„Am avut niște noduli și trei luni am fost mut”. Emilian, în pericol de a-și pierde vocea

 Radulescu Ruxandra
.

Emilian, în pericol de a-și pierde vocea. Emilian, artistul care și-a demonstrat capacitățile vocale, alături de WRS, în cel de-a l 18-lea sezon de la „Te cunosc de undeva” a vorbit sincer despre evoluția carierei sale. Tânărul artist de 26 de ani a muncit încă din copilărie pentru a-și îndeplini visul de a cânta pe scenă. Emilian a trecut printr-o mare cumpănă, atunci când a fost în pericol să-și piardă vocea.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Emilian, în pericol de a-și pierde vocea. Emilian a surprins în cadrul celui de-al 18-lea sezon de la „Te cunosc de undeva”, prin aptitudinile sale vocale deosebite. Alături de colegul său, WRS, Emilian a câștigat marele trofeu, fiind foarte apreciat e de public pentru prestațiile sale. Artistul are o voce cameleonică și este capabil să interpreteze o sumedenie de roluri, însă puțini știu că acesta a fost în pericol de a-și pierde vocea. Chiar dacă este nou pe scena muzicală, Emilian a munci din copilărie pentru a ajunge în acest punct. Acesta a povestit despre momentul când a avut noduli în gât și nu a mai putut scoate niciun sunet.

interviu-catine-la-masculin-cu-emilianinterviu-catine-la-masculin-cu-emilian

Emilian, în pericol de a-și pierde vocea

Emilia este un artist care știe să facă spectacol și să ofere emoții de neuitat pe scenă. El și-a demonstrat talentul alături de colegul său WRS la show-ul „Te cunosc de undeva”, unde perechea a câștigat marele premiu. Puțini știu că Emilian a avut o perioadă, când vocea i-a fost atît de afectată încât nu mai putea vorbi deloc. Artistul a trecut prin această experiență pe vremea când era copil, iar vocea sa era în schimbare.

Citește și: Emilian și WRS sunt câștigătorii „Te cunosc de undeva” 2022

Citește și: Andreea Bălan și Emilian s-au pupat pe gură la „Te cunosc de undeva': „Ești sexy…'

Pe atunci cântam și fără tehnică. Eram copil și cântam cum puteam, mai forțam nota. Am avut și niște noduli și trei luni de zile am fost mut. Efectiv. Adică am vorbit doar prin semne. Pentru că nu am vrut să risc nimic. E foarte periculos în perioada în care ți se schimbă vocea și ai și niște probleme, să cânți. Îți poți distruge corzile vocale și felul în care ele reacționează și vibrează, aprope complet', adeclarat Emilian pentru Ego.ro.

Emilian: „Vreo 3-4 ani de zile eu nu am cântat deloc”

Emilian a relatat că în perioada când i s-a schimbat vocea, i-a fost mai dificil să se acomodeze, așa că vreme de câțiva ani nu a mai cîntat deloc. Totuși, această pauză a fost de bun augur pentru viitorul artist, întrucât l-a ajutat să-și protejeze corzile vocale într-o perioadă vulnerabilă pentru orice cântăreț lipsit de tehnică.

Citește și: Rocsana Marcu s-a mutat la Londra, dar face Revelionul la Brașov. Ce spune despre o nouă relațue amoroasă: „Un bărbat pe sufletul meu”

Citește și: Cele trei soții pe care le-a avut Pele. „Regele” fotbalului nu a mers la înmormântarea propriei fiice

„Îți dai seama că atunci când mama m-a făcut nu i-am zis „săru mâna' cu o voce răgușită, că aveam vocea de copil. Se mai schimbă vocea, iar la bărbați se schimbă vocea un pic mai drastic decât la femei. Am avut o perioadă în care nu am cântat. Vreo 3-4 ani de zile eu nu am cântat deloc. Cumva treaba asta m-a ajutat să se așeze corzile, tractul vocal, iar apoi când m-am reapucat de cântat, nemaiavând exercițiu am luat-o aproape de la zero.” a spus Emilian.

Emilian a apelat la un medic din Chișinău, care i-a salvat vocea

Reluarea lecțiilor de canto a fost ceva mai dificilă pentru Emilian. Artistul a fost nevoit să apeleze la un medic specialist din Republica Moldova, care l-a ajutat să-și recapete vocea. Chiar dacă a depășit acea perioadă, Emilian continuă să lucreze constant la tehnica vocală pentru a deveni mai bun, dar și pentru a-și proteja vocea.

Am luat-o aproape de la zero cu tehnică vocală, cu respirații și cu tot ce ține de toată partea asta vocală. A fost și asta o muncă pe care eu am depus-o ca să pot să ajung cumva la o tehnică vocală care să mă ajută să pot cânta, dar și să-mi protejez vocea. În continuare încerc să o îmbunătățesc pentru că mai e loc de îmbunătățiri. Atunci fiind la Iași a trebuit să mă duc la Chișinău unde exista o doamnă foniatru (nr. studiu și tratarea organelor implicate în producerea vorbirii, în principal a gurii, gâtului, corzilor vocale și plămânilor) care mi-a făcut viața ușoară și m-a salvat efectiv. Mi-a zis că vocea mea este în schimbare.', a povestit Emilian

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton