Spune despre el că umorul este singurul lucru pe care l-a făcut la nivel profesionist, dar noi zicem că Florin Călinescu, poate singurul „one man show de calibru din showbizul autohton, e mult prea modest… Iar de asta vă veți convinge citind interviul savuros prin intermediul căruia maestrul ne-a lăsat să aruncăm o privire în sufletul său.
„Chestiunea zilei e că „Românii au talent și ne e dor de „Tanti Florica! Trei proiecte total diferite, la vârste total diferite. Povestiți-ne ce v-a atras cel mai mult atunci când ați spus „da acestor show-uri.
Chiar mai sus spuneam, încerc să fac cât mai bine ceea ce am de jucat la acel moment. „Chestiunea zilei am creat-o de la zero. La fel și „Tanti Florica. În ceea ce privește „Românii au talent, este locul în care vreau
să-mi joc rolul de jurat – din partea dreaptă dacă te uiți la televizor și din partea stângă dacă te uiți la televizor.
Sunteți jurat la „Românii au talent de aproape 5 ani. Ce v-a determinat să vă alăturați acestui proiect TV și să rămâneți, având în vedere că au mai fost permutări în echipă?
Sunt în această instituție din prima zi, din primul minut, în mod evident, în afară de Meteo și Știri am făcut de toate. Pentru mine este ca și cum nu aș veni la serviciu sau la o datorie, vin acasă! Se mai schimbă zugrăveala, o fereastră, o ușă, dar cu mici pauze, bine-venite, în acești 25 de ani, am venit acasă.
„Eu nu aș putea avea contre cu Mihai Petre”
Ați fost vreodată tentat să plecați? Mă gândesc că oferte de la alte posturi TV ați avut…
Da, mai pleci de acasă. Este ca în viață, ai diverse motive să pleci: cântă vecinul la tobe, a explodat o butelie, te cerți cu nevasta… După o vreme, sentimentul de acasă funcționează și tot aici revii.
Contrele pe care le-ați avut cu Mihai Petre în emisiune au fost pe bune? Reușiți să vă înțepați în emisiune, iar după terminarea ei să redeveniți prieteni?
Eu nu aș putea avea contre cu Mihai Petre. La greutatea mea, el nu s-ar mai ridica, nu poți avea contre ca în box. Sunt lucruri inerente, și cu Andi, și cu Andra, dar e ca în fotbal – mai strigă unul la altul: „De ce nu mi-ai dat o pasă?. E o chestiune iscată din adrenalină, dar nu sunt lucruri iscate din profunzime.
Care dintre cei patru jurați este, după părerea dumneavoastră, cel mai exigent și care este cel mai ușor de impresionat din punct de vedere emoțional, nu rațional?
Eu sunt, clar. Și cel mai exigent, și cel mai ușor de impresionat emoțional!
„Umorul este singurul lucru pe care l-am făcut la nivel profesionist”
Având în vedere că Andra a rămas singura prezență feminină de la masa juriului, încercați să o menajați atunci când are un punct de vedere diferit de al dumneavoastră?
Nu cred că mai e cazul, femeile au obținut egalitatea, sexismul nu mai e la locul lui. Este o persoană între trei bărbați, iar chestiunea asta nu se mai aplică. În afară de a o lăsa să treacă înainte sau de a-i deschide o ușă, nu cred că mai este cazul.
Mihai Petre spunea că aveți un umor imbatabil. Așa ați fost dintotdeauna? În copilărie, de exemplu, erați popular datorită umorului?
Când eram eu copil, erai popular dacă strângeai mai multe castane, mușețel sau aduceai broaște la școală. De asemenea, populari erau cei care aduceau bomboane la școală fetelor. Pe o altă direcție, aș putea spune că umorul este singurul lucru pe care l-am făcut la nivel profesionist: de la 4 ani am făcut ceea ce se vede și astăzi, cu adaptarea vârstelor respective.
Puteți citi interviul integral în revista VIVA! din luna martie, ce poate fi găsită la toate standurile de difuzare a presei.
Foto: PR