La 7 ani de la moartea lui Vadim Tudor, fiica cea mare a acestuia, Lidia, a vorbit despre situația politică actuală din România. Lidia a concluzionat că, deși s-au adeverit multe dintre previziunile politice și sociale ale tatălui său, și astăzi ar mai fi existat voci care îl considerau nebun.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Pe 10 septembrie a avut loc parastasul de 7 ani al regretatului Vadim Tudor. A fost o ceremonie restrânsă, la care au participat familia şi prietenii apropiaţi. Ulterior, fiica cea mare a lui Vadim Tudor a clarificat, la Antena 3, că noii naționaliști nu se ridică la talia tatălui său.
Fiica lui Vadim Tudor, declarații la 7 ani de la moartea politicianului
„Pentru noi parcă ar fi fost ieri. După ce a trecut şocul acela iniţial, din contră, am trăit mai intens tot ce s-a întâmplat. Pe măsură ce anii trec şi lucrurile se aşează, ne aducem aminte şi trăim acele momente la mare intensitate', a declarat Lidia Tudor, fiica lui Vadim Tudor.
Lidia a vorbit la Antena 3 despre situația politică actuală și a precizat că „sunt foarte mulți cei care îi dau dreptate tatălui meu (Vadim Tudor), dar cu siguranță dacă el ar fi trăit acum, l-ar fi considerat în continuare nebun'.
„Uite că vorbele nebunului Vadim s-au adeverit și i-a avertizat pe români de atâtea ori că vom traversa această perioadă și că toate aceste greutăți ne vor ajunge, încât am ajuns acum în 2022 fără el, singuri la mâna lor, cum ar veni, fără nimeni să ne ajute, fără nimeni să ne mai avertizeze, fără nimeni să ne ia apărarea și cu siguranță ar fi tunat și ar fi fulgerat în continuare', a mai spus ea.
De asemenea, ea a precizat că „noțiunea de patriotism' merită mai mult în România și că apreciază orice persoană care își iubește patria, dar „este nevoie de mult mai mult pentru a fi în politica românească și pentru a ocupa scaunul unor persoane precum Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu și toți ceilalți din generația tatălui meu'.
Lidia crede că „cineva din noii naționaliști, din noii patrioți de serviciu se ridică la talia tatălui meu. Sub nicio formă. Nu cred asta. Și asta putem vedea cu toții cu ochiul liber. Adică trebuie numai să urmărim un discurs al unui politician contemporan cu noi și un discurs al tatălui meu. Și vom vedea diferența'.
Cea mai de preț moștenire lăsată de Vadim Tudor
„Cred că cea mai prețioasă moștenire pe care ne-a lăsat-o sunt valorile lui. Și cu astea defilăm, cum s-ar spune, cu valorile și cu principiile pe care el ni le-a lăsat.
Pe lângă opera lui culturală, pe lângă toate cărțile pe care le-a scris, pe lângă revista România Mare, care este în ziua de astăzi o armă extrem de puternică. (…)
Am satisfacția că duc în continuare mai departe revista România Mare, că în continuare, este citită, că în continuare, pe lângă acest nucleu de susținători ai tatălui meu, ni se alătură oameni tineri, ceea ce este o mare satisfacție pentru mine', a mai declarat Lidia, fiica cea mare a lui Vadim Tudor.
De ce a murit, de fapt, Corneliu Vadim Tudor
Supranumit 'Tribunul', Corneliu Vadim Tudor a fost cel mai controversat politician român de după Revoluție. A fondat revistele 'România Mare' și 'Tricolorul', iar în anul 2000 a fost la un pas să ajungă președintele României.
Corneliu Vadim Tudor a murit în 2015, la vârsta de 65 de ani, însă acesta ar mai fi putut să trăiască dacă n-ar fi făcut o greșeală.
„Tribunul' suferea de diabet, dar s-a încăpățânat să nu țină tratamentul specific acestei boli. Cel puțin așa a afirmat academicianul Mircea Ifrim acum câțiva ani.
„Moartea lui Corneliu Vadim Tudor a fost un fenomen natural, adică de așteptat, pentru că el nu dorea să țină regimul respectiv având diabet. Cum era de așteptat, diabetul i-a atacat vasele. Atacând vasele, a ajuns la Spitalul Militar.
Corneliu Vadim Tudor era foarte încăpățânat, un mare om de cultură, incontestabil, un talent, dar aici a făcut o greșeală pentru că nu a ținut cont de ce trebuia să facă', a declarat academicianul Mircea Ifrim.
sursa foto: Facebook Lidia Tudor