Familiile tricolorilor sunt trup și suflet alături de fotbaliștii Echipei Naționale și dacă unii sunt lipiți de televizor atunci când pe teren intră sportivii, alții sunt în galerie, la fiecare meci de la EURO 2024. Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică la Euro 2024, miercuri, 26 iunie, chiar de Ziua Drapelului Național. Tricolorii au reușit calificarea în optimile de finală ale competiţiei, după remiza cu Slovacia, scor 1-1.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală, notează News.ro. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii ale competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat.
Denis Drăguș, Radu Drăgușin și Andrei Rațiu, susținuți din tribune de soții și copii
Peste 35.000 de români s-au aflat în tribune, la meciul României cu Slovacia, de care depindea soarta noastră la EURO 2024. Printre ei, soțiile, iubitele, copiii sau părinții tricolorilor. Cu toții au trecut prin emoții uriașe, însă bucuria de la final a fost fantastică pentru că România merge mai departe.
Familiile jucătorilor au oferit imaginile serii, căci ce poate fi mai duios, mai emoționant, decât copilași îmbrățișându-și tații, deveniți eroi pentru o țară întreagă. Andrei Rațiu, băiatul cu părul albastru, a fost leu pe teren, dar s-a topit la final, când și-a văzut partenera de viață în tribune, cu fetița lor de opt luni. Irene i-a pus-o în brațe pe micuță, iar fotografii au surprins cele mai frumoase imagini.
De altfel, Andrei Rațiu a aflat că a devenit tată chiar a doua zi după calificarea la EURO 2024. Iubita fundașului român, Irene Bort, a născut pe 19 noiembrie 2023, la o zi după victoria României cu Israel (2-1), din etapa cu numărul 9 a preliminariilor,potrivit libertateapentrufemei.ro.
Și Denis Drăguș și-a îmbrățișat și sărutat soția și copiii, nelipsiți din tribune de la meciurile României la Euro 2024. De altfel, și după meciul cu Ucraina, familia Drăguș a oferit unele dintre cele mai frumoase imagini de la acest turneu final, care s-au viralizat rapid.
Radu Drăgușin a avut două susținătoare superbe în tribune, sora Meira și iubita Ioana. Surioara a sărit și a urlat cât a putut, în schimb iubita l-a recompensat, la final, cu un sărut.
După calificarea în optimi la EURO 2024, fotbaliștii Naționalei au petrecut pe muzica lui Babasha și Made in Romania
Românii au sărbătorit ieri în stradă, ca pe vremuri, după ce tricolorii s-au calificat în optimi la EURO. La fel de mare a fost și bucuria jucătorilor, care au dansat în vestiare după victorie.
După calificarea în optimi la EURO 2024, fotbaliștii Naționalei au petrecut pe muzica lui Babasha și Made in Romania, în timp ce fanii au ieșit în stradă și le-au scandat numele.
Denis Drăguș și Florinel Coman au fost surprinși pe conturile lor de socializare în filmulețe devenite virale în timp ce se cântau și dansau pe melodiile lui Babasha, artistul care a devenit faimos după ce a cântat o piesă în cadrul concertului Coldplay. În imagini, apare și Olimpiu Moruțan care li s-a alăturat colegilor săi.
Din repertoriu nu putea să lipsească, evident, nici faimoasa piesă Made in Romania, care s-a viralizat, făcând înconjurul lumii, după ce fotbaliștii de la Inter Milano au sărbătorit titlul de campioni pe melodia lui Ionuț Cercel, preferata starului Hakan Calhanoglu.
Andrei Rațiu a făcut și el live pe TikTok după calificare, iar din imaginile cu bucuria infinită a jucătorilor s-au viralizat imediat. Pe Made in Romania au cântat și au dansat și suporterii din toată țara, care au sărbătorit victoria în Piața Universității și nu numai ore în șir.
Tricolorii și-au revăzut familiile, după o lună de cantonament în Germania
După aproape o lună de cantonament intens în Germania, țară gazdă de la Euro 2024, jucătorii au avut ocazia să îşi reîntâlnească familiile şi să petreacă ore preţioase alături de cei dragi.
Selecţionerul Edward Iordănescu a decis să le ofere tricolorilor această ocazie specială. Familiile jucătorilor au sosit în cantonament pentru patru ore, timp în care soţiile, prietenele, copiii şi părinţii acestora au avut prilejul să discute cu ei, să-i îmbrăţişeze şi să-i încurajeze.
Această întâlnire a fost planificată încă dinainte ca echipa naţională să ajungă în Germania, scrie News.ro.
După meciul cu Belgia, de la Koln, pierdut de ai noștri cu 2-0, echipa naţională a revenit, duminică, în cantonamentul de la Wurzburg şi, după câteva ore petrecute alături de familii, jucătorii au intrat în procesul de refacere pentru următorul joc, informează FRF.
Pe lângă terapia cu vacuum şi tratamentele pe care tricolorii le au în program cu staff-ul medical, aceştia au intrat în piscina cu apă rece şi în bazin, pentru un proces de refacere mai eficient şi mai rapid.