Femei puternice care au schimbat perspectivele sociale din ultimii 100 de ani

.

Feminismul este un produs natural al epocii moderne. Mulți istorici și sociologi sunt de părere că schimbarea condiției femeii a apărut în același timp cu revoluțiile democratice burgheze, prin înlăturarea privilegiilor nobililor și prin recunoașterea egalității în drepturi a tuturor indivizilor, fără a ține cont de etnie, de religie sau de sex.

Mișcarea de emancipare a femeilor s-a dezvoltat enorm odată cu generalizarea noilor structuri capitaliste de la mijlocul secolului XIX, ca parte a noilor paradigme sociale care aveau ca scop modernizarea lumii.


Astfel, câteva femei care gândeau și trăiau altfel decât le impunea societatea au influențat mult scena socială, lăsând o urmă de netăgăduit asupra noastră, a tuturor.

În articolul de mai jos dorim să îți prezentăm câteva dintre feministele care au marcat în ultimii 100 de ani societatea și care au ajutat la modelarea prezentului și tuturor drepturilor de care femeile secolului XXI se bucură azi.

Marlene Dietrich

Actriță americană de origine germană, Marlene Dietrich a fost una dintre marile apariții ale Hollywoodului. Curajoasă și cu o personalitate puternică, ea a purtat pantaloni, sacouri și ghete chiar daca risca închisoare pentru această faptă.


A trăit în acord cu propriile visuri, a iubit atât bărbați cât și femei, declarându-se bisexuală, și a jucat în zeci de filme americane, refuzând cu îndrăzneală propunerea naziștilor de a face filme exclusiv pentru ei.

Combina perfect delicatețea feminină cu tenacitatea masculină, azi fiind un înaintaș veritabil al comunității LGBTQ.

Coco Chanel

Coco Chanel a revoluționat moda și a încurajat femeile de pretutindeni să se simtă egale bărbaților. Ea a introdus în moda feminină vestimentația cu influențe masculine, devenind unicul designer vestimentar care a apărut în New York Times, alături de personalitățile cele mai influente ale secolului trecut.

Franțuzoaică, provenind dintr-o familie modestă, ea s-a angajat într-un atelier de croitorie, mai apoi reușind să își deschidă propriul magazin de haine în orașul Deauville.

Stilul Chanel este caracterizat de simplitate, dar și de lejeritate, o trăsătură pe care doamnele acelor vremuri o căutau. În majoritatea țărilor europene, femeile aveau drept de vot și treceau ușor, dar sigur, de la viața casnică la cea de carieră, îmbrățișând diverse meserii.


Vizionară, Coco Chanel s-a pliat perfect pe acele vremuri, înțelegând că este în mijlocul unei schimbări sociale în care femeia câștiga din ce in ce mai mult teren.

Alexandrina Cantacuzino

Și România a avut parte de feministele ei, femei extrem de puternice și hotărâte. Controversata Alexandrina a înființat Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române.

De asemenea, a înființat Casa Femeii, un loc care proteja și ajuta mame și copii, atât din punct de vedere material dar și psihologic.


S-a lansat în lumea politicii, dorind să demonstreze că femeile au un cuvânt de spus în acest domeniu marcat în întregime de bărbați, creând Gruparea Națională a Femeilor Române.

Ella Negruzzi

Ella este prima femeie avocat a țării noastre. Și nu doar a României, reușind să devină prima femeie avocat din Europa de Est. O feministă convinsă, a luptat o viață întreagă pentru evoluția femeii în sânul societății, pentru dreptul ei la educație. De aceea, a înființat Asociația Emanciparea Femeii unde organizează cursuri de comportare în societate, dar și despre cum să aibă femeile grijă de casă și de copii.


Prințesa Diana

Mulți o consideră pe Diana cea mai fotografiată femeie din istorie, dar și mai mulți încă o iubesc și îi regretă moartea fulgeratoare.

Ea a schimbat percepția britanicilor, dar și a lumii întregi în legătură cu rolul pe care familia regală engleză ar trebui să îl aibă în comunitate, precum și modul în care comunitatea privește una dintre cele mai vechi familii nobiliare.

Delicatețea, empatia și firescul cu care s-a alăturat oamenilor, ascultându-le problemele și nevoile, lansându-se în diferite campanii umanitare, au marcat anii ‘90.


Acestea sunt doar unele dintre  femeile celebre care au adus schimbări sub diferite forme societății actuale.

Pe unele le cunoaștem deja, iar altele rămân încă nedescoperite și în penumbră. Ideea este că fiecare dintre noi suntem capabile de lucruri mărețe, fără să conteze circumstanțele în care ne-am născut, ci doar mintea, puterea de creație și îndrăzneala de a ne urma visurile.

Sursa foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Mini Prix