Evangeline Lilly a surprins la apariţia pe covorul roşu: este însărcinată

.

La 35 de ani, Evangeline Lilly, starul din Lost', este însărcinată cu al doilea copil. Vedeta a ţinut secret acest lucru până aseară când a apărut pe covorul roşu la premiera filmului Ant-Man', în care joacă alături de Michael Douglas.

 


Purtând o rochie black&white Halston Heritage, frumoasa actriţă născută în Canada a fost în centrul atenţiei, fotografii urmărindu-i fiecare mişcare.

 

Sarcina este destul de avansată, Evangeline urmând să nască în săptămânile viitoare. Ea a preferat să se retragă în perioada sarcinii din atenţia mass-media, ultimele sale apariţii având loc în decembrie 2014, o dată cu promovarea filmului The Hobbit: The Battle of the Five Armies’.

 

Actriţa este deja mama unui băieţel, pe numele său, Kahekili Kali şi formează un cuplu împreună cu Norman Kali. „Îmi place să fiu însărcinată. Mi-aş dori 6 copii. Am o sarcină foarte uşoară şi am vrea, de asemenea, să şi adoptăm’, a declarat ea.


 

Foto: Hepta