Cristina Spătar a suferit o depresie, iar cea care a ajutat-o să treacă peste este chiar fosta soacră! "Am luat viața de la zero!"

.

Au trecut mai bine de trei ani de la divorțul Cristinei Spătar de Alin Ionescu, iar viața vedetei s-a schimbat radical. Pentru un moment a uitat ce înseamnă luxul și a încercat să le ofere celor doi copii o viață cât mai bună. 

După divorțul de Alin Ionescu, Cristina Spătar a fost nevoită să o ia de la zero, așa că și-a vândut o parte din bijuterii pentru a se putea întreține. Artista s-a mutat cu chirie împreună cu cei doi copii, iar aceasta a dezvăluit că fosta ei soacră este lângă ea necondiționat și că primește un mare ajutor din partea mamei lui Alin Ionescu. Artista a dezvăluit că, începând cu luna decembrie, a avut o depresie din care și-a revenit abia acum și a dat de înțeles că-l consideră vinovat pe fostul ei soț, pentru toată această situație.


„A fost o perioada de urcușuri și coborâșuri, dar a trecut. Da, eu consider că este un vinovat. Nu am apelat la terapie, cea mai bună terapie este aceea că am stat doar cu copiii. Șase luni nu am vrut să apar la televizor, am refuzat orice pentru că nu mă simțeam pregătită. M-am mutat, s-au produs schimbări în viața personală și business. Am luat-o cu totul de la zero. Mă ocup foarte tare de afacere, a început să meargă. Am început să mă implic în proiectele muzicale. Mi-am reluat viața pas cu pas. 


Am pornit treaba asta chiar imediat după divorț, suntem zece angajați, eu sunt cu ele, mă implic. Am luat viața de la minus zero, cu doi copii. Am o vilă închiriată, încerc să fac un credit și să-mi iau o casă. Am fost o singură săptămână la mare, am încercat să le ofer tot. Am o fostă soacră care mă ajută când am nevoie și în rest cu Dumnezeu înainte.', a declarat Cristina Spătar, la Răi Da Buni.

Fostul soț al vedetei se pregătește să devină tată și așteaptă un copil cu noua lui soție. Cristina Spătar și-a văzut de viața ei, iar în prezent aceasta are o relație cu un bărbat care a ajutat-o să treacă peste divorțul de tatăl copiilor ei.

Cristina Spătar face credit la bancă pentru casă

Vedeta a fost nevoită să-și ia bagajele și să se mute din casa fostului soț. Acum, Cristina Spătar locuiește într-un apartament modest din Capitală, însă își dorește să se mute la casă. Pentru ca visul ei să devină realitate, artista a fost nevoită să facă un împrumut la bancă.


‘E adevărat că îmi doresc o casă mare și frumoasă. Fac un credit pe 10 ani, pe firmă. Totul e frumos și bine. O să ne mutăm toată familia. Acum locuim într-un apartament drăguț. Ne facem casă. Nu trebuie să avem unde să face facem grătar și curte pentru copii. Albert vrea să joace fotbal toată ziua.’, a spus Cristina Spătar.

FOTO: Facebook