Florin Piersic, prima apariție pe scenă, după 6 luni de pauză: "Am stat cât am putut de izolat. Sunt foarte speriat"

 Oana Pantazi
.

La 84 de ani, Florin Piersic a urcat din nou pe scenă, cu emoție și bucurie, însă artistul recunoaște că nu i-a fost deloc ușor în perioada pandemiei.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Florin Piersic a pășit pe scena teatrului după o pauză de 6 luni, moment răsplătit de sutele de spectatori cu aplauze furtunoase și lacrimi de emoție.

Artistul a jucat pe scena Teatrului de Vară din Cișmigiu, alături de Medeea Marinescu, cea de-a 1.119-a reprezentație și, chiar dacă a fost un moment încărcat de emoție, recunoaște că nu s-a putut bucura pe deplin, în contextul regulilor impuse de pandemia de coronavirus.

„A fost și este o perioadă grea în continuare. Am o bucurie că am putut din nou să mă întâlnesc cu publicul meu minunat, cu publicul meu drag. Pentru un actor, 6 luni de pauză nu a fost ceva rău, mă refer aici strict la piesă, pentru că eu o știu ca pe apă. Gândiți-vă că astăzi este a 1.119-a reprezentație. Însă, personal vorbind, am avut emoția plăcută a revederii spectatorilor. Pentru mine publicul este partenerul pe care îl iubesc cel mai tare.

Maestrul Radu Beligan, regizorul piesei „Străini în noapte”, spunea așa: „Florin, parenerii tăi de pe scenă sunt una, iar primul, cel mai important, e publicul. Tu pentru el joci. El ascultă vede, apreciază dacă-i bine, dacă-i rău”. Ori eu dacă am fost îndrăgit de public, și pe unde am fost, am fost foarte bine primit și am încercat din toată inima să mă prezint în așa fel încât nimeni să nu plece nemulțumit. Nu am fost foarte fericit în această seară că am jucat așa, fără ca la final să îmi îmbrățișez spectatorii, să zambim împreună. Dar asta e viața!”, a mărturisit actorul pentru click.ro

Deși se află în grupa de risc, din cauza vârstei înaintate, Florin Piersic a mărturisit că nu a putut să se izoleze complet în perioada pandemiei, chiar dacă l-a speriat faptul că mai mulți colegi de-ai lui s-au îmbolnăvit de coronavirus.

Citește și: Cum i-a spus Cristina Joia, de la „Visuri la cheie”, fiului ei că este înfiat: „Nu e un stigmat cuvântul adoptat. E ca și cum i-aș spune că are ochii căprui”/ EXCLUSIV

Florin Piersic a stat retras, în pandemie

„Nu am făcut nimic! Am așteptat șase luni de zile, am stat cât am putut mai izolat. Am avut grijă, dar n-am putut să stau chiar foarte izolat, pentru că toată lumea m-a sunat. Trebuie să mă îngrijesc și eu, pentru că ferească Cel de Sus să mi se întâmple ceva!

Sunt foarte speriat de tot ce se întâmplă, mai ales că am avut niște colegi care s-au îmbolnăvit. Doamne ajută, au scăpat, dar suntem toți foarte speriați. Și în seara aceasta, am venit așa, și cu bucurie și cu speranță. Am avut emoții pentru că nu știi ce se poate întâmpla. Mi-am luat toate măsurile. Sper că nimic nu se va întâmpla cu venitul meu aici. Dar știi cum e, doar cum vrea Dumnezeu”, a mai spus actorul pentru sursa citată. 

Medeea Marinescu și Florin Piersic, de 10 ani parteneri de scenă

Medeea Marinescu și Florin Piersic joacă de peste zece ani în piesa ‘Străini în noapte”. Au trăit multe experiențe împreună și îi leagă o serie de amintiri, dar și o frumoasă prietenie. După atâta vreme și atâtea spectacole jucate împreună, Medeea Marinescu și Florin Piersic se înțeleg foarte bine și pot improviza fără probleme, spre deliciul publicului. Cei doi au un simț al umorului fabulos, astfel că fac adesea mici farse sau glume.

Florin-Piersic-1-708×1024-1-708×1024Florin-Piersic-1-708×1024-1-708×1024

‘Fără să greşesc, e cel mai iubit actor. Nu o să stau aici să explic de ce, căror roluri sau întâmplări li se datorează această iubire. Important e că ea există şi nu poate fi negată de nici cei mai înverşunaţi cârtitori. E o mare şansă să fiu alături de el pe scenă. Nu-i place să fie domnit sau măiestrit. Nu simt asta ca pe o povară, ci ca pe o mare bucurie.

Am ajuns să ne cunoaştem atât de bine încât improvizăm, ne place să ne surprindem, să ne facem mici farse sau glume. Publicului îi place asta şi râde şi se bucură cu noi… Improvizaţiile pe care le facem în interiorul poveştii o îmbogăţesc şi o fac să rămână vie. Am adunat atâtea amintiri în atâţia ani de când jucăm (iată, sunt 10 ani) şi poate că peste ani le voi aşterne pe o hârtie’, a spus Medeea Marinescu pentru click.ro.

Citește și: Kate Middleton e Regina stilului… și a ținutelor ieftine! Cea mai recentă achiziție: o rochie de 13 dolari

Foto: Facebook, Hepta

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton