Emil Rengle, show controversat pe scena America’s Got Talent: The Champions. Jurații au rămas mască

.

Emil Rengle a câștigat sezonul 8 Românii Au Talent, iar acum și-a încercat norocul peste ocean, la Americas Got Talent: The Champions, o ediție în care participă cele mai bune numere din întreaga lume.


Emil Rengle a pășit cu încredere și mult entuziasm pe scena de talente din America, unde a dansat pe piesa lui Billie Eilish „Bad Guy’, alături de alți 2 dansatori, potrivit Pro tv.

Deși publicul a fost încântat de numărul românului, juriul nu a privit cu ochi buni prestația. Emil Rengle a câștigat Românii Au Talent prin votul publicului, care în premieră în România a fost receptiv și tolerant unei povești LGBT.

La scurt timp după ce show-ul a fost difuzat, Emil Rengle a avut prima reacție, pe contul de socializare.


Hey 🙋🏻‍♂️ Ieri s-a difuzat momentul meu de la Americas Got Talent 😆 Ieri l-am văzut și eu pentru prima dată și citind feedback-ul vostru, unii dintre voi mi-ați scris că aș fi putut da mult mai mult. Și știți ce? Sunt de acord cu voi. Aș fi putut să fac și să dau mult mai mult 😊 M-am gândit, văzând mesajele și reacțiile voastre (care sunt mega încurajatoare și vă mulțumesc pentru asta), dacă sunt dezamăgit sau supărat în vreun fel. Mi-am da seama că nu sunt. A fost o etapă necesară dintr-un proces la fel de necesar în care devin din ce în ce mai mult eu însumi.

Un proces pe care am ajuns să-l iubesc pentru că mă transformă în fiecare zi și transformă vechiul mod în care vedeam lucrurile sau reacționăm la ele. Eșecul face și el parte din călătoria mea. E doar o etapă din care aleg să învăț, să dobândesc altă perspectivă, să cunosc mai mult, să fiu mereu așa cum simt să fiu cu adevărat. Viață nu e liniară, de ce ar fi altfel când vine vorba de victorii și eșecuri?


Nu sunt dezamăgit deloc. Știu că această călătorie e încă la început, că mă duce în locuri, către oameni și experiențe la care numai am visat. Viața mea până acum m-a învățat asta din plin. Ne rămân mereu alte etape de experimentat, noi țeluri de atins, mai multă viață de trăit, mai mult de iubit, mai multă iubire și mai mult curaj cu care să ne explorăm pe noi înșine. Nicio victorie și niciun eșec nu stabilește și nu schimbă ceea ce suntem cu adevărat‘.


Emil Rengle este o voce puternică a generației sale. Celebrul coregraf a reușit rapid să ajungă la inima telespectatorilor. Emil Rengle a vorbit în toamna anului trecut, în exclusivitate, pentru Revista VIVA!, despre viața lui din prezent, dar și cum s-a schimbat de-a lungul timpului.