Nicola a fost soacră mare pe 13 iunie pentru că fiul ei cel mic s-a însurat, spre surprinderea cântăreței care credea că se va așeza mai târziu la casa lui. Nicola a ajuns și la câteva concluzii importante acum că băieții ei sunt bărbați în toată firea, cu familiile lor și sfătuiește părinții să se implice cât mai puțin în viețile copiilor lor.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Are trei copii, doi băieți și o fată, dar și un nepot de la fiul cel mare. Acum, a venit rândul mezinului familiei să se pună la casa lui și a optat pentru o cununie civilă restrânsă, așa cum și-a propus să fie și nunta de peste două săptămâni.
Nicola a fost soacră mare din nou, după ce s-a însurat și fiul cel mic
Johnatan, în vârstă de 27 de ani, a spus „Da' în fața ofițerului Stării Civile, iar Nicola a fost extrem de emoționată.
‘Azi am fost soacră mare. El mai rămăsese să se căsătorească. Chiar mă gândeam dacă el va fi genul acela care să se căsătorească târziu, dar nu. Și-a găsit jumătatea și au decis să facă pasul cel mare. Nu sunt împreună de foarte mult timp, dar se știu de multă vreme, au fost prieteni înainte, au avut o relație de prietenie foarte frumoasă, după care au decis să fie mai mult de atât’, a spus Nicola conform Spynews.ro.
Prospeții căsătoriți au decis să petreacă doar cu apropiații și să se distreze în voie și la fel va fi și nunta de peste două săptămâni.
‘Ei au vrut ca cununia civilă să fie mai restrânsă și au vrut să o facă mai devreme înainte de nuntă ca să nu se aglomereze atunci. Urmează ca în două săptămâni să se cunune religios și să facă și nunta. Eu cred că au ales foarte bine să facă așa, să se mai elibereze cu programul, să nu fie stresați cu toate pe cap în ziua aceea. Am fost familiile și cei mai apropiați prieteni astăzi alături de ei’, a mai spus Nicola.
Citește și: Cine este Andrei Krișan, semifinalist Survivor 2023. A fost campion național de Karate Shotokan și Taekwondo
Fiul Nicolei și mireasa lui au purtat haine tradiționale la cununia civilă
Fiul Nicolei și mireasa lui au ales să îmbrace haine tradiționale românești la cununia civilă și la fel vor face și peste două săptămâni când va avea loc cununia religioasă. Și soacra mare, Nicola, va îmbrăca haine tradiționale.
‘Nunta nu va fi una mare, nu suntem noi genul unei nunți cu fast. Va fi ceva simplu și frumos pe tradițional românesc. Ei sunt iubitori de tradiția românească. El compune pe zona de tradițional românesc și a avut și piesă înscrisă la Eurovision Moldova cu surorile Osoianu.
Ei sunt iubitori de tradiție, de aceea s-au și îmbrăcat în costume populare. La nuntă vor fi la fel. S-ar putea ca și eu să mă îmbrac tot tradițional, vreau să-mi caut ceva deosebit. O să mă vedeți în costum popular românesc, la cununie a fost așa pe relax’, a precizat Nicola.
Concluziile la care a ajuns Nicola acum, când copiii ei sunt adulți în toată firea
Nicola a devenit bunică în urmă cu trei ani și abia așteaptă ca și ceilalți copii să-i aducă pe lume nepoți, dar a realizat că nu este sănătos să pui presiune pe copiii și să te implici exagerat în viața lor.
‘Momentan nu se gândesc să devină părinți, trebuie să-și termine facultatea, el e la a doua facultatea, ea la prima, vor să-și termine facultatea, să dea licența, mai au lucruri de făcut înainte de a se gândi la acest lucru.
Nu este bine să te bagi în viața copiilor prea mult. Uneori știu că au nevoie de sfaturi, dar trebuie să le ceară ei. Când te bagi prea mult în viața copiilor tăi, ei vor încerca să se distanțeze de tine’, a mai zis Nicola pentru spynews.ro.