Fiul Ancăi Parghel, mărturisiri dureroase la 13 ani de la moartea mamei sale. Solista de jazz Anca Parghel s-a stins din viață pe 5 decembrie 2008, la vârsta de 51 de ani. Vestea a venit precum un fulger în sufletul fiilor săi, Ciprian și Tudor. Primul dintre aceștia a dezvăluit că mult timp i-a simțit prezența mamei sale în jurul său și că i-a fost greu să continue cariera în muzică fără sprijinul acesteia.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Anca Parghel a fost una dintre cele mai apreciate soliste de jazz. Aceasta s-a stins din viață pe 5 decembrie 2008, atunci când a pierdut lupta cu boala cruntă de care suferea, cancer. În urma sa a lăsat multă tristețe, mai ales în suflete celor doi fii ai săi, Ciprian și Tudor. La 13 ani de la pierderea mamei, Ciprian Parghel a oferit o serie de mărturisiri referitoare la femeia care i-a dat viață, dar și la modul în care a reușit să gestioneze trecerea în neființă a unei persoane atât de importante din viața lui. El a declarat că i-a fost foarte greu să se întoarcă pe scenă și să se bucure de spectacole, însă a depășit momentul cu ajutorul puterii pe care mama sa i-a trimis-o din cer.
Șocul pe care l-a primit atunci când și-a pierdut mama l-a făcut pe Ciprian să nu mai urce pe scenă timp de câțiva ani. El a simțit nevoia de o pauză pentru a trece peste momentul crunt din viața sa.
Citește și: Anca Parghel ar fi împlinit astăzi 63 de ani!Ce mai fac băieții artistei răpuse de cancer în 2008
Citește și: Anca Parghel – O viata in ritm de jazz
Citește și: Bianca Brad nu și-a recuperat nici acum banii furați la mall:„Lucrurile astea se plătesc altfel’
Citește și: Cine este Nicoleta Dragne de la Bravo, ai stil!A fost ispită la Insula Iubirii
Fiul Ancăi Parghel, mărturisiri dureroase la 13 ani de la moartea mamei sale
Fiul Ancăi Parghel a avut nevoie de mult timp pentru a se obișnui cu gândul că mama sa nu mai este în viață. Acesta a cântat mult timp alături de ea în spectacole. După trecerea Ancăi în neființă, el a luat o pauză pentru a face față momentului greu din viața sa.
‘Am stat mulți ani, într-un fel de pauză, am comemorat-o pe mama. Acum cânt cu ea în gând, iar la orice eveniment muzical, când pronunț numele Parghel, simt că ea este acolo, undeva, în Cer, și că se bucură că sunt pe scenă, că fac exact ce ar fi vrut să fac’., a spus el pentru PlayTech.
Fiul Ancăi Parghel: „Mama îmi dă putere’
Ciprian Parghel a declarat că există momente în care se simte la pământ, iar în astfel de situații mama sa este cea care îl ajută. Deși există perioade mai puțin bune, el mereu găsește energia pentru a se urca din nou pe scenă. Acest lucru i se datorează mamei sale, care îi oferă putere din cer.
„Când mă apucă depresia sau gândurile grele, simt că mama îmi dă putere. O simt lângă mine, că mă susține. Mama nu a vrut să stau departe scenă, așa că m-am reapucat de treabă, colaborez cu mai multe formații, acum sunt pe picioarele mele. Ea îmi spunea mereu că singurul lucru care te salvează în viață este meseria. Ține-te de meserie, că te poate salva!’, a mai spus el.
Nepoata Ancăi Parghel îi moștenește talentul
Fiul Ancăi Parghel și solista de jazz Irina Sârbu au devenit părinții unui copil absolut superb, Ana. Aceasta are șase ani și îi moștenește talentul bunicii sale. Micuța cântă, are un auz special și se bucură de fiecare moment în care este cu microfonul în mână. Chiar mai mult, fiica lui Ciprian Parghel cântă de multe ori alături de formația părinților săi.
‘Ana Parghel, fiica mea și a Irinei, este foarte talentată. Mai mult de atât nu se poate, la această vârstă. Irina, mama ei, se ocupă de Ana, zilnic fac lecții de pian și solfegii. Ana are un auz absolut, a moștenit de la toți ce este mai bun, și de la mama ei, și de la mine, și de la Anca Parghel, bunica ei. Are o moștenire genetică de muzician, din poate punctele de vedere’, a mai spus fiul Ancăi Parghel.
Anca Parghel spera să învingă lupta cu cancerul
Anca Parghel a fost extrem de apreciată de publicul său. Chiar dacă se lupta cu o boală cruntă, cântăreața a trăit până în ultima clipă cu speranță. Ea își dorea să se trateze ca, mai apoi, să ajute și alte femei aflate în situația sa.
„Aș dori, când mă fac bine, să fac o fundație pentru ajutorarea femeilor care sunt în această situație și să deschid un cont pentru artiștii care, uitați de Dumnezeu, se sting singuri, bolnavi, săraci, într-o cameră’, declara artista pentru revista Tango.
Aceasta s-a hrănit întotdeauna cu energia publicului și a adorat ceea ce face.
„Aplauzele publicului meu sunt hrană pură, energie divină. Nimic nu poate înlocui această emoţie. Am fost aleasă pentru arta scenei. De mică am cântat ca o pasăre. Arta mi-a adus multă fericire, cu luptele necesare pentru a rezista în jungla ei, ca femeie’, mai mărturisea ea, în alt interviu de suflet.
Sursă foto: Facebook