie, creat tot pe comandă de Lucian Deatcu.
Mirii și-au dorit o nuntă discretă, invitând la eveniment aproximativ 250 de persoane, rude și prieteni foarte apropiați. Au fost și câțiva colegi din showbiz, Ștefan Lungu și Dj Dark. Singurul artist care le-a cântat la nuntă a fost Smiley, de care îi leagă o prietenie foarte sinceră, de mulți ani de zile.
„Smiley este prietenul nostru foarte bun de mulți ani și ni l-am dorit alături în cea mai importantă zi din viața noastră. Ne-am dorit un eveniment discret', a declarat impresarul Doru Tincă pentru Click!.
Unde au plecat în luna de miere Ellie White și Doru Tincă, imediat după nuntă
A doua zi după nuntă, mirii au plecat în luna de miere, însoțiți de copii lor, Maria și Mihai. Ellie White și Doru Tincă au ales Anglia și Scoția drept destinație pentru vacanța lor prelungită.
„E o lună de miere cu copiii. E atipică, așa e, dar și nunta a fost atipică', a mai declarat Doru Tincă, pentru Click!