Iulia Albu nu mai are nevoie astăzi de nicio prezentare, dar în urmă cu zece ani încă era cunoscută prin prisma soțului său de la vremea aceea, Mihai Albu. Avem fotografii din perioada în care era însărcinată cu fiica sa, Mikaela, când am aflat despre ea lucruri inedite, care nici în ziua de azi nu-s bine știute.
După ce a făcut senzație ca jurat la ‘Bravo, ai stil’, Iulia Albu a fost cooptată în emisiunea ‘La Măruță’, unde continuă să pună la punct vedetele în stilul care a consacrat-o. În urmă cu zece ani, însă, Iulia Albu era cunoscută mai mult prin intermediul soțului de la vremea aceea, designerul Mihai Albu, iar prietenia sa cu una din divele acelor vremuri, Monica Gabor, se încheiase printr-un scandal.
VIVA! a realizat o ședință foto cu Domnița de Alba cu puțin înainte să o aducă pe lume pe fiica sa, Mikaela. Deși sarcina se afla aproape de termen, Iulia continua să aibă aceeași siluetă subțire. ‘Sunt anorexică, ar spune unii…’, a punctat atunci vedeta, dezvăluindu-ne că de-a lungul timpului avusese complexe din cauza numărului de kilograme.
Iulia Albu: ‘Tata era foarte pretențios’
Poate că nici în ziua de azi nu se cunosc aceste detalii, dar Iulia Albu ne-a declarat în cadrul interviului din 2009 că a avut note mari la școală, a făcut Dreptul la Stat, luând și examenul de definitivat în avocatură, și știe cinci limbi străine. De asemenea, a povestit că a avut parte de o educație strictă în familie: ‘Am ieșit cu băieți, mă mai duceam și eu la film, îți dai seama că nu trăiam ca în sihăstrie. Dar nu se întâmpla nimic mai mult. Tata era foarte pretențios, băiatul trebuia să mă aducă acasă înainte de ora 10’.
În plus, Iulia refuza invitația la emisiunile pe care le considera nepotrivite pentru ea: „Cum ar fi să mă vezi pe mine la Capatos sau la Acces Direct, ne-a declarat Domnița de Alba în urmă cu zece ani.
Cine este viitorul soț al Iuliei Albu
După despărțirea de Mihai Albu, care a avut loc în 2013, Mike este bărbatul care a adus fericirea pe chipul și în sufletul Iuliei. A trecut ceva timp de când sunt împreună și, cu toate că relația lor este una serioasă, nonconformista Iulia Albu l-a ținut ascuns de ochii lumii pe englezul Mike. Până acum, de Sărbărori, când, în cele din urmă, a postat o fotografie cu ei doi.
Foto: arhiva VIVA!
Citește și:
Fotografia nud cu care Andreea Bănică a provocat un adevărat război pe Internet
Smiley și Gina Pistol joacă împreună în comedia „Oh, Ramona!’