Fiul lui Dan Badea a împlinit 1 an și a fost sărbătorit cu fast! Ce a ales Arias de pe tavă

 Oana Pantazi
.

Acum un an, Dan Badea și Mădălina, soția lui, deveneau pentru prima oară părinți și iată că, pe 9 martie, fiul lor, Arias, a împlinit deja 1 an și a fost sărbătorit pe măsură. Iată ce a ales de pe tavă micuțul, care, se pare, îi va călca pe urme tatălui său!

Anul trecut pe vremea asta, emoționat și extrem de fericit, Dan Badea își anunța prietenii virtuali că a devenit tată pentru prima oară.

„De duminica trecută sunt tăticul lui Arias Dan. De o săptămână suntem acasă, suntem bine, Mădălina se simte extraordinar. E o perioadă minunată și încă ne adaptăm împreună. M-am simțit binecuvântat și, în sfârșit, împlinit, e o minune pe care nu o pot descrie în cuvinte!”

Arias a ales… microfonul

Ieri, fericitul tătic și-a surprins fanii din mediul online cu o fotografie de familie emoționantă, prin care îi anunța că Arias, fiul ei și al Mădălinei a împlinit 1 an. Îmbrăcați cu toții la patru ace, puștiul și părinții lui zâmbeau fericiți în fața unui tort cu ursuleți albaștri, dovadă că tocmai avusese loc o petrecere cu ștaif.

Și cum la împlinirea vârstei de 1 an se obișnuiește ca micuții să fie puși să aleagă de pe o tavă diferite obiecte, nici Arias nu a făcut excepție, părând că și-a ales deja drumul în viață. Puștiul lui Dan Badea și al Mădălinei a ales microfonul, ceea ce înseamnă că nu este exclus ca, peste ani, să-i calce pe urme celebrului său tată.

Foto: Facebook

Dan-Badea-si-MadalinaDan-Badea-si-Madalina
 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton