Florin Salam și Roxana Dobre urmează să se căsătorească. Marele eveniment va avea loc anul viitor, iar cuplul va păși în fața altarului. Cei doi sunt împreună de șase ani și au trei copii. Deși sunt un cuplu solid și au trecut prin multe împreună, abia acum s-au decis să facă nunta, iar asta pentru că Roxana spune că e foarte important pentru ea să se cunune în fața lui Dumnezeu.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Florin Salam și Roxana se căsătoresc în sfârșit, după șase ani de relație și trei copii superbi. Celebrul cuplu a tot amânat momentul pentru că s-au tot întâmplat lucruri neplăcute, însă acum a venit timpul să organizeze fiecare detaliu să meargă de mână în fața altarului.
‘Da, o să facem și nunta, în sfârșit. Pentru că au fost momente ‘nașpa’ în viețile noastre și nu am avut cum să facem. Pentru al meu, e a doua oară, evenimentul ăsta. Adică știe cu ce se mănâncă… Pentru mine e primul eveniment din viața mea și îmi doresc să fie într-un moment liniștit’ , a declarat Roxana Dobre pentru Antena Stars.
Viitoare mireasă spune că își dorește ca evenimentul să fie discret. Deocamdată nu au stabilit dacă atât cununia civilă cât și cea religioasă vor fi în aceeași zi. Însă, cel mai important este că vor ajunge, în sfârșit, în fața lui Dumnezeu.
‘O să fie la anul, nunta. O să fie mică, cu siguranță va fi mică pentru că așa ne dorim. Nu știu dacă va fi în aceeași zi cu civila, nu ne-am gândit la asta, sincer. Aia civilă nu prea mă intresează, pentru mine nu e importantă. Pentru mine este importantă cununia în fața lui Dumnezeu’ , a mai adăugat logodnica lui Florin Salam.
Florin Salam a mai fost căsătorit o dată
Înainte de a o întâlni pe Roxana însă, Florin Salam a trăit cel mai greu moment din viața lui: moartea Fănicăi, prima soție și mama primilor doi copii ai săi. Roxana este cea care i-a dăruit cântărețului încă trei copii și l-a ajutat să treacă peste drama din viața lui. Acum, formează un cuplu foarte solid și au o familie frumoasă împreună.
„Eu vorbesc cu Roxana de Fănica mea, nu o să o uit niciodată pe Fănica, dacă nu era ea, eu nu iubeam niciodată şi i-am zis asta’, spunea Florin Salam în urmă cu ceva timp. C
Roxana Dobre știe că a fost ținta unor comparații de când trăiește o relație cu Florin Salam. În acest sens, bruneta a făcut un apel la adresa tuturor răutăcioșilor.
„Haideți să nu mai facem comparații și dacă vreți să fiți răutăcioși, ar trebui să vă sfătuiți cu Dumnezeu, pentru că soarta și jumătatea nu le alegem noi’, a declarat Roxana Dobre.
Apoi, Roxana Dobre a afirmat că „poate că soțul meu și-ar fi dorit să fie tot restul vieții lui cu mama copiilor lui, dar soarta a făcut să fie așa, iar eu, după atâția ani să îi fiu aleasa’.
Citește și: Fratele lui Florin Salam, înmormântat lângă cumnata lui, Fănica. Manelistul este devastat de durere
În acest context, Roxana Dobre a menționat că, atunci când și-a cunoscut soțul, acesta se află într-o perioadă bună, psihic vorbind.
„Eu așa am început să îl iubesc. Fiind artist, se transformă când este înconjurat de oameni. Are nevoie de o femeie deșteaptă, foarte puternică. Pentru că dacă nu ești puternică…. mai ales prin câte am trecut împreună’, a mai spus Roxana Dobre.