Fotografia zilei: La braț cu Mona Lisa

 Oana Pantazi
.

Fashionistele din toată lumea frisonează deja de nerăbdare de când s-a lansat noua colecție Louis Vuitton, inspirată din opere de artă iconice, cărora creatorul lor, Jeff Koons, le-a dat o față nouă și le-a scos în lume. Drept urmare, doamnele și domnișoarele de la noi vor avea cât de curând ocazia să iasă la plimbare braț la braț cu celebra Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci sau să-și facă un selfie alături de Marte, Venus și Cupidon, al lui Tițian, în timp ce ies cu prietenele la distracție.

 

Una dintre norocoasele fashioniste, celebrul fotomodel rus preferat de Calvin Klein, Natalia Vodianova, a intrat recent în posesia obiectului mult visat, așadar domnișoara a scos-o deja la plimbare pe Mona Lisa pe străzile New York-ului, atrăgând privirile admirative sau invidioase ale celorlalte femei. Fotomodelul a preferat un rucsac, așa că o duce pe Mona Lisa literalmente în cârcă, însă există, evident, și modelul clasic de poșetă. E foarte clar că o astfel de geantă nu e chiar pentru oricine, în sensul că amatoarele trebuie să scoată din buzunar nu mai puțin de 2.000 de euro pentru a intra în posesia acestei duble opere de artă.

 

Dar cum pe plaiurile dâmbovițene s-au înmulțit îngrijorător posesorii de jeep-uri ultimul tip care mănâncă numai iaurt și covrigi ani de zile doar pentru a-și epata prietenii și vecinii de bloc, de aceeași boală suferă și 'fetițele de oraș', care e musai să fie în tendințe (pentru domnii de mai sus), așadar ultimul tip de Vuitton este un must have pentru multe „dive'. În caz că nu-și permit să dea atâți bani pe o geantă, le sugerăm o variantă mai veche, ce-i drept, Vuitton-ul din rafie, o sacoșă cu iz de Dragonul Roșu featuring Piața Obor, variantă care unora li se potrivește mult mai bine…

 

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton