Fiul lui Theo Rose și al lui Anghel Damian a făcut primii pași: "Ești făcut din iubire, fericire și adevăr!". Imagini inedite cu Sasha

.

Fiul lui Theo Rose și al lui Anghel Damian a făcut primii pași, iar mama lui a postat un clip pe Instagram, în care a surprins momentul. Pe 14 iunie, Sasha a împlinit un an și artista a transmis un mesaj emoționant, în care spunea că fiul ei „este făcut din iubire, fericire și adevăr”.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI


Theo Rose și Anghel Damian au decis să fie discreți cu relația lor și, mai cu seamă, în ceea ce îl privește pe micuțul Sasha. Au hotărât că este mai bine să-i ascundă chipul fiului lor din dorința de a-l proteja. Nu vor ca imagini cu Sasha să apară peste tot și oriunde ar merge să fie recunoscut și eventual hărțuit.

Fiul lui Theo Rose și al lui Anghel Damian a făcut primii pași


Sasha a fost surprins în timp ce reușea să facă singur primii pași, la nici o lună de când a împlinit un an. Theo Rose a surprins fericitul moment și l-a postat pe Instagram, întrebându-se chiar când a trecut timpul, iar cel mic a ajuns să meargă singur.

„Când?’, a scris Theo Rose în timp ce fiul ei, Sasha, făcea singur pași prin casă, având totuși grijă să-i acopere chipul.

Pe 14 iunie, când Sasha a împlinit un an, Theo Rose a transmis un mesaj înduioșător pentru el, care a fost primit cu bucurie de fanii ei de pe Instagram: „Sasha 1 an! Mami, ești făcut din iubire, fericire și adevăr. Ai de unde da mai departe. La mulți ani!’, se arată în mesajul scris de Theo Rose. 

Theo Rose spunea atunci că nu a organizat o petrecere pentru băiețelul ei, însă a avut grijă să marcheze așa cum se cuvine aniversarea lui. „Sasha. N-am facut petrecere, dar am avut baloane, tort și animator. Mulțumim pentru urări!’, a mai scris Theo Rose pe Instagram. 

Citește și: Ilie Năstase spune că Ioana este „cea mai frumoasă femeie’ din viața lui: „Eu așa simt. Noi încercăm să avem și un copil’/ Ce le-a transmis fostelor soții


Citește și: Ioana Năstase amenință că va scoate la iveală lucruri neștiute din căsnicia cu Ilie Năstase: „Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul! Este dureros ce mi se întâmplă

Citește și: Laura Ștefănuț s-a despărțit de Vlad Voiculescu, acuzându-l că are cont secret pe Tinder. Cum se apară politicianul: „Nu mai formăm un cuplu. Nu am înșelat-o niciodată pe mama copilului meu

De ce au decis Theo Rose și Anghel Damian să ascundă chipul fiului lor, pe rețelele de socializare


Theo Rose și Anghel Damian au fost întrebați de mai multe ori de fanii lor de pe rețelele de socializare de ce nu arată niciodată chipul lui Sasha, iar uneori chiar certați din acest motiv. În timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri pe Instagram, Theo Rose a detaliat motivul pentru care nu i-a expus până acum chipul fiului ei.


„Cred că vă închipuiți că eu vi l-aș arăta și acum. Ca orice părinte, mă mândresc, mi-e drag de el, mi-ar plăcea să îl vedeți și voi, nu e ca și cum îl port cu cagulă pe față atunci când ieșim pe afară. Nu suntem absurzi.

Dar odată ce am face publice imagini cu fața copilului, el ar putea fi fotografiat oriunde, oricând, fără acordul nostru, și postat în aceleași condiții. Și nu vrem să atragem genul ăsta de atenție asupra lui. Nu sunt pregătită și nu îi doresc genul ăsta de atenție momentan. Pentru că nici nu știu dacă e genul de om care își dorește atenția asta’, a spus Theo Rose pe Instagram.