Fotografia zilei: Horia Brenciu și avantajele Photoshop-ului

.

Horia Brenciu poate fi acuzat de multe, dar nu că-i lipsește umorul, iar asta ne-a dovedit-o încă o dată azi, pe Instagram, unde a postat o fotografie care a făcut deliciul fanilor săi. Aflat în mijlocul naturii și luptându-se cu furia năvalnică a unei cascade, Horia afișează un un trup de culturist, pentru care pare să fi muncit intens. De altfel, artistul ține să menționeze cât de mult s-a străduit: După 2 ani de modelare a pectoralilor și după încă alți 3 de antrenamente speciale, 30 de secunde de photoshop mi-au rezolvat toate dilemele! Semnat, Tarzan, din orice neam!'. E foarte adevărat că, în ziua de azi, și cu predilecție în showbiz, este foarte important aspectul fizic, care de multe ori maschează lipsa talentului, însă îl asigurăm pe Horia că în ce ace-l privește pachețelele de mușchi nu sunt deloc necesare.

 

Oana Pantazi