Ioana Ginghină e mândră de fiica ei, care, la 15 ani, are o evoluție spectaculoasă. Elevă la liceul Nicolae Tonitza, Ruxandra își ajută mama la MiniArtShow, unde actrița face evenimente pentru copii și ateliere, se implică în proiecte de voluntariat, iar în vacanța de vară vrea să opteze și pentru un alt gen de job. Adolescenta demonstrează astfel că a moștenit pasiunea pentru artă de la părinții săi celebri, Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol, dar dă dovadă și de multă ambiție.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!
Ioana Ginghină are o viață frumoasă de familie, un soț romantic și o soacră de pus la rană. Mama lui Cristi Pitulice e cea care o aprovizionează pe vedetă cu produse bio și o ajută să mănânce sănătos. Relația dintre ele a fost bună încă de la început, iar senzuala actrița nu a trebuit să facă nimic ca să îi intre în grații.
În ce proiecte e implicată fiica Ioanei Ginghină
Ruxandra a reușit să își uimească părinții, dar și apropiații cu hotărârea de care dă dovadă. „Face voluntariat, se înscrie la festivaluri. Acum e înscrisă la două concursuri, unul de desen și un altul pe movie, unde trebuie să facă un trailer de pe o carte. E foarte preocupată de ce face, dar normal, că e o adolescentă, nu e un copil zombie care merge prin casă. Mai are și răbufniri normale, dacă nu le-ar avea ar trebui să mă duc cu ea la doctor, să văd ce i se întâmplă. Chiar sunt mândră de ea, pentru că e preocupată de partea astea de desen, e fascinată de liceul la care este, îi place foarte mult. Mă bucur că se duce cu drag la școală', spune Ioana Ginghină, în exclusivitate pentru Viva.
Fiica Ioanei Ginghină o ajută pe artistă la atelier, la 15 ani
Spre deosebire de alți adolescenți, Ruxandra se implică în numeroase activități și nu pierde inutil timpul. Obișnuiește să își ajute mama la teatrul independent pentru copii și tineret, iar în această vară vrea să își ia un alt job și să mai câștige niște bani.
„Lucrează de mult, o iau cu mine la MiniArtShow. Eu fac evenimente pentru copii și ateliere. Pentru că a fost întotdeauna pasionată de pictură, venea și mă ajuta la ateliere de desenat cu copiii. Nu știa nimeni că e fata mea, era o fată ca oricare alta. Eu îi dădeam banii, cât dădeam și altei persoane care era. Acum se înscrie la tot felul de concursuri unde vrea să fie voluntar, pentru că la 15 ani are voie cu acordul meu, iar de la 16 ani și fără acordul meu. Sunt foarte mândră de ea, că e implicată. Vrea să facă lucruri. Mi-a și zis: „La vară nu trebuie să îmi mai dai bani, că mă angajez'. Eu mă bucur că nu stă pe telefon și seriale', precizează Ioana Ginghină, pentru Viva.
Ioana Ginghină, despre lucrurile care i-au făcut rău Ruxandrei
Actrița se declară deranjată de lucrurile care au apărut în presă, asta pentru că declarațiile ei au fost răstălmăcite, și susține că fiica ei nu a fost niciodată un copil rebel. Ba din contră, au o bună comunicare și își permit să discute despre absolut orice.
„Am fost niște titluri prost înțelese. M-am supărat atunci, dar am vorbit cu oamenii în cauză. Eu am povestit ce discuții am eu cu ea, nu era nicio rebeliune la mijloc. Erau niște discuții, m-am bucurat că a venit copilul meu la mine să discute, nu m-am trezit în fața faptului împlinit', adaugă Ioana Ginghină.
Ioana Ginghină: „Soțul e la fel de romantic, dar muncește și foarte mult”
După o perioadă grea pe plan sentimental, Ioana Ginghină și-a găsit liniștea alături de Cristi Pitulice, care o surprinde în fiecare zi.
„Soțul e la fel de romantic, dar muncește și foarte mult. Eu am plecat în Malta a fost și el plecat, dar cu treabă. În rest, suntem cu curtea, iar ploile ne încurcă. El e cu legumele, cu astea. Cresc buruieni, trebuie tunse, dar nu poți că plouă”, mai spune vedeta.
Cum se înțelege Ioana Ginghină cu soacra
Ioana Ginghină s-a înteles bine cu toate soacrele, dar ultima îi întrece toate așteptările.
„Am o soacră extraordinară. Am avut noroc de soacre bune. Toate trei au fost Ok, nu pot să zic că m-am certat cu vreuna. Soacra actuală e pe sufletul meu, stă și mai aproape, în Alexandria, și mai vine și îmi aduce bulion, ouă de țară etc. Mă aprovizionează cu lucruri bio. Mă ajută să mănânc bio și sănătos E bine să ai așa o soacră. Acum când i-am zis că mănânc și carne, a zis gata', a mai spus Ioana Ginghină, pentru Viva.